Sănătate și frumusețeSfaturi utile

Îngrijirea pielii bebeluşului – ponturi din partea pediatrului

Te-ai întors acasă cu bebeluşul tău şi trebuie să vă obişnuiţi unul cu celălalt. Bineînţeles, hrănirea şi asigurarea unui mediu cald sunt principalele priorităţi, dar îngrijirea pielii bebeluşului este la fel de importantă.

2012-newborn-slideshow-1Pielea nou-născuților este delicată, la fel cum este și sistemul imunitar al copilului. Produsele chimice, parfumurile, coloranții din fibrele textile, detergenții, dar și produsele cosmetice pentru copii pot provoca iritarea pielii nou-născutului, apariția uscăciunii și erupțiilor cutanate. Cu toate acestea, nu e nevoie de măsuri de precauție prea complicate pentru a-ți proteja copilul de aceste probleme ale pielii. Există și o parte pozitivă a sensibilității exagerate a pielii bebelușului: faptul că atingerea ta are un efect calmant și este esențială pentru dezvoltarea copilului tău.

Tranziția din burtică la mediul extrauterin

Copilul tău se naște cu pielea ridată, acoperită într-o măsură mai mică sau mai mare de un înveliș protector numit vernix caseosa care dispare treptat pe parcursul primei săptămâni. Acesta este format preponderent din acizi grași și are rolul de a proteja pielea delicată a bebelușului, atât în viața intrauterină, cât și în primele zile de viață. De aceea, nu este indicat să fie îndepărtat prea repede, prin spălare viguroasă.

În privința îngrijirii pielii nou-născutului și sugarului, se aplică zicala “mai puțin este mai mult”.

Baia se practică doar după căderea bontului ombilical. Rezistă tentației de a îmbăia copilul frecvent! Băile frecvente nou nascuti braila portal(mai des de trei-patru ori pe săptămână în cursul primului an de viață) elimină uleiurile naturale care protejează pielea bebelușului, ceea ce o lasă vulnerabilă la acțiunea variaților alergeni potențiali și poate declanșa reacții, de tipul eczemelor, cu manifestări mai mult sau mai puțin severe. Părul poate fi spălat de doar două ori pe săptămână. Durata băii nu trebuie să depășească 5 minute. Nu uita de precauțiile de bază: verifică temperatura apei cu cotul, nu umple cădița mai mult de 10-12 cm și mai ales, adu-ți în camera în care îi faci baie toate cele necesare încă de la început, pentru a nu fi nevoită să pleci odată ce bebelușul e în cădiță!

Este importantă limitarea folosirii produselor cosmetice pe parcursul primelor luni de viață. Baia se poate efectua cu un burete de baie și eventual, o cantitate mică de loțiune de curățare pentru bebeluși, cu pH neutru, de tip ”din cap până-n picioare”. Trebuie evitate săpunurile solide sau spuma de baie și se insistă cu predilecție la nivelul pliurilor (inghinal, axilar, cervical).

Să nu uităm de celelalte zone! 

– Curăţarea cicatricii ombilicale se face zilnic cu alcool medicinal şi eventual lapte de la sân, până la închiderea totală. După aceea se va avea în vedere menținerea uscată a zonei buricului.

Toaleta oculară se face zilnic prin ştergerea fiecărui ochi dinspre unghiul extern spre cel intern, separat cu câte o compresă sterilă.

Urechiușele se curață după baie, cu colțul prosopului, fără a se pătrunde în conductul auditiv. Tăierea unghiilor se face cu forfecuţa sugarului, la mâini rotunjit, la picioare drept.

Igiena genitală a bebeluşului
Schimbarea frecventă a scutecelor este esențială pentru preîntâmpinarea apariției iritației de scutec. Scutecul trebuie verificat des și îndepărtat ori de câte ori este ud sau murdar. Ai grijă să cureți cu atenție zona inghinală (la băieței se curăță și scrotul, iar la fetițe se face igiena dinspre anterior spre posterior, evitând fața internă a labiilor pentru a nu perturba echilibrul microbian de la acest nivel!). Numai după aceea poți să pui un scutec curat.|

sfaturi pentru nounascutiEritemul de scutec apare după contactul îndelungat al tegumentelor cu umezeala, pielea macerată şi umedă fiind mai permeabilă şi susceptibilă la traumatisme. Are loc atunci când bebelușul nu este schimbat imediat sau când nu este uscat corespunzător după baie. Copiii care urmează tratamente cu antibiotice sunt în mod particular expuși riscului de eritem de scutec, deoarece medicamentele stimulează creșterea fungilor. Dacă din diverse motive apare iritația de scutec, este necesar să lași zona afectată cât mai mult timp descoperită, pentru a favoriza uscarea leziunilor. Se pot utiliza în perioadele acute vaselină, loțiuni hidratante sau creme care conțin oxid de zinc. Evită să utilizezi pudre de talc pe pielea afectată! De asemenea este indicat să folosești servețelele umede pentru bebeluși doar în momentele în care nu poți folosi apa și săpunul pentru curățare.

Cele mai multe iritații de scutec cedează după câteva zile dacă respecți aceste sfaturi. Dacă eritemul persistă, este indicat să consulți medicul pediatru pentru recomandări mai detaliate. Atenție la posibilele alergii la parfumuri sau coloranți din produsele cosmetice care se pot manifesta ca și iritații de scutec! Dacă știi că în familie există cazuri de persoane alergice și este posibil ca bebelușul să moștenească terenul atopic, trebuie să ai mare grijă la cosmeticele și detergenții utilizați!

 

Sursa : Farmaciile Dona

Prof. Dr. Maria STAMATIN, medic primar pediatru-neonatolog, șeful disciplinei Neonatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T.Popa”, Iași

Comentarii

comentarii

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa și următorul articol
Close
Back to top button
Close
Close