Articol realizat de : Ana Maria Zlăvog profesor, Colegiul Național “Nicolae Bălcescu“ Brăila
Manifestarea psihologică a trăirii religioase
Trăirea religioasă este o stare de spirit ce educă, echilibrează, armonizează ființa umană cu puterile cerești, cu frumusețea desăvârșită a naturii, cu rezonanța universului. Trăirea religioasă are, pe de altă parte, manifestări psihologice pentru cine dorește o cale de evoluție și împăcare cu sine, cu lumea văzută și nevăzută de lângă noi. De aici, delimitările multiple: material-imaterial, organic-anorganic, natural-artificial, spirit și trup etc. Mircea Eliade vorbea despre sacru și profan.
În Brăila anilor interbelici, Antim Angelescu, preot misionar și profesor de religie la Liceul “Nicolae Bălcescu“ vreme de aproape două decenii (1923-1942), a avut un rol fundamental în susținerea ideii privind caracterul psihologic al învățământului. Ideea în sine a devenit pentru el un crez spiritual, un postulat al pedagogiei moderne : “Unul dintre postulatele învățământului este, în genere, acela de a fi psihologic– spunea Antim Angelescu. De aceea, observația și metoda experimentală bazate pe date psihologice au căpătat o extindere atât de mare. Tot ceea ce nu este experimental din punct de vedere psihologic este privit cu îndoială, dacă nu chiar cu neîncredere.“
În studiul “Religia ca necesitate psihologică“, inclus în volumul “Psihologia religioasă a copilului și adolescentului, cu aplicații în învățământul religios“ ( 1939– ediția I, teză de doctorat, 2013– ediția a II a, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galați), Antim Angelescu descrie ființa umană ca fiind un univers de lumină atâta timp cât aspiră spre infinit, spre dumnezeire. Trăirea sentimentului religios nu reprezintă doar o ipostază intelectuală ori volițională, ci o simbioză a cauzei și a efectului ce a generat această stare de spirit despre care vorbeam la începutul articolului.
De aceea, manifestarea psihologică a trăirii religioase este, în viziunea lui Antim Angelescu, o pledoarie pentru definirea, înțelegerea, acceptarea sufletului drept un “sistem psihic uman“ prin care se realizează trecerea, oglindirea sensibilului în inteligibil, cu toate reacțiile senzitive și afective. Universul material și spiritual care oferă această covârșitoare deschidere spre noi înșine este învățământul, cu valorile sale intrinseci: școala românească, instruirea umanistă, filologică, științifică, pedagogică, artistică, militară, sportivă, teologică (vocațională prin excelență), tehnică, tehnologică etc. Prin toate aceste “manifestări psihologice“ se evidențiază acțiunea divinității în lume ca realitate obiectivă, în timp ce revelația transcendenței e mai degrabă o experiență subiectiv-religioasă. “Numai religia subiectivă unită cu cea obiectivă ne dau specificul religios“ – spunea Antim Angelescu.
În lumea școlii, astăzi, se impune mai mult ca altădată, abordarea, receptarea, valorificarea interdisciplinară a informației de specialitate însușite de copii și adolescenți, pentru ca astfel să se structureze în mentalitatea lor o viziune clară despre lume și viață, sisteme de gândire, simțire și voință, reflecție, analize și sinteze ce pornesc de la particularitățile lumii lor obiective (acțiuni voluntare, plauzibile, motivante) și subiective (dorințe, aspirații, idealuri).
(va urma)
