[the_ad id=”12306″]
Gheorghe Eminovici a avut cu Raluca Iuraşcu, fiică de boier din ţinutul Joldeşti, judeţul Botoşani, nu mai puţin de 11 copii, trei fete şi opt băieţi.
Mihai Eminescu era cel de-al şaptelea copil al familiei.
Primul copil născut a fost Şerban Eminovici – anul 1841 – a studiat Medicina la Viena (Austria) şi Erlangen (Bavaria – Germania). Acesta a murit în anul 1874 de TBC, la Berlin.
Cel de-al doilea copil, Nicolae Eminovici (Nicu) s-a născut în anul 1843. Acesta a studiat Dreptul, a trăit pe lângă părinţi, fiind foarte bolnav. S-a sinucis, împuşcându-se la Ipoteşti, imediat după moartea lui Gheorghe Eminovici.
Al treilea copil a purtat numele de Iorgu Eminovici. Acesta a fost născut în anul 1844, a urmat cariera militară și a ajuns sublocotenent într-o companie de infanterie militară în Germania. La o manevră militară în Brandemburg, a căzut de pe cal, accidentându-se, a zăcut doi ani în pat, iar ulterior a murit în anul 1873.
În anul 1845 se naşte prima fată,Ruxandra, al patrulea copil, care moare de mică. Al cincilea copil este Ilie – născut în anul 1846, studiază Medicina la Carol Davila, moare în anul 1863 de tifos, molipsit de la bolnavii pe care-i trata.
Al şaselea copil – a doua fată – Maria (Marghioala) Eminovici – născută în anul 1848 – moare în anul 1855, la vârsta de 7 ani.
Al şaptelea copil – Mihai Emonovici (Eminescu) – „poetul naţional” – „geniul tutelar al culturii neamului” se naşte la 15 ianuarie 1850, în oraşul Botoşani, pe Calea Naţională, imobilul 179, unde există o placă memorială. Botezul micuţului Mihai are loc la Biserica Uspenia din Botoşani (ctitoria doamnei Elena Rareş – anul 1552). Moare la data de 15 iunie 1889, la Sanatoriul doctorului Al. Şuţu din Bucureşti. Este înmormântat în cimitirul Belu din Bucureşti.
Cel de-al optulea copil a fost din nou o fată pe nume Aglaia Eminovici, născută în anul 1852, căsătorită cu profesorul Drogli. Moare în anul 1900.
Al nouălea copil – Harieta (Henrietta) Eminovici – fată – născută în anul 1854, născută oloagă, nu şi-a revenit toată viaţa – a avut grijă şi l-a îngrijit pe fratele său Mihai Eminescu, când a fost bolnav la
Botoşani. A murit în anul 1890 de pneumonie.
Al zecelea copil – băiat – Matei Emonovici, născut în anul 1856, devine ofiţer-căpitan, stabilit în Caraş-Severin, moare în anul 1929.
Ultimul copil, al unsprezecelea – băiat – este Vasile Eminovici, care moare la vârsta de doar un an şi jumătate. Nu se cunoaste cu exactitate data naşterii şi a morţii sau motivul decesului.
Foto – Mihai împreună cu tatăl său