PANAIT ISTRATI (GHERASIM ISTRATE)
(Imagini din arhiva personală – Petre Maravela )
Născut pe 10 (sau 22 ) august 1884 în Brăila, pe str. Romană nr. 149, culoarea Galbină ( în prezent Plevna ) Orfan 
la un an, tatăl de origine greacă – Gherasim Valsamis, bolnav de tuberculoză, pleacă în Grecia, unde moare, fiu de spălătoreasă – Joiţa Stoica Istrate, ţărancă din Baldovineşti, se mută succesiv, cunoscând viaţa nesigură, lipsurile materiale, ce îl împing spre munci sezoniere. Urmează şcoala primară nr. 3 „T. Vladimirescu” ( str. Griviţei nr. 38 ) 1891 – 97, unde debutează cu învăţarea şi scrierea alfabetului latin. Va rămâne repetent doi ani. Totuşi, mama îl poartă îngrijit, „Panaitache”este retras, băiat de prăvălie în cârciuma grecului Leonida ( str. Malului nr. 2 în plin centrul cartierului „Karakioi”), plăcintar, vânzător de băcănie, ucenic în docuri, portar de noapte la un hotel din L. Sărat, lucrător la pescărie. Se mută, împreună cu mama sa pe str. Ştefan cel Mare, apoi în Comorofca nr. 205. Începe să scrie poezii.
În 1900 este muncitor la fabrica de frânghii, după care pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca agent la „Biroul de plasare” al socialistului Gheorghe Cristescu, din str. Sfinţilor, în spatele spitalului Colţea, dar în 1904 este hamal în portul Giurgiu, descărcând vagoane într-o mizerie cumplită şi o foame asemănătoare. Zugrav la Brăila, unde înfiinţează o societate a zugravilor , are o fermă de porci până la vârsta de 25 de ani are numeroase meserii.
Din tinereţe, este atras de ţări îndepărtate, autodidact, începe să scrie, este corespondent la ziarele „Dimineaţa”, „România muncitoare”, în multe articole combate corupţia clerului şi al patronilor.
Aparţine nu numai literaturii, ci şi mişcării muncitoreşti, după urmările entuziaste ale Revoluţiei ruse, participă pe 24 ian. 1905 la manifestările stradale din Bucureşti, inclusiv la ciocnirile cu poliţia, fiind arestat.
Învăţat de mic cu munca, cunoştea viaţa muncitorului, cu greutăţile sale, de aceea îl va apăra, apropiindu-se de mişcarea socialistă, numind-o în 1903 „templul celor mai îndreptăţite speranţe”.
În 1906 este deja secretarul unui sindicat brăilean şi participă la Conferinţa sindicală a muncitorilor la Bucureşti, unde Şt. Gheorghiu îl impresionează.
Debutează în publicistică pe 19 nov. 1906, la ziarul „România muncitoare” nr. 38, cu articolul Regina Hotel, sub mişcarea socialistă, pe 12 decembrie, însoţit de M. Kazanski, se îmbarcă clandestin pe vasul „Împăratul Traian”, ce naviga spre Egipt.
Colaborează şi la „Adevărul” lui C. Mille, dar temperamentul său rupe aceste relaţii.
La manifestările din 19 oct. 1909, este arestat, împreună cu alţi conducători socialişti, închişi la Văcăreşti. Se îmbolnăveşte de tuberculoză, motiv pentru care va călători de multe ori în Egipt pentru recuperare.
Îmbarcat clandestin, vagabondează prin Libia, Siria, Palestina, apoi în Elveţia, Franţa Grecia, Urss, unde studiază suferinţa sau lupta acelor oameni. Crăciunul 1913 „îl prinde” prin cafenelele pariziene. Se „aprindea” repede în faţa maselor, dar îndoielile, eşecurile îl întristau şi îl controlau comportamentul. În 1910, este simplu spectator, fie călător sau la Brăila printre conducătorii muncitorilor, ia cuvântul la diverse întruniri din port, nemulţumiţi de regimul „vătafilor”, la marea grevă este arestat, alături de conducătorii grevişti. Prevăzând eşecul grevei va scrie 6 articole în „România muncitoare”, cu teme ale nemulţumirilor muncitorilor, condiţiile izbucnirii grevei, concluzii subiective.
Publică pe 3 sept. 1911 „Dintr-o scrisoare veche” semnată Andrei Scutaru, trimisă din Neapole pe 21 febr. 1907
La Congresul PSD din 1912, este în sală, ca ziarist, exprimându-şi dezamăgirea privind discuţiile. La propunerea revoluţionarului bulgar Racovski, Congresul îl numeşte administrator al Editurii socialiste. Devine redactor, apoi secretar al sindicatului muncitorilor din portul Brăila, dar cum va scrie mai târziu a trecut în aceste posturi „ca pisica prin apă”.
Pe 29 apr. 1914 publică în „România muncitoare”, un amplu reportaj „Întâi Mai la Brăila”, în care dezvăluie sursa unora din povestirile sale ulterioare, evocâd „transformările capitaliste” din oraşul său natal. Aici descrie, ca un profesionist elementele pitoreşti, încărcate cu metafore, un exemplu fiind defilarea a 400 de căruţe cu demonstranţi din port până în parcul Monument.
Nestatornic, obsedat de boală pleacă, peripeţiile călătoriei sunt cuprinse în articolele din „Tribuna transporturilor” – 6 mart. 1915, la un an de la moartea prietenului său, sosit şi el la Alexandria.
După doi ani de la moartea lui Ştefan Gheorghiu, la 32 de ani, în 1916 se însoară cu văduva acestuia Janetta Malthus – o evreică focoasă, inteligentă, delicată şi oratoare socialistă.
Nu stă mult lângă proaspăta soţie, reluându-şi peregrinările prin ţările vestice ale Europei
În 1916 trăieşte în elveţia şi Franţa, având diverse meserii – muncitor la terasamente, mecanic de tractor, salahor la o uzină de armament, cu scurte reveniri în ţară, publică în reviste şi ziare din Franţa.
Pe 20 aug 1919, scrie lui Romain Rolland, debutează ca publicist într-un ziar din Geneva.
A trăit din plin o viaţă aventuroasă, s-a luat de piept cu destinul, nu a putut să stea într-un singur loc.
În lucrările sale descrie cu intensitate frământările sau aspiraţiile care fac parte din experienţa umană, în special din cea proprie. Pe 3 febr. 1921, aflat la Nisa încearcă să se sinucidă, după care se apucă vârtos de scris Începe să scrie literatură la îndemnul lui Romain Rolland – care îi prefaţează prima operă „Chira Chiralina”. Călătoreşte în Grecia în compania lui Nikos Kazantzakis.
În sept 1922 debutează ca prozator în limba franceză, cu cele 4 lucrări : Sotir, Kir Nikolas, Mikhail şi Oncle Anghel, apoi în decembrie cu alte patru ( Stavru, Chira Chiralina, Dragomir şi Moş Anghel ).
În sept. 1925 „hoinarul român” ; „vagabondul balcanic” sau „sud-esticul Istrati” vine la Brăila după 10 ani, merge la mormântul mamei sale, în cimitirul Sf. maria, vizitează Lacu Sărat şi pe moş Dumitru la Baldovineşti. Se plimbă peste tot în trăsura lui Roadevin, care prin mai 1919 îl opreşte la poarta familiei Izesiu, unde cunoaşte pe fata acestora de 19 ani – Margareta. Anul următor, studenta din Bucureşti este cerută în căsătorie de Panait, urmează în 1931 o călătorie la Paris şi pe Coasta de Azur.
Căsătoria oficială are loc în aprilie 1932, la Brăila fără tam-tam, doar cu doi martori, urmată de voiajul – cu barca peste Dunăre, pe urmele lui Codin.
A fost un om revoltat, dar cam haotic, ura regimul burghez, societatea capitalistă, dar nu avea soluţii.
S-a apropiat de ideile socialiste, dar nu s-a încadrat în disciplina muncitorilor, astfel că în 1915 critică scăderile mişcările socialiste, dar şi poziţia reformistă, trădător, a social-democraţiei internaţionale în peioada războilului. Era perioada când socialismul revoluţionar se reafirma, dar Istrati îi critica pe trădătorii social democraţiei apuse. Admirator al regimului sovietic, în 1925 şi 1929 este profund dezamăgit de ce a văzut acolo. După succesul din Franţa unde pentru cinstirea sa a luat fiinţă asociaţia „Les amis de Panait Istrati” simte lipsurile şi nesiguranţa, întorcându-se definitiv în ţară – 1930.
Pe 10 aug. 1934 apare Chira Chiralina în limba română.
Moare în Bucureşti pe 16 aprilie 1935 . Cât a trăit nu s-a bucurat de avuţii materiale, era mulţumit că Margareta îl lăsa să scrie ziua sau noapte sau când făcea acte de generozitate.
În Brăila se înfiinţerază Cenaclul literar P I al Uniunii Scriitorilor.
A publicat 21 de cărţi, 3 din ele ecranizate, opera sa s-a tradus în 27 de limbi.