Pe teritoriul Munteniei, Imperiul otoman a detinut trei cetati (cea mai puternica fiind cea a Brailei), care au servit ca 
puncte de plecare pentru actiuni ofensive la nord de Dunare.
Edificata in anii 1540 – 1541 din porunca sultanului Soliman Magnificul, cetatea Brailei avea cinci randuri de fortificatii care ii permiteau sa reziste la asedii indelungate. Situata in nord-estul orasului, nucleul ei era amplasat in zona in care se afla in prezent strazile: Citadelei, Cazarmii, Militara si Bulevardul Sulinei.
Cetatea avea in partea centrala (cu rol de donjon) o incinta patrata, construita din piatra, cu patru bastioane semicirculare armate cu tunuri. Aceasta fortifcatie reprezenta ultimul punct de rezistenta. In interior se aflau amplasate pulberaria, depozitul de provizii, cazarmile ienicerilor, o moscheie si trei fantani. Urma o a doua intaritura patrata facuta din bolovani de piatra de Dobrogea, in jurul careia serpuia un sant zidit cu lespezi. Dispunea de o singura poarta si de o punte mobila peste sant. A treia intaritura de forma pentagonala avea cinci bastioane, fiecare cu cate zece tunuri, sant inconjurator si doua porti. Cea de-a patra intaritura era constituita dintr-un parapet de pamant si lemn, prelungit intr-o latura pana la Dunare si inconjura primele trei randuri de ziduri.
Orasul propriu-zis, aflat in sudul cetatii, era aparat de un val de pamant (pe traseul semicircular al actualului Bulevard Alexandru Ioan Cuza) si de un sant adanc (pe amplasamentul sau aflandu-se astazi strada Unirii). Aceasta intaritura exterioara dispunea de sapte bastioane in care se aflau numeroase tunuri (actualele strazi ale Bastionului si Bateriei indica locul unor asemenea foste redute). Numeroase tuneluri (hrube) pornite din citadela permiteau accesul la fortificatiile exterioare, pe malul Dunarii si in spatele ostilor asediatoare.
Garnizoana cetatii, in timp de pace, era formata din 1500 de ieniceri si 1000 de cavaleristi; in caz de razboi se ajungea la 8000 de militari la care se adaugau orasenii (numai dintre musulmani) in stare sa poarte armele.
In oras se aflau, in anul 1970, potrivit capitanului austriac Vermatti, 2580 de case, resedinta guvernatorului (nazarul), moschei, biserica Mitropoliei Proilavei, depozite de cereale si marfuri pentru export.
Cetatea a fost capturata (de obicei prin capitulare si nu prin luarea cu asalt) in anii 1595, 1711, 1770, 1791, 1809 si 1828.
In vara anului 1828, dupa ultimul asediu, se decide distrugerea definitiva a cetatii pentru a nu mai servi ca punct de rezistenta si de atac pentru Imperiul otoman.
Din documentele de arhiva ale Brailei reiese ca au fost adusi 3000 de salahori cu “lopeti de sapat, cazmale de her si topoara”, care pana in 1831 au demolat fortificatiile pana la nivelul solului. A ramas neatinsa pulberaria cetatii (strada Cetatii nr. 43), o incapere subterana lunga de 54 de metri, utilizata in secolul al XIX-lea ca temnita, iar in veacul al XX-lea ca depozit de vinuri. Hrubele au fost in mare parte astupate cu daramaturile cetatii, dar s-a pastrat “poterna”, gura de tunel situat in partea estica a Gradinii Publice.
Prin demolarea cetatii si realipirea Brailei la Tara Romaneasca in anul 1829, a disparut o puternica baza militara inamica si s-a creat un debuseu comercial de prima importanta, pana la mijlocul secolului al XX-lea, cand Constanta a devenit primul port din Romania.
Sursa: Gheorghe Iavorschi – “Momente din istoria Brailei”
[the_ad id=”14977″]