luni, iunie 21, 2021

Biblioteca Județeană , lansare de carte

Important de Citit

Bună ziua,

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită joi, 20 mai 2020, ora 17.00, să participați la lansarea volumului “Mercur sau Jurnal Comerțial al Portului Brăilei, 1841”, volumul 2, ediție anastatică, transliterată și îngrijită de Ion Volcu și Aurel Furtună. Lucrarea a apărut în 2020 la Editura Proilavia a Bibliotecii, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila.

Prezintă: conf. univ. dr. Corneliu Burada și scriitorul Vasile Datcu.

Cartea reprezintă al doilea volum dintr-o ambițioasă lucrare de istorie locală, care împreună cu primul volum lansat în urmă cu doi ani, își propune să aducă în atenția publicului toate aparițiile „Mercurului” brăilean. Considerată a fi cea mai bună foaie economică din Țara Românească, bazată pe profesionalism și respect pentru cititori, gazeta are o valoare culturală neprețuită, reflectând economia înfloritoare a urbei în urmă cu două secole. Cele 102 apariții ale ziarului și-au atins misiunea impusă de ctitorul său, profesorul Ioan Penescu, întemeietorul primei şcoli şi tipografii din Brăila. Pe lângă informațiile comerciale, de analiză a piețelor interne și externe, ziarul a avut mereu în centrul atenției activitatea Portului Brăila, unde se profilase deja o piață stabilă a produselor agricole.

Mișcările Portului sunt prezentate în fiecare număr al publicației, oferindu-se informații despre volumul mărfurilor încărcate și descărcate, prezentarea navelor și a căpitanilor, analize și sugestii privind piața europeană de cereale, schimb valutar, unități de măsură, varietăți, tratate internaționale și acte normative, educație economică și deontologică pentru comercianți, etc.

Vă amintim că „Mercur sau Jurnal Comerțial al Portului Brăilei” a luat naștere pe 18 decembrie 1839 și se adresa în special breslei negustorilor. Textul original era scris cu caractere latine-chirilice și nu a fost ușor de transliterat în limba română, de aceea inițiativa și efortul celor doi cercetători, drd. Ion Volcu și Aurel Furtună, merită aprecierea noastră. Ziarul apare din 1841 în ediţie italiană și în ediție bilingvă româno–grecească. După doi ani de la apariție, din lipsa fondurilor, a abonamentelor neplătite și lipsită de sprijinul autorităților, publicația cu apariție bisăptămânală și-a întrerupt activitatea, ultima foae cu știri comerciale fiind cea din 25 decembrie 1841.

Evenimentul se va desfășura la Sala Fănuș Neagu, etajul 3, la sediul Bibliotecii din Piața Poligon nr.4!

 

Vă așteptăm! Numai bine,

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclame -

Ultimile Noutați

O carieră în contabilitate are multe de oferit

Indiferent dacă aveați planificat să urmați o carieră în contabilitate sau pur și simplu explorați tainele meseriei ca și...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -

Comentarii

comentarii