Lacul Sărat vine să întregească peisajul complex al Brăilei. Ca şi când Dunărea, balta, portul, nu ar înfăţişa destul de divers Brăila. Ca şi când din paleta bogat variată a oraşului ar fi lipsit albul argintat de sărătură al acestui lac de câmpie ce flanchează oraşul de vest, punând stavilă între el şi pustiul nesfârşit al Bărăganului.Staţiunea aceasta este un acaret din întinsa gospodărie a Brăilei, creat anume parcă pentru ca oraşul să aibă de toate. Expresia unui confort pe care geografia îl pune la îndemâna localnicilor.
La şase kilometri de marginea oraşului, brăilenii au la dispoziţie o staţiune balneară ca să-şi vindece beteşugurile pricinuite de bolile aparatului locomotor şi de cele ale sistemului nervos periferic. În zilele de vară, în perioada concediilor, malurile lacului sunt pline de arătări cafenii, împachetate „la rece” în nămolul binefăcător.
Crusta aceasta se crapă, dând celor înveşmântaţi în pelicula curativă a nămolului aparenţa de pachiderme.
Nămolul de aici are un nume frumos: sapropelic, ceea ce în limbaj geologic arată că provine din planctonul care trăia în apele unei formaţiuni acvatice din erele îndepărtate.
Lacul Sărat e descendentul modest al străvechii mări ce ocupa cândva câmpia dunăreană.
Nu mulţi ştiu, că Lacul Sărat a fost folosit la început ca o scăldătoare pentru cai. Încă de pe vremea raialei, turcii aduceau aici caii cărora bătrâneţea le anchilozase oasele. Şi, după câte se spune, nu numai pe aceştia, dar şi pe cei bolnavi de râie sau de răpciugă. Iar efectele erau cât se poate de satisfăcătoare. Paza lacului intra în sarcina locuitorilor din Chiscani, care pentru această treabă erau scutiţi de anumite biruri. Vegheau să nu se scalde în lacuri decât talanii turceşti. Aşa au stat lucrurile până la războiul ruso-turc din 1828. După Pacea de la Adrianopol turcii au plecat, cu mârţoage cu tot, din raiaua Brăilei şi lacul a rămas la dispoziţia bidiviilor autohtoni.
Primul om care s-a scăldat în el(documentele îi menţionează şi numele) este un anume Cernătescu, străin de partea locului, un arendaş. În anul 1870, numitul Cernătescu face deci prima baie în Lacul Sărat. Mai precis, îşi construieşte o troacă şi foloseşte apa lacului pentru îmbăiat; de asemenea, face o baracă pentru veşminte, punând astfel bazele stabilimentului balnear de mai târziu.Doi ani mai târziu, un anume Ilie Oprea, „comersant din Brăila”, aproape ologit din pricina reumatismului, face aici, câţiva ani în şir, băi reci şi se vindecă. Numărul barăcilor se înmulţeşte şi staţiunea e tot mai des frecventată, aşa că din dipoziţia municipalităţii se fac analize pentru a se stabili compoziţia apei şi a nămolului. Cum rezultatele analizelor sunt satisfăcătoare, începând din 1886 statul construieşte un stabiliment sistematic şi împarte gratuit parcele negustorilor dornici să îşi instaleze aici prăvăliile. În anul 1889 a fost vizitată de 3400 de persoane. Se construiesc vile, prăvălii, cazino. Staţiunea ajunge un loc de întâlnire a protipendandei din întreaga ţară, o localitate modernă, unde se arborează toalete elegante, iar boierii vorbesc franţuzeşte.
În zilele de sărbătoare tramvaiele şi autobuzele sunt asaltate de mulţimea celor care părăsesc oraşul pentru a se odihni în mijlocul peisajului natural, pentru a beneficia de aer curat, de soare, de vânt sau pur ţi simplu pentru a-şi satisface nevoia unei călătorii.
Drumul în tramvaie, reprezintă un simulacru de călătorie cu trenul, parcurge un peisaj divers, trece printr-un coridor de copaci şi apoi se deschide brusc peste perspectiva lacului plat. Privirile se odihnesc în nesfârşitul câmpiei.
Staţiunea e prilej de odihnă şi destindere, un loc unde o halbă de bere este cu atât mai gustoasă cu cât trebuie să aştepţi cam mult pentru a o obţine…