Aşezarea Brăilei la malul Dunării, a fost rezultatul firesc al locului, poarta Ţării Româneşti spre mare, balta plină de peşte, câmpia plină de grâne. Ca orice aşezare, a trecut în câteva sute de ani, prin perioade grele, de zbucium, dar şi frumoase, de prosperitate şi linişte. Brăila – situată la 7 metri peste nivelul mării în port şi la 25 de metri – promontoriul pe care s-a construit cetatea, margine a lanţului munţilor Măcinului, pe care fluviul l-a tocit în curgerea sa milenară.
De cinci mii de ani, oamenii trăiesc pe meleagurile acestea, se făcea agricultură, se pescuia, corăbiile elenilor urcau pe fluviu pline cu mărfuri.
O vizită la Muzeul de istorie este tulburătoare dar şi educativă, curiozitatea fără odihnă a arheologilor brăileni a împins memoria noastră până în neolitic.
„Savantul Dunării” – Grigore Antipa afirma : „Cea mai mare dintre toate avuţiile naturale ale ţării noastre este fără îndoială Dunărea”.
Tot marele fluviu a fost factorul principal al măririi şi decadenţei Brăilei moderne, a doua mamă a brăilenilor a dus faima oraşului spre mirajul mărilor, vorba lui Panait Istrati – „nu există copil al Brăilei care să nu fi visat pe cheu la o plecare cu un vapor”. Iată şi alte afirmaţii : Octavian Paler – „Brăila are un suflet dual, unul pentru apă, altul pentru pământ”, Radu Tudoran – „Oraşul a trăit prin grâu şi prin navigaţie, spiritul său este nautic”.
BRĂILA nu este o metropolă, este o arhivă umană, misterioasă, dar şi o pagină vie – o comoară a emoţiilor. Iată povestea portului fluvio-maritim, plin de nostalgii, frustrări, vise împlinite sau ruinate. „Târfa Dunării” pentru Panait Istrati, „Oraşul cu salcâmi” pentru Mihail Sebastian, „Mama Ţării Româneşti” pentru Nicolae Iorga.
Am preferat o trecere istorică prin timp cu evenimentele, activităţile, întâmplările din zona portului. După cum spunea Perpessicius : Să mergem să ne preumblăm în cetatea de apă a Brăilei…
Urmele arată că de mii de ani, oamenii s-au aşezat la malul apei, pe aici treceau corăbiile celtice, greceşti, apoi cele romane.
Malul stâng al fluviului se afla în plină dominaţie umană, satul de pescari trăia sub semnul relaţiilor cu cetăţile bizantine de pe malul drept : Carsium (Hârşova), Arrubium (Măcin), Troesmis (Turcoaia), Noviodunum (Isaccea), Dinogeţia (Garvăn) sau Barboşi în nord, locuri puternice la acea vreme, temple zidite în piatră, apărate de ziduri groase.
După ce zona este „călcată” de goţi şi carpi (anul 240), ţinutul cu români şi slavi făcea parte în anul 640 din ducatul bizantin al Paristrion-lui, întemeiat pentru apărarea limex– ului dunărean.
ISTORIC
Vechiul sat dintre Baldovineşti şi Chiscani de azi, se măreşte, odată cu schimburile de la malul fluviului ( în 1961 s-a găsit ceramică peceneagă ), ţinutul era bogat, se vindea mult peşte, vin, sau grâne.
Influenţa bizantină continuă să persiste în zonă, purtătorii ei sunt monahii bizantini. O ipoteză filologică leagă numele târgului de cuvântul slav branilo = cetăţuie, ajungându-se la brailo = apărare.
În zonă circulă monede bizantine, din perioada împăraţilor Alexios I – anul 1090, Isac II Angelos – 1190 sau Ioan Vatatzes – 1240
VA URMA