sâmbătă, noiembrie 23, 2024

5 minciuni pe care femeile le spun frecvent bărbaţilor

Important de Citit

Am tot auzit de minciunile pe care bărbaţii le spun femeilor, dar a venit momentul să recunoaştem că nici noi nu suntem întotdeauna cele mai corecte.

Iată cele mai frecvente minciuni de care au parte iubiţii noştri:

  1. „Nu ştiu unde este! Nici n-am atins-o!”Lies-and-Truth

 

Cu siguranţă eşti familiarizată cu acest scenariu: tu faci curat prin casă, iar obiectele lui dispar ca prin minune. În cele mai multe situaţii, obiectul dispărut îşi face apariţia misterios într-un loc obscur, cum ar fi geanta ta sau dulăpiorul din baie. (Chiar aşa, ce ar putea căuta paşaportul lui printre fardurile tale?!).

Când eşti întrebată din nou cum a ajuns obiectul pierdut acolo, îţi aminteşti brusc că faceai ordine şi ai vrut doar să-l pui într-un loc sigur. Aşa că, dacă ai de gând „să mai pui bine” diverse lucruri, cel puţin nu mai spune: „Nici măcar nu l-am atins!” Bărbaţii sunt conştienţi că au nevoie de un pic de ajutor ca să menţină ordinea prin casă, dar ce e rău în a-şi pune lucrurile la vedere?

  1. „Incredibil! Şi mie îmi place chestia asta!”

Cu siguranţă şi femeile au pasiuni, dar oare de ce se simt obligate să spună că împărtăşesc aceleaşi hobby-uri ca şi noii lor iubiţi? Dacă un tip îi spune prietenei lui: „Îmi place să escaladez munţii purtând un fes roşu pe cap”, ea îi va răspunde cu promptitudine: „Ce chestie! Şi mie îmi place fix acelaşi lucru!”

liar-main_fullNe place să credem că există o conexiune profundă între cee ce ne interesează pe noi şi ceea ce îi interesează pe ei. Iar o astfel de minciună va părea mai degrabă o ciudaţenie decât o coincidenţă fericită.

 

 

  1. „N-aş schimba nimic la tine!”

Dacă o femeie spune asta, înseamnă că e teribil de îndrăgostită. Şi poate că la un moment dat chiar crede că iubitul ei este perfect, asta până când îi descoperă o groază de defecte, pe care le va întoarce pe toate părţile şi pentru care va elabora planuri de corectare.

Cum rămâne cu capacul de la pasta de dinţi, cu prosoapele aruncate prin baie şi hainele murdare abandonate pe podea? La început, toate astea ţi se vor părea amuzante, vei spune că fac parte din farmecul lui (deşi toţi bărbaţii din lume împărtăşesc aceleaşi obiceiuri), dar mai apoi te vor scoate din sărite şi vei ajunge la concluzia că, totuşi, ai schimba ceva la el…

  1. „N-au fost prea mulţi bărbaţi în viaţa mea”

Când vine vorba de numărul partenerilor sexuali, femeile sunt destul de discrete cu trecutul lor şi destul de 06-1433583262-coverimagemoderate cu comunicarea adevărului. De ce? Pentru că, oricât am încerca să cosmetizăm realitatea, societatea tinde să stigmatizeze femeile cu o bogată experienţă erotică. Ba chiar sunt vehiculate cuvinte deloc măgulitoare la adresa lor, aşa că preferă să păstreze un pic de mister în această privinţă.

Există chiar o glumă care spune că, atunci când întrebi un bărbat cu câte femei a făcut dragoste, trebuie să scazi trei din numărul comunicat ca să-l obţii pe cel real. În schimb, la femei trebuie să adaugi mereu trei. Deşi n-ar trebui ca această problemă să fie tratată diferit în funcţie de sexe, din păcate există şi astăzi destul de multă presiune socială la adresa liberei exprimări a erotismului feminin.

  1. „Nu o să mă supăr dacă o să-mi spui că rochia asta mă face grasă”

White-Lies Da, minciuna asta chiar e veche de când lumea! Femeile îşi doresc să afle adevărul din gura partenerilor lor, ca să ştie dacă pot purta sau nu o rochie într-o anumită ocazie. Dar atunci când li se spune că arată minunat, nu acceptă niciodată acest compliment. Răspunsul este adeseori: „Pe bune?! Chiar arăt bine? De ce-ţi baţi joc de mine?!”

Însă atunci când partenerul le sugerează că poate ar fi mai bine să se schimbe, brusc el va deveni monstrul care detestă corpul femeii care îl iubeşte. Este cea mai periculoasă capcană în care poate pica un bărbat: să ofere o opinie onestă faţă de o ţinută prezentată spre validare de iubita lui. Aşa că, dacă un bărbat îşi vede partenera într-o rochie nouă, cel mai bine ar fi să o ia la sănătoasa, căci sigur va ieşi cu scandal! Cu alte cuvinte, „ori că spui adevărul, ori că minţi, tot voi fi furioasă pe tine!”

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -