BRĂILA DUPĂ ANUL 1830
Viaţa în noul oraş liber este în continuă transformare şi dezvoltare.
Conform art. 131 din Regulamentul Organic, se instituie o comisie condusă de locotenentul rus Fonton de Verayon, secretar Alexandru Geanoglu Lesviodax, ce va întocmi hasu ( hotarul ) Brăilei ; cel mai bătrân ţăran martor a fost …Tudosie sin Radu, de 85 de ani, care făcea parte …din lăcuitorii din Ibrăila care mai înainte au trăit în satu Baldovineşti , cel mai tânăr era …Stan sin Ion Ciutacu din Cosorul, în vârstă de 5 ani.
Odată cu venirea locuitorilor din raia, din judeţele limitrofe, chiar a negustorilor şi mocanilor din Braşov şi Săcele, dar şi grecilor, albanezilor, bulgarilor, macedonenilor sau românilor din Dobrogea, populaţia se măreşte, oraşul oferindu-le condiţii pentru a face avere. Bisericile din oraş sunt integrate Episcopiei Buzăului, de unde vine un arhimandrit – ce sfinţeşte moscheile, pentru a fi transformate în biserici. Oraşul va fi administrat provizoriu de un ispravnic, numit de Divanul Ţării Româneşti, în 1831 ia fiinţă „Ocârmuirea”( Prefectura ) şi „Magistratul” ( Primăria ), instituţii conduse de dregători eligibili, ce aveau în grijă gestionarea treburilor publice ale localităţii şi care vor purta diverse nume.
La 6 februarie 1831, „Divanul Săvârşitor al Principatului Valahiei”, poruncea Magistratului oraşului Brăila să prevadă cheltuielile tulumbagiilor ( pompierilor ); peste trei ani se vor cumpăra de la Odesa, două „tulumbe” pentru stins incendiile apărute ; soseşte din capitală Şerban Ilie, ……cu ştiinţă de acest meşteşug.
Magistratul oraşului era condus de un prezident ( primar ) şi trei mădulari (consilieri – aleşi anual în luna octombrie) ; mai lucrau – secretarul, copiştii şi un cinovnic. La alegeri votau cetăţenii cu vârsta de 25 de ani şi cu o avere imobilă („acaret nemişcător” ) ; la primele alegeri s-au prezentat 152 de votanţi, primul primar a fost marele negustor Constantin Vechil Hargiu, de 36 de ani, locuia în „vopseaua Roşie” nr.96, avea două case şi 4 prăvălii, urmat în acelaşi an de Pavel Rubini şi mai târziu de Dumitrache Divani.
În 1832 se astupă 3.000 de budurum-uri ( butoi – groapă adâncă, săpată în pământ, sub formă de damigeană, arsă pe dinăuntru, ce servea drept siloz de cereale ) şi 850 de hrube.
Pogrib – ul, hruba cea mare din zid boltit ( fosta Ierbărie – Pulberărie ), este propusă de căpitanul inginer rus Vladimir de Blaremberg pentru închisoare, dar nu se acceptă.
Populaţia oraşului avea 4.045 suflete în 865 familii, existau 282 de prăvălii, 9 mori, ateliere, dar nici o fabrică ; ziua de târg era vinerea, bâlciul venea de 3 ori pe an, se înfiinţează primul birou poştal, iar pe lângă staţii, ceairuri ( locuri pentru păşunatul cailor poştali ) .
Unul din „doftorii” urbei era şi spiţerul Ioan Triandafil – cunoscut pentru leacurile sale.
Obligaţiile Magistratului erau : stimularea comerţului, înfrumuseţarea oraşului, asigurarea aprovizionării, efectuarea de construcţii edilitare, iluminatul public, măsurile sanitare, întreţinerea şcolilor şi a „comenzii de foc”; toate acestea le făcea din venituri : taxele portului, arenda islazului, închirieri de spaţii, zeciuiala şi alte taxe.
În port sosesc 486 de vase ( în tot anul 1832 ), ia fiinţă Căpitănia portului, cu rol de dirijare a transportului fluvial, se strâng fonduri pentru construcţia unui port corespunzător, lucru propus de marele vistier A. Villara ( la 7 februarie ). Vămuirea mărfurilor era făcută în condiţiile Ţării Româneşti, percepându-se trei categorii de vămi : prima pentru sudiţi (străini ) – la mărfuri cu ridicata, alta pentru negustorii autohtoni şi alta pentru mărfurile ce mergeau la export ; se exportă în continuare cantităţi importante de sare, lemn, legume, carne, peşte şi vestitele grâne.
Primul medic al oraşului, este italianul Domenico Fabriciu – ..….un om foarte învăţat în meşteşugul doctoricesc şi cu diplomă de academie, următorii vor fi : Alcibiade Tavernier, Constantin Hepites, Neculici Carol, Pană Gherasim, Cadi Vincento şi alţii.
Constantin Hepites deschide prima farmacie din oraş „La Pajura Românească” – în baza Ordinului nr. 608 din 27 aprilie 1832 ( şi prima din ţară ), pe lângă Carantină, cu sarcina principală de a păzi ţara de groaznica boală – ciuma ; farmacia avea doctor, sanitar, moaşă dar şi 16 paznici.
Existau două hanuri, Hanul Roşu (str. Călăraşi colţ cu str. Roşie de azi ), cu o curte interioară, la parter cu magazii pentru mărfuri şi grajd, la etaj două rânduri de odăi, ce comunicau printr-o galerie de lemn, care înconjura clădirea ; construit din cărămidă şi paiantă, acoperiş cu olane. Propietarul Hristu Cecârul, va vinde hanul lui Musta-bei, Hagi Mehmet şi Hagi Halim, pentru neplata unei datorii. ( hanul va fi dărâmat în anul 1892 ).
Hanul de Piatră – cel mai mare, amplasat în centru, avea 11 prăvălii la parter – cârciumă, cafenea, băcănie şi toate cele ; în curte era grajdul, dependinţele şi două perechi de case. Va fi cumpărat de căpitanul bulgar Vâlcov şi Dumitru Hagi Velin.
Cei mai bogaţi oameni ai urbei erau : Petre Ciorbagiul de 36 de ani, Marinciu Genevizo, Petrache Blagopol, Naum Vechilhargi, Stavrache Divani şi alţii.
Sunt amplasate felinare pe străzi, se pavează cu piatră piaţa centrală, se înfiinţează Spitalul militar, se amenajează vadul de lângă Carantină, spre port, vechiul „serhat” dispare, înghiţit de abisul istoriei, dar în care a intrat tot trecutul. Pe uliţele cetăţii nu mai trec soldaţii ienicereşti, au dispărut şalvarii şi fesurile tuneslii, nu se mai aud ţipetele derviştilor sau răcnetele caraulelor.
Doar casele vechi mai păstrează ceva din culoarea trecutului, dar cadânele de la geam au dispărut; din vechiul Ibrail nu a mai rămas decât amintirea. Pe uliţa Silistraru ( Călăraşi colţ cu str. Şcolilor, de azi ), era casa paşei Suleiman – comandantul garnizoanei ; avea la etaj cerdac decorat cu stâlpi de lemn sculptaţi şi balustradă, sub cerdac era scara de urcare, la parter era cârciuma şi măcelăria. Aici va funcţiona prima Şcoală naţională publică din Brăila, cu predare în limba română ( închisă în 1843 din cauza degradării ).