Staţiunea Lacul-Sărat o fostă comoară a oraşului Brăila

Exploatarea Cazinoului Lacu Sărat a fost efectuată de mai multe societăţi şi firme deţinute de : Iacob H. Filderman şi Andre H. Mandelbaum din Brăila, conform contractului încheiat în anul 1904 cu Ministerul Domeniilor. Cazinoul, o construcţie impozantă de lemn cu două etaje, era amplasat în faţa scuarului cu pavilonul muzicii. La parter se afla o sală de bal, amenajată în anul 1906, una de biliard, alta de ruletă şi o cofetărie cu terasă în faţă. Aici era locul de întâlnire a tuturor visitatorilor cari vor să se distreze în mod plăcut.

Staţiunea Lacu-Sărat se află la 5 km de Dunăre şi la 3 km de Brăila. Primele bărci provizorii au fost construie de Ilie Oprea, comerciant din Brăila în anul 1873. În 1875 se ridică primul stabiliment rudimentar pentru băile calde, iar în anul 1878 se construiesc primele vile. Între 1883-1889 se fac primele analize ale apei şi nămolului, statul român începe să se intereseze de soarta acestor băi prin anul 1890, iar în 1904 se da Legea pentru vânzarea de loturi  şi se întocmeşte Regulamentul pentru administrarea staţiunii.

Stabilimentul balnear a fost construit în anul 1887 şi extins în 1891, participând în 1906 un preţ de 3 lei de baie şi un bacşis de 50 de bani pentru băiaş. În anul 1889 avea la parter un salon de aşteptare şi 32 de cabine pentru băi calde, în care locuiau administratorul staţiunii şi peronalul de întreţinere. Cabinele pentru băi reci erau situate în lac la o distanţă de 30-50 metri de stabiliment, legătura făcându-se printr-un pod. Bărbaţii făceau baie liber în lac iar pentru femei locul era închis din toate părţile de un gard de scânduri. În anul 1902 stabilimentul avea 150 cabine pentru băi calde iar în lac exista o instalaţie pentru băi reci.

De-a lungul timpului s-au efectuat mai multe analize pentru a se constata compoziţia apei şi a nămolului. Pentru aceasta, Ministerul de Finanţe l-a desemnat în anul 1861 pe fostul inginer al salinelor de la Ocnele Mari, G. Budeanu. În anul 1879, Comitetul Permanent al Judeţului, prin dr. Bernard, directorul Laboratorului de Chimie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, a analizat din nou calitatea curativă a apelor, iar în anul 1883 Ministerul Agriculturii, Industriei şi Domeniilor Statului a însărcinat o comisie în acest sens. Concentraţia acestor ape varia între 26% şi 45% în funcţie de cantitatea apei pluviale, iar nămolul era un produs al frmentaţiei plantelor care se afla în bazin. Modul de administare a apei se făcea prin băi reci (cu duş sau direct din lac), prin băi calde (numai cu apă sau amestecată cu nămol) şi prin aplicare a nămolului direct pe părţile suferinde. Într-o comunicare făcută de Dr. Apostoleanu la un Congres de Hidrologe şi Climatologie de la Paris din 1889, se preciza că Lacul Sărat este alimentat prin izvoarele subterane şi prin infiltrarea apelor dulci provenite din ploi şi zăpezi. Temperatura apei varia în funcţie de cea a mediului ambiant, iar iarna nu îngheţa decât pe margini. Alimentarea cu apă a staţiunii se făcea din Dunăre, pe alei se aflau guri de apă pentru vizitatori iar aleile pietruite erau stropite de două ori pe zi.

Stabilimentul băilor reci era instalat pe lac, construit pe piloni înfipţi în pământ şi compus din două secţiuni, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi. Fiecare secţiune avea câte 50 de cabine şi câte două instalaţii cu duşuri reci.

O statistică publicată de doctorul D.C. Naumescu în 1903 relevă că staţiunea dispunea pe atunci de 31 de vile şi hoteluri (din care 11 de prim rang) cu un total de 600 de camere care se  închiriau cu luna sau cu ziua; patru restaurante principale şi trei de mâna a doua, două cofetării şi o berărie, trei magazine de coloniale şi alte articole, o fabrică de apă gazoasă şi limonadă, o brutărie şi o franzelărie.

Într-un scurt istoric al staţiunii din anul 1903, doctorul D.C. Naumescu nota că vizitatorii pot ajunge în oraşul Brăila cu trenul sau cu vaporul, apoi transportul în staţiune era asigurat pe linia de tramvai electric atât de la debarcaderul din port cât şi de la gară direct în Lacu-Sărat. De la gară tramvaiul circula între orele 7:00 şi 24:oo având vagoane şi pentru bagaje.

Presa vremii reţine că odată cu instalarea tramvaiului, staţiunea era locuită şi iarna, stând aici în permanenţă: antreprenorul, personalul administraţiei şi doi comercianţi care primeau vizitatorii de duminică şi din zilele de sărbătoare ori în zilele mai calde. În acest sens, în perioada 1 septembrie – 30 aprilie tramvaiul circula din oră în oră.

La unul din capetele aleii se afla Sanatoriul Princepel Nicolae, pe stânda se afla Parcul Englez, pe dreapta era Vila Regală cu restaurant, Hotel Bristol, restaurantul Hotelului Popescu, restaurantul şi terasa Stabilimentului lui Gh. Untaru, Vila Oprişănescu, între ultimele două era amplasat Cazinoul, iar în faţa acestuia pe peluză se afla chioşcul muzicii.

Clădirea administraţiei, construită în 1896 în partea de sud-est a staţiunii adăpostea la parter, poşta, telegraful ş telefonul, poliţia şi cabinetul medicului staţiunii iar la etaj se aflau locuinţele personalului.

În anul 1902, Hotelul Popescu, avea 131 de camere şi era considerat de prim rang iar în anul 1906 apărea cu 138 de camere. Clădirea avea patru faţade, una pe strada principală, alta pe strada parcului, în faţa intrării în grădină şi alde două pe străzi transversale în apropiere de stabilimentul băilor. Administrarea hotelului şi a restaurantelor se făcea chiar de către proprietar. Acesta a investit suma de 100000 lei pentru mobilă şi asigurarea condiţiilor de cazare astfel încât acest hotel era cel mai solicitat din staţiune.

Restaurantul Untaru era situat în faţa Cazinoului Statului şi dispunea de berărie-cofetărie, clienţii fiind delectaţi cu muzică militară. În anul 1902 era considerat printre cele mai bune restaurante din staţiune.

Vila M.S. Mihăilescu adăpostea şi restaurantul Naţional la Transilvania care şi-a început activitatea la data de 25 iunie 1923 cu obiectul cârciumă, restaurant, fabrică de sifoane şi măcelărie.

Restaurantul englez, vila cpt. Nicolescu avea în anul 1902, 31 de camere.

Vila C.P. Gorovei avea 26 de camer, aparţinând asociaţilor Mantu şi Gorovei.

Vila Regală avea 6 camere iar restaurantul era considerat unul dintre cele mai bune din staţiune. Proprietarul vilei era inginerul Giurescu Hilariu, director al Societăţii Tramvaiul şi Iluminatul Electric şi al revistei Cura.

Pavilionul Apelor Minerale din Lacu-Sărat. În partea nordică a lacului, de aceeaşi parte cu stabilimentul băilor, se afla Chioşcul de apă minerală de băut după prescripţie medicală, care adăpostea o fântănă, din care izvora apă limpede minerală, unde o femeie o oferea vizitatorilor. Apa minerală avea o compoziţie chimică identică cu cea din lac. Apa din fântână era când abundentă încât se putea face o provizie de 1000 de sticle pe zi, când scădea cu desăvârşire. În anul 1902 fântâna a secat fiind abandonată.

Sursa: Brăila în cărţi poştale ilustrate, Ştefania Botez; Album foto-documentar 1896-1948, Ion Volcu

Comentarii

comentarii