Înaltul Ordin de zi nr. 174 din 22 octombrie 1860, constituie Flotila militară unică a României, sub comanda colonelului Nicolae Steriade, navele sunt dispersate în toate porturile, la Brăila se găseşte o şalupă canonieră lungă de 25 m cu 4 tunuri şi 42 de marinari, comandată de sublocotenentul Carale.
După propunerea Ministerului Afacerilor Străine, adresate Prefecturii Brăila, pentru un model de pavilion unic, aceasta înaintează pe 16 iulie un raport, cu propunerea ca pavilionul să aibă culorile roşu galben şi albastru dispuse orizontal. La 19 mai 1861, Consiliul de Miniştri a aprobat propunerea şi a hotărât să se adopte în comun pentru bastimentele ambelor Principate cel tricolor cu banderolă, fără marcă deocamdată.
Pavilionul navelor era tricolorul orizontal cu un vultur şi o panglică, cu inscripţia Honor et Patria
Arsenalul de corăbii are 28 de lucrători, Flotila se mută la Galaţi, sub comanda ofiţerului Scarlat Murguleţ, art. 6 din Constituţie prevedea ca steag al ţării – tricolorul vertical. Prima Căpitănie funcţională era instalată în 1862 în casa Cavadia, închiriată de Prefectură, pe timpul verii au plătit taxa de ancoraj 20 de vase româneşti (de la 12 lei la 60 parale), pentru vasele austriece plata se făcea în creiţari[1], la Primărie erau înregistraţi 39 de corăbieri şi matrodi.
Se atestă documentar (1864) înfiinţarea şantierului naval cu numele „Şantierul pentru reparaţiuni navale”, situat la Pescăria veche, ce construia şlepuri, bărci, şalupe militare dar repara şi navele statului; se organizează tipărirea jurnalului comercial „Danubiul”, care va înlocui „Mercurul” oprit în 1841.
[1] Din raportul cpt.port N. Filodor
Instituită prin Decretul din 16/28 oct. 1864, Camera de Comerţ şi Industrie – director C.C. Hepites începe să funcţioneze, la Tribunal se înregistrează toate vânzările şi cumpărările de vapoare din port.
Ibraila este staţiunea carcaboatelor noastre imperiale, ale mesageriei din Marsilia. Se află aici o bursă, o sală de spectacole, magazii de cereale în port şi toate stabilimentele de utilitate şi de lux cu care trebuie să fie înzestrat un important centru comercial. Dacă am avea un sfat de dat – acesta ar fi de a se face din Brăila, capitala Principatelor”[1]
Pe 1/13 mai 1866, domnitorul Carol vizitează oraşul, parcurile şi portul, sosind din amonte la bordul iahtului „Ştefan cel Mare”, pe timpul nopţii rămânând în oraş. Regele va mai sosi în port în oct. 1880, pe 30 sept. 1893 sau în mai 1904.
În port, se aflau 118 corăbii de mare descărcate, caice 85, alte 155 de corăbii pline plecaseră, marfa – cereale, în special porumb (iunie 1867).
Nemulţumiţi de condiţiile de muncă, hamalii din port încep „rebeliunea” (10 sept. 1868), ciurarii (cei care treceau cerealele prin ciur) şi secărenii (cărătorii cu sacul), refuză să mai lucreze timp de 5 zile, „printre instigatori se afla şi Ghe. Dima de pe str. Romană, care a îndemnat muncitorii să arunce cu pietre în poliţişti”. Au fost reţinuţi 8 curari[1].
Primele „semnalizări” ( 2 stâlpi la malul drept şi în apă) sunt montate după sesizarea căpitanilor navelor „Taurus” şi „Balcanul” ( agenţia „Messageries maritimes”), care s-au lovit de taraci sau popi ale unui vechi pod în ruină. Se solicita plantarea „a două momâie terminate în vârf cu un mic trumghi drept semne arătătoare a celui loc periculos” – lucru îndeplinit de cpt. Petro Maruli[2].
Se dă preaviz atelierului de la vadul Budurului şi fabricii Borghetti[3] să finalizeze construcţiile de bastimente, deoarece … de acum înainte nu vor fi îngăduite decât la locul dintre pichetul Ghicet până la gara drumului de fier, fiind în apropiere de cherestea. Printre meseriile brălenilor de amunci pământul şi comerciul cu cereale, se menţionează şi „facerea de vase de navigaţie fluvială”[4]
[1] Din raportul cpt.port N. Filodor
[2] La Moldo-Valachie – 1866, Georges Le Cler
[3] Revista Arhivelor, O grevă în portul Brăila – N.I. Mocioiu
[4] Dosar Căpitănie port nr. 2/1929 Astfel se reia povestea de pe vremea otomanilor, când în anii cu ape mici, pe lângă nisip existau şi ruine ( ziduri, lemne) ale unui pod construit se pare în vremea lui Alexandru cel Mare ce lega promontoriu ( 20 m înălţime, vadul Budurului) cu braţul Măcin
[5] 5 mai 1869
[6] Dosar port 357/3 sept. 1882
VA URMA