sâmbătă, ianuarie 16, 2021

PORTUL BRĂILA de Petre Maravela – Episodul XVII

Important de Citit

Brăila anului 1968

25 - 26 Mai anul 1968 Serbările prilejuite de aniversarea a 600 de ani de atestare documentară. Participarea pionierilor...

TikTok a depășit Instagram în România

Cu un ritm de dezvoltare fantastic, TikTok este cea mai descărcată aplicație peste tot, inclusiv în România. Aceasta înregistrează zilnic,...

Primul televizor transparent din lume produs în serie

Compania chineză de electronice Xiaomi a dezvăluit televizorul transparent Mi TV LUX, care afișează imagini care par a fi...

Atmosfera anului 1903 pe strada Misitiilor sau a Curtierilor de Bursă era cam aşa: în zona magaziilor, 1500 de vagoane aşteaptă pe cele cinci linii de cale ferată, cei 14 misiţi oficiali numţi de Guvern se instalează în improvizatele birouri, unde se iau probele. Comisionarii verifică, cercetează, cântăresc, printre ei – Lowenthal, Dreyfus sau Mendel, fac comparaţia cu marfa din vagoane. Acum începe vacarmul, dacă până atunci totul se făcea în tăcere, acum începe mişcarea, toţi aleargă, 2500 de căruţe sunt încărcate sub comanda vătafilor. Urmează descărcatul în calele vaselor, sacii sunt duşi în spinare de zilierii portului[1]. La început samsarii erau toţi străini, doar brăileanul Ioan C. Lerescu reuşeşete în 1876 să devină samsar şi închirietor de corăbii.

PORTUL-BRAILA-EP-17A
Arhivă personală : PETRE MARAVELA

Creierul portului se afla pe această stradă plină cu de toate : băcănia lui Antipa, restaurantele Carsionos şi Cutava, societatea „Agromex” ( germană), birourile lui C. Teologul şi P. Cristescu, societăţile de navigaţie Kiriakide, DDSG, MFTR ( maghiară), birourile lui Cosac, Niţescu, Hilel, cafeneaua Doriza, casa Granimex, Cafe-Bursa lui N. Miliaris (cu pluş roşu şi oglinzi), alte birouri – A. Draculis, Portolos, Nicolau i. Schwrtz, I. Chelaiditi, Rudolf Sonino, cafeneaua „Marea Britanie”, restaurantul Mandzasitanos, Compania continentală belgiană), biroul de asigurări J. Salmanovici şi al agenţiei maritime F.B. Graedel.

Era locul unde se şcoleau afaceriştii şi unde îşi dădeau examenul începătorii [2].

Zarvă, afaceri, bogăţii, comerţ, vase, şlepuri, prosperitate – după un secol, ruine, cheul gol, babale libere sub care au stat zeci de generaţii de paianjeni.

Ţările care aveau consulate în portul Brăila : Austro-Ungaria, Belgia, Englitera, Francia, Italia, Grecia, Olanda, Rusia, Spania, Suedia-Norvegia şi Turcia.

PORTUL MODERN

Majoritatea agenţiilor de vapoare îşi aveau sediul în port : Societe Francaise (aparţinând de „Compagnie de Messageries Maririmes”), Lloyd Austriaco, Lloyd Englez – Vapoare şi linia Johnson, Westcott & Laura, Danubiana (austro-ungară), Freyssinet, Gagarin ( rusă ), Florio – Rubantino.

PORTUL-BRAILA-EP-17B
Arhivă personală : PETRE MARAVELA

Pescăriile Statului au fost construite în perioada 1904-1907, cu destinaţia vânzării en-gros a peştelui sub controlul statului. De executarea lucrărilor s-au ocupat Al. F. Bădescu, inginer, diriginte al porturilor dunărene, C.I. Flachs, antreprenor şi inginer M. Niculescu, diriginte de şantier.

Arhivă personală :PETRE MARAVELA
Arhivă personală :PETRE MARAVELA

În 1906 doar 4 % din grâne plecau pe calea uscatului, la Brăila se încărca 45 % din grânele ţării ( 600 de vagoane ), faţă de 250 vagoane la Constanţa sau 200 de vagoane la Galaţi. Prosperitatea ţării se realiza prin balanţa comercială activă.

Apare iluminatul electric (1906), tramvaiul, se introduc elevatoare noi, se construiesc frumoasele case existente şi astăzi, multe ale armatorilor.

Se inaugurează Rizeria Română, lângă Fabrica de cuie şi tras sârmă ( a lui N. Chercea) pe vadul Carantinei.

Pe 1 aprilie 1908 se creează Direcţia generală a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă din Ministerul Lucrărilor Publice, Direcţia va intra în 1920 în subordonarea Ministerului Comunicaţiilor.

Din 1908 funcţiona Fabrica de celuloză ( distrusă în 1916)

 

[1] Andre Bellessort – „La Roumanie contemporaine”, Paris 1904

[2] Mircea Vasiliu, Opere

 

Comentarii

comentarii

Articolul precedentÎi recunoști în primii ani ai carierei?
Articolul următorBancul zilei
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Reclame -

Ultimile Noutați

Brăila anului 1968

25 - 26 Mai anul 1968 Serbările prilejuite de aniversarea a 600 de ani de atestare documentară. Participarea pionierilor...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -

Comentarii

comentarii