Brăila, important port şi centru comercial la Dunărea maritimă, a cunoscut în secolul al XIX lea o dezvoltare edilitară prodigioasă. Oraş bine sistematizat, cu străzile pietruite, telefonizat în 1883, canalizat şi aprovizionat cu apă filtrată în 1891, parţial electrificat în 1893, dotat cu mijloace moderne de transport în comun (tramvai electric din 1900), Brăila a ţinut pasul cu marile centre urbane din vestul şi centrul Europei în aplicaarea unora dintre cele mai noi descoperiri ştiinţifice.
În spiritul vremii, iluminarea publică s-a făcut, în prima jumătate a veacului al XIX-lea, cu felinare având opaiţe cu seu şi apoi lumânări, pentru ca în anul 1858 să introducă gazul fotogen (petrol lampant). Un număr de 283 lămpi cu petrol introduse în felinare şi mai târziu în baloane de Boemia , suspendate de stâlpi de bronz lucraţi artistic, asigurau, pe timpul nopţii, o anumită iluminaţie, de care, însă locuitorii nu erau prea mulţumiţi.
Din anul 1885 şi până la sfârşitul secolului, Primăria Brăila poartă o intensă corespondenţă cu firme de prestigiu din Germania, Marea Britanie, Franţa, Austro-Ungaria, Elveţia şi Italia, pentru concesionarea lucrărilor de electrificare a urbei. În anul 1890 se face un experiment, finanţat de primărie, realizat de firma „Siemens – Halske ” din Viena. Din raportul comisiei urbanistice de urmărire a experienţelor, rezultă că „este posibil d-a se ilumina prin electricitate principalele strade ale oraşului prin lămpi cu arc (…) la o depărtare de aproape 100 m una de alta” . Dar,sedusă un timp de ideea iluminării cu hidrogen („gaz de apă”), propusă de firma germană „Auer Welsbach„, primăria abandonează colaborarea cu „Siemens – Halske” . Tratativele cu această renumită societate industrială le-a preluat Serviciul hidraulic Brăila, care în 1892 încheie un contract pentru iluminarea cu electrictate a portului Brăila. Pentru suma de 121.890 lei aur „Siemens” se obligă să construiască în docuri o centrală electrică, după instalare, ea urma să rămână în proprietatea statului român.
În anul 1893, centrala electrică din portul Brăila a început să funcţioneze, prilej pentru vizitarea, în septembrie acelaşi an, a instalaţiilor, de către şeful statului român, regele Carol I.
După cum menţionează documentele păstrate la Arhivele Naţionale Brăila, uzina dispunea de o maşină cu aburi sistem „westinghouse” de 50 CP, un cazan de forţă „inexplodabil” cu o suprafaţă de încălzire de 85 mp, în greutate de 11.300 kg, dinamuri, electromotoare, pompe centrifuge,un coş de fum înalt de 20 m şi o reţea de distribuţie prin cabluri subterane. Corpurile de iluminat erau cu arc voltaic, fiecare cu o putere între 1000 şi 2000 de lumânări (etalonul de măsură al timpului). Cu 60 de becuri introduse în globuri de protecţie şi ancorate pe stâlpi metalici se asigura iluminarea cheiului portului pe o distanţă de 2500m. Suprastructura era compusă dintr-o sală de maşini, o sală pentru cazane, atelier de reparaţii, depozite şi alte anexe. A fost amenajat şi un far din lemn de 15 m înălţime pentru „a facilita intrarea bastimentelor în port”, având la vârf o platformă cu trei lămpi electrice şi oglinzi reflectorizante. Centrala mai deservea câteva pompe electrice de desecări şi un număr de elevatoare şi macarale.
În anul 1895 se încheie o convenţie între Consiliul municipal Brăila şi Serviciul hidraulic prin care „primăria va instalaa cu cheltuialaa sa proprie, în grădina publică, 6 lămpi cu arc în sistem Siemens ce se vor alimenta cu energie de la uzina electrică din portul Brăila” . De aemenea, Staţia CFR Brăila a introdus iluminatul electric în anul 1902, curentul fiind furnizat de aceeaşi centrală.
A doua centrală electrică (de mici proporţii) instalată la Brăila, a fost realizată în 1894 la Moara „Millas”, pentru asigurarea alimenntării utilajelor de producţie şi a iluminării intreprinderii.
Dacă portul, grădina publică şi gara Brăilei au fost eclerate cu ajutorul energiei electrice începând din 1893, străzile oraşului au continuat, un timp, să fie iluminate cu felinare pe bază de petrol lampant. Pentru electrificarea întregului oraş, Primăria Brăila a încheiat în anul 1900 un contract cu firma „Hellios Electricitats – Aktien Gesellschaft” din Koln (Germania), realizatoarea reţelei de tramvai din localitate.
La 15 septembrie 1905 a fost dat în funcţiune „ecleragiul electric de pe toate străzile oraşului”. Imediat au început operaţiunile de branşament pentru instituţiile publice, intreprinderi şi consumatori particulari. Baza energetică a uzinei electrice „Hellios” era asigurată de o maşină de aburi sistem „Compound” de 230-300 CP şi un motor Diesel de 250 CP, cu utilizare de păcură. Reţeaua de tramvai era alimentată de o uzină electrică proprie, iar prima centrală din docuri a continuat să funcţioneze până la jumătatea secolului al XX-lea.
Construirea în 1893 a centralei termoelectrice din portul Brăila, la numai 13 ani de la punerea în funcţiune a primei instalaţii experimentale din acest fel, datorate inventatorului american Thomas Edison , situează Brăila în avangarda localităţilor care au introdus această cucerire a ştiinţei.