vineri, noiembrie 22, 2024

STOP violenței împotriva femeilor

Important de Citit

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor este marcată anual la 25 noiembrie, în lumea întreagă desfășurându-se numeroase inițiative pentru conștientizarea acestei probleme existente la nivel global.

Odată cu democratizarea Europei această problemă veche de când lumea, expresie necondiţionată a reminescenţelor patriarhale până şi în societăţile moderne şi civilizate, ar fi trebuit să dispară, dar aceasta este mai degrabă o iluzie decât o realitate.

În întreaga lume 60 de milioane de fete sau femei lipsesc de la apel – sună statistica tragică dată publicităţii de UNICEF. Aceasta fiindcă deja în perioada intrauterină, în unele ţări, fătul de sex feminin este avortat, fetiţele nou – născute sunt ucise, iar dacă sunt lăsate în viaţă sunt cu bună ştiinţă lăsate în voia sorții. Doar în Africa numărul fetiţelor şi fetelor purtătoare ale virusului SIDA este de 5,7 milioane. Investigaţiile UNICEF întreprinse de diverse asociaţii de ajutor şi luptă pentru drepturile femeilor atestă dramatismul situaţiei… chiar şi în Germania, chiar şi în Europa.

În Asia mai ales, situaţia discriminării femeilor este de-a dreptul tragică. În Pakistan încă sunt femei care cad victime aşa numitelor asasinate pe motiv de onoare. În India, în unele regiuni continuă incinerarea ritualică, de vii, a femeilor văduve. În Bangladesh unele fete sau femei sunt mutilate de către soţi sau taţi, prin împroşcarea lor cu acid sulfuric. Iar lista atrocităților poate continua.

În România se depun eforturi semnificative de către Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (VIF), care cuprinde 25 de organizații ale societății civile implicate în promovarea drepturilor femeilor, protecția supraviețuitoarelor violenței și combaterea discriminării pe criterii de gen.

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea unei expoziții documentare intitulată „STOP violenței împotriva femeilor”, ce conține volume din colecțiile bibliotecii disponibile pentru împrumut. Expoziția este organizată de Doina Lalu, bibliotecar și poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 25 noiembrie – 7 decembrie a.c.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -