vineri, noiembrie 22, 2024

REVOLUŢIONARI BULGARI LA BRĂILA

Important de Citit

Georgi-Rakovski - Braila PortalPrin iulie 1841, exista în oraşul Brăila o mică organizaţie formată din emigranţi bulgari, sârbi şi greci, conduşi de căpitanul sârb Tatici şi bulgarul Vasile Vâlcov; gruparea încearcă trecerea Dunării spre sud, pentru a declanşa o răscoală generală, dar operaţia dă greş.

Despre aceste organizaţii revoluţionare înfiinţate la Brăila şi Galaţi aude şi revoluţionarul bulgar Gh. Sava Rakovski aflat la Constantinopol; de aici pleacă pe un vas grecesc spre Brăila, unde ajunge în luna august, cam târziu pentru planurile sale.

„Patriarhul revoluţiei bulgare” s-a născut la Kotel în 1821, îşi continuă studiile la Karlovo, apoi la Şcoala Patriarhiei greceşti din Constantinopol şi Atena. Aici observă societăţile secrete, ce au ca scop eliberarea de sub otomani şi înfiinţează o „societate literară”, cu scopul secret de eliberare a Bulgariei. De aici pleacă spre Brăila.

În oraşul de la Dunăre, sub numele de Gheorghi Makedon, începe refacerea organizaţiei revoluţionare; dă lecţii de limbă franceză, italiană şi greacă, timp în care strânge în jurul său pe emigranţii bulgari din Brăila.

Curând soseşte şi Stavri Gheorghiu de la Atena, cu scopul de a-i organiza pe emigranţii greci. Împreună intră în legătură cu Gheorghi Cazacu, mic negustor din Galaţi care recruta revoluţionari din sudul Moldovei. Împreună cu bulgarul Petru Gancev, funcţionar la vama din Reni, se trece la organizarea planului de acţiune, ce consta în întrunirea la Galaţi a grupurilor din sudul Basarabiei şi din Moldova.

Pe 9 februarie 1842, toate forţele urmau să aştepte lângă balta Vădeni, a doua zi se intra în Brăila. În această zi de 10 febr. avea loc anual balul garnizoanei, eveniment important al oraşului, la Cazino adunându-se autorităţile civile şi militare, ce urmau să fie arestate de Rakovski şi Stavri, scopul principal fiind procurarea de arme din depozitele militare. Planul ar fi continuat cu trecerea Dunării şi începerea răscoalei generale, lucru organizat teoretic de Gancev în câteva oraşe din Bulgaria.

Planul bine gândit şi îndrăzneţ nu a putut fi pus în aplicare, o scrisoare a lui Gancev către bulgarul Vasil Aprilov din Odesa este cenzurată, ţarul Nicolae I îl anunţă pe Mihail Sturza.

Arestarea lui Gancev, pune capăt acţiunilor din Reni şi Galaţi, dar cu toate acestea, Rakovski începe operaţiunea cu tovarăşii din Brăila. Aici are loc o altă întâmplare, în dimineaţa zilei de 10 februarie. Profesorul Rakovski predă o lecţie copilului negustorului grec Ciachiris; într-o mică pauză copilul umblă în bagajul cam voluminos al profesorului, unde găseşte pistoale. Tatăl copilului anunţă poliţia, balul este suspendat, militarii sunt consemnaţi în cazărmi. Încercarea de arestare a capilor acţiunii nu reuşeşte. Se trage inclusiv la casa Col. Engel (cdt. garnizoanei), sunt răniţi şi un ofiţer ucis. Stavri şi Rakovski sunt ascunşi în oraş şi nu sunt de găsit.

Ancheta este continuată de banul M. Ghica (fratele domnitorului). Stavri părăseşte oraşul în primăvară, localnicii simpatizând cu revoluţionarii.

Tânărul Rakovski recurge la sprijinul viceconsulului Rusiei, S.A.Karneev aflat în vizită la Brăila, dar acesta îl predă autorităţilor şi împreună cu 17 tovarăşi ai săi sunt transportaţi la Bucureşti.

Începe un lung proces, finalizat în luna iunie cu sentinţă aspră: Rakovski şi alţi 7 sunt condamnaţi la moarte, ceilalţi la cinci ani de ocnă.

Sultanul este mulţumit pe moment, dar circumspect, deoarece domnitorul Ghica eliberase pe revoluţionarii lui Tatici şi Vâlcov după un an de la arestare.

Opinia publică fiind de partea acuzaţilor, aceştia sunt îmbarcaţi pe vase greceşti şi pornesc spre Atena.Bulgarskite_hayduti

După 1859, neuitând de pământul şi oamenii Brăilei, dar şi a autorităţilor, Gheorghi Sava Rakovski revine în Principate, primind un ajutor din partea domnitorului Alexandru I. Cuza, a lui Mihail Kogălniceanu şi C.A.Rosetti.

Împreună cu B.P.Haşdeu, scoate un ziar româno – bulgar cu numele „Bădustnost” (Viitorul), iar în 1860 vecinul nostru se situa din nou în fruntea mişcării de eliberare a poporului său, din nou şi cu sprijinul poporului român.

 

petre-maravela

Autor: Petre Maravela

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -