DiverseRecomandărisportSusținem și promovăm

Cupa Africii pe Națiuni în 2019: Vezi care sunt favoritele

Meciul inaugural al Cupei Africii pe Națiuni 2019, competiție găzduită de Egipt, se joacă între naționala țării organizatoare și Zimbabwe, pe 21 iunie, de la ora 22:00.

O dată cu ediția numărul 32, competiția se desfășoară pentru prima dată în lunile iunie-iulie, față de ianuarie-februarie, cum era obișnuit. De asemenea, este pentru prima dată când formatul prevede 24 de echipe, față de 16. O altă noutate este că, din faza sferturilor de finală, meciurile vor beneficia de arbitraj video.

Inițial, Confederația Africană de fotbal decisese să îi acorde Camerunului statutul de gazdă, dar hotărârea a fost revocată în noiembrie 2018, din cauza faptului că această țară nu a fost în stare să respecte termenele în ceea ce privește lucrările de infrastructură.

Potrivit cotelor fixate de agențiile de pariuri sportive online, principalele favorite la cucerirea trofeului sunt Egipt, Senegal, Coasta de Fildeș, Maroc și Nigeria.

Iată scurte prezentări ale echipelor mai sus menționate:

EGIPT – cotă 5.50

Naționala de fotbal a Egiptului este favorită pentru că joacă acasă, dar și pentru că are jucători de certă valoare, în frunte cu Mohamed Salah, de la Liverpool. Majoritatea componenților lotului evoluează în campionatul intern.

Lot de jucători

Portari: Ahmed El-Shennawy (Pyramids FC), Mohamed El-Shennawy (Al Ahly), Mahmoud Gennesh (Zamalek).

Fundași: Ahmed Elmohamady (Aston Villa), Baher El-Mohamady (Ismaily), Ahmed Hegazi (West Bromwich Albion), Mahmoud Alaa, Mahmoud Hamdy El-Wensh (Zamalek), Ahmed Ayman Mansour, Omar Gaber (Pyramids FC), Ayman Ashraf (Al Ahly).

Mijlocași: Tarek Hamed (Zamalek), Mohamed Elneny (Arsenal), Ali Ghazal (C.D. Feirense), Nabil Emad Dunga, Abdallah El-Said (Pyramids FC), Walid Soliman (Al Ahly), Mohamed Salah (Liverpool), Mahmoud Hassan Trezeguet (Kasimpasa), Amr Warda (Atromitos).

Atacanți: Ahmed Ali (Arab Contractors), Marwan Mohsen (Al Ahly), Ahmed Hassan Kouka (Olympiacos).

Antrenor: Javier Aguirre

SENEGAL – cotă 5.75
SENEGAL – cotă 5.75

Ca și Egipt, Senegalul are în lot un campion al Europei: Sadio Mane. Echipa lui Aliou Cisse este formată în principal din stranieri.

Lot de jucători

Portari: Abdoulaye Diallo (Rennes), Alfred Gomis (Spal), Edouard Mendy (Reims)

Fundași: Kalidou Koulibaly (Napoli), Moussa Wague (FC Barcelona), Pape Abdou Cisse (Olympiacos), Salif Sane (Schalke), Youssouf Sabaly (Bordeaux), Lamine Gassama (Goztepe), Saliou Ciss (Valenciennes), Cheikhou Kouyate (Crystal Palace)

Mijlocași: Alfred Ndiaye (Malaga), Idrissa Gana Gueye (Everton), Keprin Diatta (Club Brugge), Pape Alioune Ndiaye (Galatasaray), Henri Saivet (Bursaspor).

 

Atacanți: Ismaila Sarr (Rennes), Keita Balde (Inter Milan), Mbaye Niang (Rennes), Moussa Konate (Amiens), Mbaye Diagne (Galatasaray), Sada Thioub (Nimes), Sadio Mane (Liverpool).

Antrenor: Aliou Cisse

COASTA DE FILDEȘ – cotă 8.00

Coasta de Fildeș poate alinia o echipă cu multe vedete, printre care Aurier de la Tottenham, Kessie de la AC Milan, Zaha de la Crystal Palace sau Wilfried Bony. Din lot face parte și Wilfried Kanon, care a evoluat în trecut pentru Gloria Bistrița și Corona Brașov.

Lot de jucători

Portari: Sylvain Gbohouo (TP Mazembe), Ali Badra (Free State Stars), Tape Ira (FC San Pedro)

Fundași: Serge Aurier (Tottenham), Wilfried Kanon (ADO The Hague), Wonlo Coulibaly (ASEC Mimosas), Ismaël Traoré (Angers), Mamadou Bagayoko (Red Star), Cheikh Comara (Wydad Casablanca), Souleyman Bamba (Rennes)

Mijlocași: Jean-Philippe Gbamin (Mainz), Geoffrey Serey Dié (Neuchâtel Xamax), Jean-Michaël Seri (Fulham), Victorian Angban (Metz), Franck Kessié (Milan) , Ibrahim Sangaré (Toulouse)

Atacanți: Max-Alain Gradel (Toulouse), Nicolas Pépé (Lille), Wilfried Zaha (Crystal Palace), Jonathan Kodjia (Aston Villa), Roger Assalé (Young Boys Bern), Maxwel Cornet (Lyon), Wilfried Bony (Without a club).

Antrenor: Ibrahim Kamara

MAROC – cotă 8.50
MAROC – cotă 8.50

 

Marocanii nu mai au echipa puternică din ultimii ani, dar îl au pe Ziyech de la Ajax și se bazează pe forța colectivă. Abdelkarim Baadi l-a înlocuit pe Abderrazak Hamdallah, care a suferit o accidentare de ultim moment.

Lot de jucători

Portari: Mounir El Kajoui (Malaga), Yassine Bounou (Girona), Ahmed Reda Tagnaouti (Wydad Casablanca)

Fundași: Marouane Da Costa (Ittihad Jeddah), Ghanem Saiss (Wolverhampton), Mehdi Benatia (Al-Duhail Sports), Achraf Hakimi (Dortmund), Abdelhamid Yunis (Stade de Reims), Noussair Mazroaui (Ajax), Abdelkarim Baadi (Hassania d’Agadir).

Mijlocași: Karim El Ahmadi (Al Ittihad, Saudi Arabia), Youssef Aït Bennasser (Saint Etienne), Moubarak Boussoufa (Al-Shabab), Younes Belhanda (Galatasaray), Faycal Fajr (Caen), Mehdi Bourabia (Sassuolo), Nordin Amrabat (Al-Nasr), Hakim Ziyech (Ajax), Youssef El-Nesyri (Leganes), Nabil Dirar (Fenerbache).

Atacanți: Khalid Boutaïb (Zamalek), Soufiane Boufal (Celta Vigo), Osama Idrissi (AZ Alkmaar).

Antrenor: Herve Renard

NIGERIA – cotă 8.50
NIGERIA – cotă 8.50

 

Nigeria contează din nou pe John Obi Mikel, care revine după o perioadă de absență. Alți jucători de urmărit sunt Ndidi, de la Leicester, Iwobi, de la Arsenal și Chukweze, de la Villarreal.

Lot de jucători

Portari: Francis Uzoho (Anorthosis Famagusta), Ikechukwu Ezenwa (Katsina United F.C), Daniel Akpeyi (Kaizer Chiefs).

Fundași: Olaoluwa Aina (Torino), Abdullahi Shehu (Bursaspor), Chidozie Awaziem (Rizespor), William Ekong (Udinese), Leon Balogun (Brighton& Hove Albion), Kenneth (CD Leganés), Jamilu Collins (SC Paderborn 07).

Mijlocași: John Obi Mikel (Middlesbrough), Wilfred Ndidi (Leicester City), Oghenekaro Etebo (Stoke City), John Ogu (Hapoel Be’er Sheva).

Atacanți: Ahmed Musa (Al-Nassr), Victor Osimhen (Charleroi), Moses Simon (Levante), Odion Ighalo (Shanghai Greenland Shenhua), Henry Onyekuru (Galatasaray), Alex Iwobi (Arsenal), Samuel Kalu (Bordeaux), Paul Onuachu (Midtjylland), Samuel Chukweze (Villarreal CF).

În ceea ce privește rețeta financiară, campioana din 2019 va primi 4,5 milioane de dolari, finalista – 2,5 milioane de dolari, semifinalistele – 2 milioane de dolari, iar echipe eliminate în sferturile de finală – 800.000 de dolari.

Cei de la site-ul 90min.com au alcătuit și o echipă ideală a competiției:

Portar: Andre Onana (Camerun/Ajax)

Fundași: Serge Aurier (Coasta de Fildeș/ Tottenham), Kalidou Koulibaly (Senegal/ Napoli), Medhi Benatia (Maroc/ Al-Duhail Sports), Achraf Haikimi (Maroc/ Borussia Dortmund)

Mijlocași: Thomas Partey (Ghana/ Atletico Madrid), Naby Keita (Guinea/ Liverpool), Hakim Ziyech (Maroc/ Ajax)

Atacanți: Sadio Mane (Senegal/ Liverpool), Mohamed Salah (Egipt/ Liverpool), Nicolas Pepe (Coasta de Fildeș/ Lille)

Comentarii

comentarii

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și următorul articol
Close
Back to top button
Close
Close