MICĂ ISTORIE A ORAŞULUI BRĂILA
Episodul 1
Prima încercare de a prezenta trecutul Brăilei, a făcut-o Grigore Tocilescu, într-o conferinţă la 1897, apoi avocatul Gr.T. Petrescu în 1906.
Unul din cei mai de seamă istorici români, Constantin C. Giurescu, elaborează în 1968 o sinteză a oraşului.
BRĂILA – a fost un târg istoric şi cultural interesant, voi aminti despre cetate şi luptele pentru cucerirea ei, viaţa din port şi naţionalităţile zonei, momentele tragice ale populaţiei – ocupaţii, războaie, molime, incendii etc.; când şi cine a construit frumoasele clădiri, parcuri sau monumente, cultura oraşului între anii 1800- 2000 sau personalităţile oraşului.
Nu este o metropolă, este o arhivă umană, se aseamănă cu un album de amintiri, dar este unică. Îţi trebuie mult timp pentru a o învăţa, pentru a distinge cum e făcută şi din ce e făcută….
spunea Petre Pintilie prin 1966.
Există o Brăilă a portului, alta a centrului, una a mahalalelor sau a cartierelor, trebuie să scotoceşti în trecut pentru a afla ce oameni au construit aşezările de aici, ce moravuri sau scopuri au avut. De la granitul, stucaturile şi vitraliile centrului, la mică distanţă treci printre blocuri şi asfalt ajungând în cartierele ce se aseamănă cu nişte sate.
Are o atmosferă care te însoţeşte, este misterioasă dar nevăzută, pentru unii este o pagină vie, o comoară a emoţiilor, te atrage trecutul, dar vrei şi noul. După cum spunea Perpessicius :
„Să mergem să ne preumblăm în cetatea de apă a Brăilei….”
BRĂILA MILENARĂ
Aşezarea Brăilei la malul Dunării, a fost rezultatul firesc al locului, poarta Ţării Româneşti spre mare, balta plină de natură şi peşte, Bărăganul cel bogat în grâne şi vite – acestea au fost atuurile târgului nostru.
Ca orice aşezare, a trecut în câteva sute de ani, prin perioade grele, de zbucium, dar şi frumoase, de prosperitate, de cultură şi de linişte.
Brăila – situată la 7 metri peste nivelul mării în port şi la 25 de metri – promontoriul pe care s-a construit cetatea, margine a lanţului munţilor Măcinului, pe care fluviul l-a tocit în curgerea sa , timp de mii de ani.
De 5000 de ani, oamenii trăiesc pe meleagurile acestea ( în anul 1955 s-au găsit vase pe Vadul Turcului – Pisc Brăiliţa, iar la Baldovineşti – arme şi morminte), se făcea agricultură, se pescuia ( în anul 1965 s-a descoperit un cimitir dacic, monede şi vase greceşti), corăbiile elenilor urcau pe fluviu pline cu mărfuri. Topoare din piatră şlefuită şi ceramică ornamentată în formă de meandre, sunt vestigiile care atestă cea mai veche prezenţă umană pe locurile Brăilei ; o vizită la Muzeul de istorie este tulburătoare dar şi educativă, curiozitatea fără odihnă a arheologilor brăileni a împins memoria noastră până în neolitic.
Prin anul 100, romanii sunt peste tot, zona fiind supusă influenţei, locuitorii continuând vechile îndeletniciri – pescuit, lucrul câmpului, creşterea vitelor; vin apoi popoarele migratoare, ce au lăsat urme (descoperite în cartierul Hipodrom şi în cimitirul din zona bulevardul A.I. Cuza – strada Călăraşi ).
BRĂILA ÎN ERA NOASTRĂ
Malul stâng al fluviului se afla în plină dominaţie umană, satul de pescari trăia sub semnul relaţiilor cu cetăţile bizantine de pe malul drept : Carsium (Hârşova), Arrubium (Măcin), Troesmis (Turcoaia), Noviodunum (Isaccea), Dinogeţia (Garvăn) sau Barboşi în nord, locuri puternice la acea vreme, temple zidite în piatră, apărate de ziduri grele.
După anul 240, zona este „călcată” de goţi şi carpi, vechiul sat dintre Baldovineşti şi Chiscani de azi, se măreşte, odată cu schimburile de la malul fluviului ( în 1961 s-a găsit ceramică peceneagă ); în anul 680 aici conlocuiesc românii şi slavii, ţinutul era bogat, circulau monede bizantine, se vindea mult peşte, vin, sau grâne. Aşezarea omenească se înfiripă, ţinutul face parte din ducatul bizantin al Paristrio – ului, întemeiat pentru apărarea limex – ului dunărean.
După ce cneazul de Kiev – Sveatoslov, luptă cu bulgarii la anul 969, este uimit de bogăţiile zonei Dunării de Jos : aur grecesc, stofe, fructe, cai sau blănuri, motiv pentru care supune 80 de târguri, din zona fluviului.
Numele satului de pescari, apare în această perioadă şi se pare că vine de la un nume tipic românesc – BRĂILĂ sau BRAE, după anul 1100, înainte de Basarab I, era des folosit.
Influenţa bizantină continuă să persiste în zonă, purtătorii ei sunt monahii bizantini ( o monedă bizantină din perioada 1028-1034, Roman III Arghiros, s-a găsit pe strada Şcolilor nr. 4 ) . O ipoteză filologică leagă numele târgului de cuvântul slav branilo = cetăţuie, ajungându-se la brailo = apărare.
În zonă circulă monede bizantine, din perioada împăraţilor Alexios I – anul 1090, Isac II Angelos – 1190 sau Ioan Vatatzes – 1240 (descoperite în anii 1955-1960 şi 1971 ).
Cumanii, uzii şi pecenegii atacă zona şi aşezările de la Dunăre (anul 1122 ), migraţia triburilor turanice având repercusiuni negative asupra evoluţiei normale a comunităţilor locale, datorită perturbaţiilor şi distrugerilor. După anul 1200, pe Dunăre navigă corăbii genoveze şi veneţiene, ce aveau privilegii acordate de bizantini (anul 1261). În târgul Brăilă se cresc vite, se vând cereale, există meşteşuguri, minerit, olărit, fierărie, locuinţele sunt semi adânci sau la suprafaţă.
Cu toată prezenţa migratorilor, viaţa satelor continuă să evolueze ascendent în lucrul pământului şi creşterea animalelor, vlahii participând la construcţii, războaie sau viaţă religioasă. Marea migraţiune mongolă (anul 1241), a creat perturbaţie puternică în habitatul autohton, s-au distrus aşezări, s-au exterminat grupuri mari de localnici, populaţia a fost dusă în captivitate.
Situată la un vad bun al Dunării, Brăila este un târg cunoscut, în port corăbiile încarcă de toate, apar bancherii şi băncile, se închiriază nave, negustorii genovezi şi veneţieni stimulează producţia locală, Dunărea era deja arteră de comunicaţie europeană.
Până la 1240, aici au staţionat maghiarii, apoi mongolii ( s-au descoperit monede ale Hoardei tătare, hanul Toctai – anul 1300), după anul 01250 satul de pescari se transformă în târg ( pe vremea voievodului Litovoi).
Alte descoperiri : zone locuite pe terasele înalte faţă de fluviu ( strada Belvedere, str. Călăraşi nr.19, str. Cetăţii nr. 70 – unde în 1986 s-a descoperit o necropolă creştină cu 31 de morminte ).
Pe la 1300, mărfurile se plăteau cu grosul veneţian, apoi cu ducatul, dar mai târziu pătrunde moneda mongolă dirhemul (asprul), stăpânul zonei era Tukul Bugha ( staţionat la Isaccea ).
La Zagreb, în Arhivele de stat, există o hartă nautică italiană, editată între 1320 – 1370 şi publicată în anul 1977, în care L. Bendeffy şi V. Eskenasy identifică toponimul Brigala – pe acest loc.
În anul 1323, ţarul bulgar M. Şişman, aflat în război cu bizantinii, este ajutat de oşti ale ugro-vlahilor din nordul Dunării; Brăila cunoaşte o deosebită înflorire, import-exportul creşte, timp în care Basarab stăpânea până la Licostomo ( Chilia ).
După înfiinţarea judeţelor, cu reşedinţele respective, târgul se dezvoltă, mărfurile din port nu au vamă, preţurile sunt bune , pe la 1345, localnicii colaborează din nou cu maghiarii.
În zona Maraloiu – Ibrianu s-au găsit monede din perioada 1370 – Vladislav I Vlaicu, 1380 – Radu I, Mircea şi Ivan Serac.
VA URMA
Autor: Petre Maravela