duminică, iunie 11, 2023

Biserica Adormirea Maicii Domnului Brăila

Important de Citit

Biserica Adormirea Maicii Domnului Braila
biserica_adormirii_maicii_domnului_brPrima clădire a acestei biserici a fost din cărămidă şi s-a ridincat în anul 1844. Această biserică a ars în 1895 în urma unui incendiu din cauza neglijenţei unor tinichigii care reparau acoperişul. Pe locul Bisericii s-a construit un paraclis din lemn, folosindu-se fondurile fostei biserici şi donaţiile unor enoriaşi.
Actuala construcţie a bisericii a fost începută la 31 mai 1909 când s-a pus piatra de temelie şi a fost terminată la data de 27 aprilie 1914. Sfinţirea s-a făcut în acelaşi an cu ocazia hramului de „Sfânta Maria” prin bunăvoinţa preasfinţitului episcop al Dunării de Jos, Miron Miculescu.
Construcţia s-a realizat din cărămidă, în stil bizantin românesc cu planul în formă de cruce, cupola rotundă şi cu două turle, arhitect fiind Mihai Nicolescu. Preotul Paroh care s-a ocupat de construcţia bisericii a fost Ilie Didicescu ajutat de preotul Ioan Nicolau.
Constructorul bisericii a fost Dumitru Dumitrescu, iar pictorul dispunea până la primul război mondial de o avere de biserica_adormirii_maicii_domnului_brailapeste 100 000 lei, posedând în numerar 25 000 lei şi cinci proprietăţi în oraş. În jurul bisericii se găsea o grădină frumoasă.
Biserica pe parcursul timpului a suferit o serie de renovări şi restaurări ale construcţiei şi picturii, realizate prin diferite donaţii. După 1950 prin stăruinţa preotului paroh Ştefan Copae s-a construit lângă biserică un cabinet medical situat în Str. Unirii  nr. 220.
Actualmente preot este Cătălin Hurmuzache.
Biserica este situată pe strada Unirii nr. 220
Sursa: „Bisericile Brăilei” de Dr. Ionel Ştefan Alexandru

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Apple prezintă prima sa cască AR „Vision Pro” și prețul pe măsură!

Apple prezintă prima sa cască AR „Vision Pro” și prețul pe măsură! După ani de dezvoltare, Apple a dezvăluit astăzi...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -