Combaterea poluării, problemă de strigentă actualitate, s-a situat printre preocupările edililor Brăilei încă de acum un veac şi jumătate.
Teama de molime şi incendii a determinat, încă din 1832, Magistratul (primăria) Brăilei să ia măsuri împotriva unor “stabilimente insalubre” prin scoaterea, pentru început, a povernelor şi velniţelor în afara localităţii. Despre zalhanalele şi lânăriile din “schela” Brăilei se semnala că “aduc vătamare pasagerilor din carantina cu urâtul lor miros” iar “tot murdălacul de la aceste fabrici se arunca în apa aducând vătamare pentru oraşani”. De aceea, conform unui plan întocmit în 1834 au început a fi îndepărtate din circumferinţa oraşului morile, distileriile de alcool, cuptoarele de cărămizi, abatoarele, “osăriile” şi alte întreprinderi manufacturiere, care reprezentau pericol de incendiu sau constituiau focare de infecţie. Operaţiunea a durat mai multe decenii, întrucât unii proprietari, cetăţeni străini (austrieci, greci, englezi) apelau la protecţia consulatelor, pentru a eluda ordonanţele organelor municipale.
În regulamentul de amplasament al fabricilor întocmit în anul 1891 s-a adoptat împărţirea în patru clase graduale a “industriilor insalubre”. Pentru fiecare categorie se fixa distanţa la care trebuia amplasată intreprinderea faţă de limita localităţii (clasa IV-a – 1 km.).
O altă grijă a autorităţilor locale era intreţinerea curăţeniei oraşului, pentru care se prevedea anual un capitol bugetar impresionant. Amenajarea a doua grădini publice de mari dimensiuni (Parcul Monument a fost, din păcate, înjumătăţit ca suprafaţă în ultimele decenii) a dus la crearea unor eficiente zone de purificare a atmosferei oraşului pornit pe calea industrializării.
Extinderea neîncetată a localităţii a depăşit previziunile factorilor de decizie din veacul trecut şi multe intreprinderi (Fabrica de ciment, Societatea Franco-Romana, Industria Sarmei, Santierul Naval, Fabrica de bere “Muller”, Rizeria, intreprinderile de morărit) au fost integrate zonei urbane cu urmările poluante cunoscute.
Analizate retroactiv, măsurile din domeniul protecţiei mediului în Brăila secolului al XX-lea, sugerează că edilii de atunci priveau ecologia mai mult ca o îndatorire de serviciu, decât ca o formă de cariere politică.
Sursa: Gheorghe Iavorschi – “Momente din istoria Brailei”