vineri, noiembrie 22, 2024

Emilian Micu

Important de Citit

EMILIAN-MICU-BRAILAÎntr-un scurt istoric, începuturile tiparului în oraşul de la Dunăre se leagă de părintele învăţământului public brăilean Ioan Penescu, care scoate în decembrie 1839 primul periodic, Mercur, Journal comerţial al portului Brăila, iar o săptămână mai târziu editează primul periodic pentru femei, Econoama română sau jurnal pentru dame. La Brăila, în zilele noastre, apare acum cu regularitate lăudabilă, de aproape 14 ani, revista Evrika! cu difuzare în toată ţara.
Revista de specialitate Evrika! este… Recomandată de Comisia Naţională de Fizică, de Asociaţia Profesorilor de Fizică, recunoscută de Societatea Română de Fizică…, şi apreciată de mii de profesori şi elevi. Editorul tenace şi entuziast este profesorul Emilian Micu, ce şi-a construit, dincolo de machiaj, pe care nu l-a întreţinut cu pomezile de circumstanţă, un nume de dascăl de excepţie, cu reale atribute didactice şi profesionale, de mentor pentru performeri, pentru elevii olimpici…Înzestrat cu tot ceea ce poate fi de folos celor din preajmă şi dăruit trup şi suflet disciplinei care, … între momentul primei reacţii de fisiune controlată şi cel al experimentului …, şi-a trecut în cont cele mai nebănuite descoperiri, profesorul Emilian Micu face, de 40 de ani, onoare aleasă şcolii brăilene. Este preşedintele Societăţii de Fizică din învăţământul Preuniversitar, membru al Comisiei Centrale a Olimpiadelor de Fizică şi autor al cărţii Probleme de fizică pentru liceu. Urmaş a lui Arhimede, Emilian Micu a moştenit de la ilustrul înaintaş nu numai încrâncenarea şi spiritul de sacrificiu al nonconformismului ameninţat cu arderea pe rugul Emilian-Micuintoleranţei şi bigotismului, ci şi priceperea de a învinge prin argumentele competiţiei şi al lucrului bine făcut. După Revoluţie, s-a adaptat rapid condiţiilor de libertate şi iniţiativă şi, în ciuda unor greutăţi materiale inerente, a lipsei de comunicare şi înţelegere, ca şi a unei păguboase invidii, scoate din 1990 revista de fizică Evrika!, în condiţiile unei inflaţii de publicaţii şi tipărituri. Publicaţia brăileană, cu audienţă în tot arealul românesc , inclusiv în Moldova de dincolo de Prut, cu susţinători în Polonia, Israel şi Canada, se adresează elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, profesorilor, studenţilor, precum şi celor cu preocupări în domeniu.
Profesorul-editor s-a născut la 15 aprilie 1940 la Tecuci, în familia preotului Alexandru Micu, unde urmează primele clase primare. Persecutat politic, preotul Micu slujeşte în comuna Dobra, în care tânărul Emilian termină şcoala elementară. Este apoi elevul şcolii medii din Deva, absolvită în 1957, ca şef de promoţie cu Diplomă de Onoare, iar în 1958 este student la Facultatea de Mateatică-Fizică din Timişoara. Repartizat la Liceul Gh. Munteanu-Murgoci din Brăila în 1963, profesorul de fizică Emilian Micu va fi transferat în 1976 – din considerente obscure! – la Grupul Şcolar Industrial Progresul, de unde se va pensiona în 1999. Profesor cu vocaţie de învingător în condiţii-limită, va propulsa spre performanţă zece elevi ai Grupului Şcolar Constantin Brâncoveanu, alias Progresul, care vor reprezenta Brăila, între 1976-1980, la fazele Naţionale ale Olimpiadei de Fizică. În 1999 s-a pensionat pentru ca să se consacre cu toată priceperea în editarea revistei Evrika!
EVRIKAPentru prestaţia sa didactică de excepţie, pentru perseverenţa cu care a asigurat editarea, tipărirea şi difuzarea revistei de specialitate Evrika! profesorul şi editorul Emilian Micu a primit la 1 decembrie 2000, Ordinul Naţional Serviciului Credincios în grad de Ofiţer, acordat prin decret de Preşedintele României, Emil Constantinescu.
Trei ani mai târziu, în noiembrie 2003, de Ziua Mondială a Ştiinţei, la sediul UNESCO din Bucureşti, în prezenţa Preşedintelui României, Ion Iliescu, a academicianului Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, şi a comandatului Dumitru Prunariu, la propunerea publicistului Alexabdru Mironov, secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, profesorului Emilian Micu i s-a acordat Premiul de Excelenţă UNESCO Cecilia Banc, pentru popularizarea ştiinţei şi publicarea revistei de fizică Evrika! .
Prin Hotărârea Nr. 252 din 10 decembrie 2003 a Consiliului Local Municipal, profesorului Emilian Micu i s-a acordat distincţia de Cetăţean de Onoare al Brăilei.

Sursa: „Cetăţeni de Onoare ai  Brăilei” Dumitru Anghel

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -