Se strâng fonduri pentru construcţia unui port corespunzător, lucru propus de marele vistier A. Villara la 7 februarie. Vămuirea mărfurilor era făcută în condiţiile Ţării Româneşti, percepându-se trei categorii de vămi: prima pentru sudiţi (străini ) – la mărfuri cu ridicata, alta pentru negustorii autohtoni şi alta pentru mărfurile ce mergeau la export; se exportă în continuare cantităţi importante de sare, lemn, legume, carne, peşte şi vestitele grâne.
Taxele de ancoraj erau de 12 lei/corabie, 4 lei/caic mare.
Încă din 1830, primul medic al Carantinei era C. Hepites (următorul director – Dumitrache Mala, din 1837, mai târziu clădirile sunt scoase la vânzare), corăbiile staţionează timp de 14 zile pentru prevenirea epidemiilor, perioadă stabilită de protectorii ruşi în defavoarea portului Odessa, unde carantina dura 2-3 zile. Se desfiinţează magaziile de peşte din faţa portului – „loc urât şi mirositor”.
Principatele Române aveau drept de navigaţie pe Dunăre, vasele purtau pavilion românesc (combinaţia celui muntenesc cu cel moldovenesc), cursa de pasageri Viena – Galaţi, prin vasul italian „ Argo” oprea şi la Brăila.
Regulamentul Organic (art. 184, cap. VI ), aprobă flotile militare pe fluviu, astfel se construiesc 4 caice – lucrate de Ioan „Marangozul” şi Mastroiane Califa de la Atelierele navale; navele vor staţiona aici şi vor efectua poliţie portuară prin patrulări, dar în condiţii nu prea bune. Se semnalau acte de brigandaj ale otomanilor, dar şi activităţi de contrabandă, ştampilele urbei înfăţişau o corabie deasupra căreia plana un vultur (foto 11).
Ca reprezentanţi ai statului au fost instituiţi căpitanii de port, în cele trei porturi importante.
Pe 10 aprilie 1834, acostează primul vapor cu abur „Piroscafa Argos”, în decembrie pleca spre Constantinopol prima corabie cu pavilion tricolor „Mariţa” (cpt. Ioan Cristescu) – plină cu grâu.(foto 12)
Corăbiile negustoreşti ale Valahiei au …steag cu faţa galbenă şi roşie, având pe dânsul şi stele şi la mijloc pasăre albastră cu un cap.
Planul lui Berroczyn din 1834 de reconstrucţie a oraşului, începe cu portul ( vamă, carantină, vorbitor ), cu instituţiile portuare şi utilităţile comerciale.
Mai târziu se vor amenaja Piaţa Deputaţiunii şi Piaţa Portului, având spre oraş strada ce a purtat numeroase denumiri – Debarcaderului, Cheiului, Portului, Faţa portului – (azi str. Anghel Saligny). Negustorul Teodorache Anhilino plăteşte amenajarea vadului de la carantină spre port, maistrul Gheorghe Conduri cere permisiunea de a construi în Ostrovul Mare, aflat pe Dunăre în faţa portului, un atelier de reparat corăbii : …..la un asemenea port ca al Brăilei, se socoteşte de neapărată trebuinţă, a statornici nişte asemenea industriaşi ca să dreagă şi să facă corăbii din nou… timp în care se încep lucrările la cheul portului, dirijate de colonelul Blaremberg (cumnat cu Al. Ghica).
La 4 mai 1835 Sfatul Administrativ al Ţării aprobă construirea construirea Atelierelor navale …a i se da locul Ostrovului Mare din dreptul Carantinei, ca să-şi clădească pe dândul împrejmuire de înscărcatul corăbiilor, cum şi încăpere pentru şederea sa cu ceilalţi meşteri. Porunca nr. 13 a Măriei Sale Vodă către Sfatul Administrativ din 13 ianuarie 1836 declara locul liber de taxe, notând că …prin dezvoltarea acelui port de aşteaptă înaintarea şi înflorirea comerţului Prinţipatului.
Impulsul comercial l-a dat hotărârea din 2 martie 1836, când Brăila devine porto-franco sau „antrepo” ( conform ordinului domnesc) … fără ca să se plătească vamă sau altă taxă , cu excepţia tutunului şi băuturilor (cu taxă conform art. 20 al Legii comunale).
Sosesc în port 13 vase britanice (anul 1835), se deschide viceconsulatul englez, urmat de cel austriac, rusesc, grecesc şi al Piemontului.
VA URMA