Denumiă iniţial BELVEDERE, mai apoi GRĂDINA PUBLICĂ sau GRĂDINA MARE, (GRĂDINA MICĂ fiind numit parcul din Piaţa Sfinţilor Arhangheli), pe cât de vastă, pe atât de intimă, admirabilă şi emoţionantă, greu de redat în imagini literare, ea păstrează şi astăzi măreţia şi farmecul de odinioară pe întreaga suprafaţa de 60.000 de metri pătraţi.
Prin strada Bolintineanu, deosebit de bogată în solide case particulare, ajungi în splendida grădină publică, de pe terasa căreia ochiul cuprinde acoperişurile roşii, de olane, ale magaziilor, catargurile pe care se ţes funii şi gurile negre ale vapoarelor ce se odihnesc de drum pe Dunărea îngustă, albă ca argintul, apoi ostrovul din faţă cuverdeaţa-i deasă şi încă verde, iar, tocmai la capăt, culmile albstru-închis ale dealurilor Dobrogii, tăindu-şi linia şerpuitoare în cenuşiul norilor…
(Nicolae Iorga, România până la 1918, Bucureşti, 1972 ,p.405)
Aici era parcul preferat al brăilenilor. Veneau să zăbovească puţin pe aleile nemărginite de arbori, să inspire parfumul miilor de albăstrele, trandafiri, petunii, gura leului şi regina nopţii în peisajul mirific al acestei imense grădini. Iată în imaginea de mai sus, sub egida Editurii Librăriei G. Halikias/No.2680, ilustrata cu imaginea pavilionului de muzică unde fanfare militare interpretau cântece de promenadă, momente pe care…
Atrăgătoare prin parfumul de epocă pe care îl emană sunt următoarele imagini, expresive pentru Grădina Mare, cum îi spuneam cu toţii, sau Grădina Publică oficial . Nu ne poate scăpa un fragment absolut încântător desprins din romanul „Copilărie şi miracol brăilean”, scris de cel care a fost filozof , istoric şi critic, literat şi eseist, memorialist, epistolier, profesor şi pedagog cu valenţe de apostol, Vasile Băncilă (01.01.1897 – 10.06.1979) :
Un vechi brăilean, instalat în loja naturală care e promontoriul Grădinii Publice şi privind către fluviu şi dincolo de el până la orizont, va avea iluzia că toate sunt la locul lor: şi Corotişca, ce curge repede ca un râu de munte, şi largul canal al Filipoiului, ce se deschide ca o revelaţie a solemnităţii onirice, şi lacul Şerban, ce apare ca o mare interioară invadată de soare şi de arhaism paradisiac…..
Sursa : „Amintiri din cel mai frumos port de la Dunăre” de Valeriu Avramescu