vineri, noiembrie 22, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul LXXXVIII

Important de Citit

Pe 1 ianuarie 1913 se naşte Ştefan G. Bălan, inginer, om de ştiinţă, istoric al tehnicii româneşti profesor universitar, academician, ministru învăţământului, primar este A. Sgardelli.

După anul 1878, Compania de Pontonieri este dislocată în garnizoana Brăila, odată cu Războiul Balcanic se constituie Batalionul I Pontonieri, ce va asigura trecerea Armatei Române peste Dunăre.

TRECEREA-CONVOAIELOR-PESTE-DUNARE

Panait Cerna obţine doctoratul la Universitatea din Leizig, printre primii.

Se dă în funcţiune Castelul de apă, capacitate 1200 mc ( cel mai mare din ţară ).

Apare Tribuna transporturilor– organ al Uniunii sindicale, publicaţie lunară în 6 pagini, apare „Revista porturilor şi navigaţiunii comerciale” – director lt.cdor Teodorescu Mihai Angelo, căpitan al portului – apare lunar până la 24 dec. 1914

braila-vedere-din-port

[the_ad id=”12306″]

Vizitează oraşul ministrul de externe al Grecii – Verizelos

Pe str. Carantinei era Temniţa oraşului ( actualul Penitenciar ), în spate spre Dunăre era Hala de exerciţiu pentru dorobanţi şi a cazarmei de călăraşi. Lângă Vadul Cavaleriei era mahalaua, ce va lua numele de Băligoşi (de la mormanele de băligar din grajdurile regimentului).

Are loc greva împotriva propietarilor de elevatoare.

La 1 noimebrie 1913 se înfiinţează Poliţia specială a portului Brăila, conflictul balcanic influenţează negativ navigaţia pe Dunăre.

Pe 22 mai 1913 se naşte TUDOR R. POPESCU

Urmează liceul N. Bălcescu, Facultatea de Drept Iaşi, unde va rămâne ca profesor, doctorat cu teza : „Fundaţiunea în Dreptul comparat” – 1937. Membru în Consiliul Legislativ Român ( 1938-40 ), ca bursier în Franţa, dă un nou doctorat, fiind diplomat la Institutul de Drept Comparat paris. Din 1946 profesor la facultatea de Drept Bucureşti, şef de catedră ( 1950-70 ), doctor docent – 1958, preşedinte al Societăţii de Drept Comparat şi al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale ( 1986-90 ). Jurist de notorietate europeană, membru în Societatea de Legislaţie Comparată Paris, în Asociaţia Internaţională pentru Filozofie Juridică şi Socială – Wiesbaden ( 1956 ), membru la Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului – Roma ( 1968-89 ), membru fondator la International Institute of Human Righs – San remo 1979.

Este arbitru-judecător la Curtea Internaţională de Arbitraj – Paris, susţine cursuri la universitări europene de tradiţie, participă la întruniri ştiinţifice sub egida ONU şi UNESCO, participă la peste 30 de întruniri ştiinţifice.

Autor al unei opere juridice, printre care : „Dreptul internaţional privat” – 2 vol. 1971, „Dreptul civil” – 2 vol 1945-48, „Dreptul familiei”, „Dreptul comerţului internaţional” – 1983, „Drept internaţional privat” – 1994. Din 1992, la liceul N. Bălcescu funcţionează „Bursa de merit T. Popescu” ( din fonduri lăsate ). A publicat în reviste de specuilitate peste 24 de studii în ţară şi 28 în străinătate. Este autor şi coautor la 3 monografii, 9 tratate, 11 manuale şi cursuri universitare, distins cu ordine, în 1996 nominalizat pentru „Premiul Nobel” pentru pace .

Declarat Cetăţean de Onoare al Brăilei din mai 1995.

Anul cu 122 zile de secetă

VA URMA

[the_ad id=”14977″]

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -