duminică, noiembrie 24, 2024

Istoria stațiunii Lacul Sărat de PETRE MARAVELA- Partea VI

Important de Citit

În anul 1902 stabilimentul avea 150 cabine pentru băi calde iar în lac exista o instalaţie pentru băi reci.

Stabilimentul băilor reci era instalat pe lac, construit pe piloni înfipţi în pământ şi compus din două secţiuni, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi. Fiecare secţiune avea câte 50 de cabine şi câte două instalaţii cu duşuri reci.

O statistică publicată de doctorul D.C. Naumescu în 1903 relevă că staţiunea dispunea pe atunci de 31 de vile şi hoteluri (din care 11 de prim rang) cu un total de 600 de camere care se închiriau cu luna sau cu ziua; patru restaurante principale şi trei de mâna a doua, două cofetării şi o berărie, trei magazine de coloniale şi alte articole, o fabrică de apă gazoasă şi limonadă, o brutărie şi o franzelărie.

lacul sarat

Vizitatorii pot ajunge în oraşul Brăila cu trenul sau cu vaporul, apoi transportul în staţiune era asigurat pe linia de tramvai electric atât de la debarcaderul din port cât şi de la gară direct în Lacu-Sărat. De la gară tramvaiul circula între orele 7 şi 24 având vagoane şi pentru bagaje.

Regulamentul pentru administarea şi exploatarea băilor satului ( Govora, Călimăneşti-Căciulata şi Lacu Sărat) va fi elaborat de Serviciul băilor din Ministerul Domeniilor, publicat în M.O. din 9 mai 1904.

Citind din regulament :

– Poliţia supraveghează stabilimnetele, circulaţia trăsurilor, asigură ordinea şi moralitatea publică, ţinând evidenţa vizitatorilor
– Curăţenia revenea propietarilor, gunoiul se depozita până la ora 7, măturătorii erau plătiţi de minister
– Udarea aleilor se făcea de două ori pe zi
– Publicul era obligat la păstrarea liniştii, cu o purtare decentă, era interzis călcatul pe iarbă şi flori.

Chiar şi în această variantă, dr. Bastachi afirma în anul 1906 că se poate alimenta şi cu apă filtrată.

Apa lacului şi nămolul sunt insecticide, insectele parazitare nerezistând. Nămolul sapropelic are plasticitate (se mulează pe corp), capacitate hidrică (absoarbe apa), densitate mică, propietatea de termopexie (reţine căldura şi o cedează treptat), termoconductubilitate mică (păstrează căldura), granulaţia.

Nămolul este de natură vegetală şi animală (59 de specii) – conţine substanţe active, stimuli biogeni şi H2S. Algele şi bacteriile moarte îngroaşă nămolul, crustaceul filopod maroniu („Artemia salina”) şi prototoarele mor în luna octombrie când algele şi bacteriile intră în activitate furnizând oxigenul din procedul de formare a nămolului.
În lacu Sărat se găsesc aprox. 100.000 tone nămol, compoziţia stabilită de dr. Bernad Lendway – 20 % apă, 41 % minerale, 39 % materiale organice. Conform mineralizaţiei, nămolul brăilean este mai vechi decât cel de la Techirghiol, cu un grad de concentraţie a apei de 26-45 %

lacul-sarat-din-braila

Staţiunea era considerată ….”cea dintîia staţiune balneară a ţărei, superioară celor străine ca Dax, Acqui, Saint Amand, Nauheim sau Franzensbad., totuşi reclamă numeroase îmbunătăţiri. Apele sunt după compoziţia lor – cloro-sodice, iodurate şi sulfuroase. Stările morbide ce pot fi modificate, ameliorate sau complet vindecate se pot rezuma : Diateza scrofuloasă cu toate manifestaţiile ei, Reumatismul muscular şi cronic articulat, Pseudo-rumatismele cronice infecţioase, Metritele şi inflamaţiile, Dermatoze ca eczema şi psoriasisul” – notau gazetele vremii.

Cazinoul era din 1904 deţinut de firma lui Iacob H. Filderman şi Andre H. Mandelbaun, apoi patronat de vasile Lantescu şi Alfred Morand din Bucureşti (1913).

În chioşcul muzicii cântau vara fanfarele conduse de Kratochvil şi de Iosif Ivanovici. La început Pavilionul se afla între Aleea Văduvelor şi terenul de tenis, din 1906 este mutat pe aleea principală, în faţa platoului Castanilor şi Trandafirilor.

plaja-lacul-sarat

S-au amplasat cişmele pe alei, apă potabilă în stabilimnete, aleile erau stropite de două ori pe zi.
Se începe vânzarea de loturi (1890), cu obligativitatea cumpărătorului de a construi în 3 ani, următoarea licitaţie are loc pe 20 dec. 1906, loturile fiind publicate în M.O. nr. 52/14 nov. 1899.
La parterul Palatului administrativ funcţionau birourile , poşta, telegraful şi telefoanele, poliţia şi cabinetul medicului; la etaj locuia personalul.

VA URMA

[the_ad id=”12306″]

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -