Apare revista Flori de câmp, pe 24 februarie 1911 se naşte Nicolae M. Topor, meteorolog, care întocmeşte primele procnoze de timp.
În port se introduc mijloace mecanizate, sunt staţionate între 50 şi 70 de nave, muncitorii cer îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, se înfiinţează „banca portului” – „Buletinul Camerei de comerţ şi Bursei Brăila” – în care apar centralizate cantităţile de cereale traficate prin bursă, cote şi navaluri.
Străzile drepte şi îngrijite din centru – pavate cu „lave”şi lespezi de la vasele străine, ascundeau la periferie neorânduiala cartierelor sordide, unde domnea praful, şi întunericul, adăposteau o umanitate mizeră. De o parte marile case din marmură, de alta bordeie din ceamur şi chirpici. Panait Istrati le-a descris cel mai bine.
Manu Manciu brevetează un avion la care adaptează o elice secundară.
În Piaţa Luminii se instalau bâlciurile şi „moşii”, loc unde îşi găseau sălaş ţiganii, în Piaţa Săracă, pe galantarele mizerabile se găseau lucernă, parfumuri, peşte, var, vopsele, articole de cununie.
Fabrica de ciment se modernizează, se lucrează la instalarea conductelor de alimentare cu apă potabilă a oraşului.
Pe Regala, avea acces doar protipendada, plimbându-se la umbra salcâmilor.
Despre hoţi lăutarii cântau doar la periferie : Şi la pod la Brăiliţa, Mi-au furat hoţii căruţa, Şi mi-au dus-o la obor, Şi-au vândut-o pe un pol. Las s-o vândă, nu-i a mea, E căruţa altuia.
Strada Misitiilor e un schimb general, îngrămădire de tarabe de zarafi, de cafenele, ceainării ; se încheiau afaceri oneroase, se puneau la cale lovituri, jafuri şi contrabande. O fierbere de viespar, o pleavă de aventurieri, de misiţi, de escroci, de traficanţi şi de proxeneţi – adusă din toate colţurile lumii, veniţi aici să se căpătuiască, să se petreacă, să se desfrâneze.
Se vorbeau toate limbile pământului, la taverne atârnau toate pavilioanele, se scimbau bancnote de peste tot.
Dar în port, sute de hamali se târau pe schele putrde. Cărau în spate saci grei de cereale, dar nu pentru foamea lor, atmosfea era de tristeţe. Sutele de căriţecaută de lucru, căruţaşi seamănă cu nişte gladiatori, copii se bat pe portocalele stricate aruncae din lăzile coborâte de pe vase.
Marinarii, vorbesc toate limbile, au pielea tăbăcită de vânturile mărilor, cum urci spre oraş, dai de fetele cu feţele pline de sulimanuri şi buze sângerii, în urma lor rufianii – proaspăt raşi, cu batiste colorate la gât au un mers de gheparzi ; sunt cei ce păzesc turma femelă, conducând-o spre templul desfrâului, cel mai aproape fiind străzile Roşie, Neagră, Albă (după aspectul lor).
Burghezia Brăilei nu a fost de sânge ci cosmopolită, formată din negustori, armatori, moşieri de pământuri.
Seara, în „Târfa Dunării” – cum o numea Istrati, tăvălită în praf, strălucind de belşug, dar roasă de mizerie, fardată, leneşă, guralivă şi răsfăţată de frumoasa Dunăre, hamali şi căruţaşi după un popas la cârciuma lui Epureanu se întorc, dar în drum spre casă poposesc la cârciumi cu grătar şi secărică galbenă, aici îşi lasă banii și năduful.
[the_ad id=”12306″]
În tot anul trec prin port 1512 vapoare (535 britanice, 364 greceşti, 116 austriece, 89 machiare, 81 italiene, 67 ruseşti, 44 româneşti, 35 germane şi 24 franţuzeşti).
Pe 26 septembrie apare „Gazeta meseriaşilor”.
VA URMA