Pe 15 Mai 2022 se împlinește 1 an de când poetul Aurel M. Buricea a trecut în neființă. Cineva atât de special nu poate fi uitat niciodată iar atunci când cineva pe care îl apreciezi devine o amintire, amintirea devine comoară. Un om cu suflet mare, care a încercat constant să transmită iubirea de locurile natale, oricât de des a putut. Nu putem vindeca durerea familiei, prietenilor, dar putem să nu-l uităm. Să păstrăm amintiri proape de suflet, să publicăm din sonetele mult iubite de brăileni și nu numai …
Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Iar aceste petale duc cu ele parfumul unor amintiri. Nu toate amintirile zâmbesc, unele lăcrimează, dar le păstrăm într-un album al sufletului şi le respectăm locul în viaţa noastră. Le lăsăm să-şi spună povestea şi o reascultăm doar pentru că are un mesaj important. Ne aşezăm lângă ele şi le privim zâmbetul, dar şi lacrimile.
Și dacă sunt bătrân … și dacă sunt bolnav , tot mă colindă amintirile și tot
imi bat gândurile la poarta sufletului…
BOCETE DE CALOIAN
cresc în păduri de tei catapetesme
se – aude – n frunze luceafărul plângând
văd în brad verde crucea mea crescând
moartea lumii vine pe lungi miresme
la ceas de taină și muntele se – nclină
natura – i toată un nesfârșit altar
în ruga mea cerul se face nectar
și gândul se jupoaie de lumină
ciopleste – n arbori un sculptor bătrân
bate în trunchi cu piatră de izvor
în fiecare cerc mă strâng și cobor
de marginea timpului vreau să m – atârn
mi – au sângerat mâinile de nevăzut
pipăi veșnicia cu ochii de lut
REVELAȚIE
un orb bătrân îmi pipăie trecutul
literă cu literă şi semn cu semn
compasul închide apă foc lemn
cu arcul de oţel fixează scutul
––
din coroana rotită la ceas ales
cad amintirile ca nişte frunze
lipind pe suflet galbene ventuze
prea devreme toamna m-a dat la cules
––-
de.atâta singurătate am rămas
ascet închis într-un alfabet nescris
în suflet haite de fiare am ucis
––-
vânez între două note fără glas
măsura care urcă-n ochi privirea
de văd desfrunzindu-se nemărginirea
ÎNTRE . NUMĂR – ŞI – CUVÂNT // 2004
MÂHNIRE
Această mână care scrie
poeme de dragoste pentru femei
care m-au iubit
n-a învățat nimic de la viața mea
și continua cu nerușinare să mintă
mangaind cu ardoare inocenta ninsorii
buzele calde ale negație buzele fragede
ale unui poem furat unui timp nepermis
ei chiar așa vei afirma poate mâine
tăind cu foarfeca realității un vers frumos
și te vei întreba ce fel de femeie a iubit
această mașină de programat metafore abstracte
cât de mult te-am iubit dulcea mea tinerețe
și cât de ieftin te-am vândut într-o vară concretă
cât de mult te-am iubit și cui mai folosește
atunci când se întrerupe lumina unui soare fals
și -afară ninge – n neștire troienind
drumul memoriei amintirile care vin
dinspre copilarie cu picioarele desculțe
sângerând pe drumuri fără părinți …
POEME DE DRAGOSTE.
ZĂPEZI-ETERNE
Pe-un munte ros de mâhnire
Stau singur , puternic , neclintit
Fumul suia ca -ntr-o mănăstire
Pe ziduri prăbuşite-n zenit
–-
Prin văi pustii secase izvorul
Si clocoteau nisipuri curgătoare
Din legea unde-şi luase zborul
Acvila spre un apus de soare
––
Amurguri îmi treceau pe frunte
Sudoarea rece a veacului apus
Era târziu şi-n piscuri cărunte
Iubirii aveam ceva de spus
––
La hotarul dintre câmp şi cer
Un puls de haos în trupul meu
Din ochiul născător bătea stingher
C-o rază arcuită-n curcubeu
–-
Vedeam şi nu aveam vedere
Eram zăpezi eterne cu inima în ger
Şi cugetu -mi era şi vorbă şi durere
Încât urcam cu muntele spre cer
ELEGII NOCTURNE // ED. DACIA // 1988
PARINŢII TRĂIESC ODATĂ CU NOI
o fi vreo pomenire la mine – n sat
de m-au trezit zorii cu dor de casă
părinţii mei vor fi ieşit la coasă
şi despre fiul lor or fi intrebat
noaptea văd aievea cum stau pe prispă
şi-şi vorbesc de toate cele rele
tata respiră-n gând faptele mele
şi-adună mama toamnele -n risipă
desigur că de bine iar m-au visat
şi pun la cale cum să mă însoare
nuntă să-mi facă la prima ninsoare
să fiu profesor de vis la mine.n sat
să am copii deştepţi să am avere
….dar timpul ninge peste ei tăcere
SONETE-PASCALE 1999