luni, noiembrie 25, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul XXI – Dumitru Ionescu – filantropul orașului

Important de Citit

Nu puteam trece peste o mare personalitate a oraşului Dumitru Ionescu ( n.24 iunie 1845 )

dumitru-ionescuMama sa – Ilinca Brebenel, înzestrată cu o voce frumoasă, Ioan Neagu Ghelase – tatăl, îl înscrie la seminarul teologic din Buzău, unde nu îi place atmosfera şi activităţile prea statice. După 1870, este totuşi cântăreţ la Biserica Sf. Spiridon, dar vocaţia pe care o are în sânge de tânăr – afacerile, o va practica după 1879. La început cumpără şi vinde cărţi sau alte produse de papetărie, cu puţinii bani scoşi, începe să cumpere terenuri, lansându-se într-o mare afacere latifundiară în judeţul Ialomiţa şi Brăila ( zona Cioara- Tătaru ). Mai târziu, cumpără moşia Oneşti ( jud. Bacău ), în judeţul Brăila terenuri, iar în oraş clădiri, printre acestea „Paradis” şi Rally.

Se implică şi în viaţa socială a urbei dar şi în politică, ajungând consilier la Primărie şi preşedinte al Consiliului Judeţean ( 1880 ), apoi deputat şi senator ( 1888 ), poziţii din care ajută oraşul.

În 1906 este ales primar al Brăilei, la sfârşitul mandatului, printr-un legat testamentar donează oraşului impresionanta avere în scopuri filantropice şi de interes public. Om echilibrat în cursul vieţii, neavând copii, rămas fără părinţi, fraţi sau surori. Cu gândul la cât de mult a muncit de tânăr, cu multe griji, a dorit să fie folositor altora, oraşului şi neamului, dorind să lase un exemplu bun în mijlocul celor cu care a trăit, testamentul său fiind interesant pentru acele vremuri :

Fiind în deplină putere de raţiune şi convingere numai de nestrămutata mea voinţă de bine. Astăzi, 21 noiembrie 1910, hotărăsc prin acest testament modul întrebuinţării averii mele, agonisită cu ajutorul lui Dumnezeu, precum urmează : După moartea mea, las legatară universală a întregii mele averi Primăriei oraşului Brăila, în următoarea cuprindere, cu anumite condiţiuni şi sarcini.

Din lunga listă, spicuim :

– bani pentru reconstruirea Bisericii Sf. Arhangheli ( cu dorinţa de a avea hramul Sf. Dumitru şi să fie catedrala oraşului )

– bani permanenţi pentru Şcoala de cântăreţi bisericeşti

– bursă teologică în străinătate pentru un tânăr

– ajutor anual pentru corul bisericesc

– bani pentru construirea unui spital de naşteri şi pentru copii pe un teren din Piaţa Nordului, cu numele „Dumitru şi Elena Ionescu”

– salariu pentru medici, hrană pentru bolnavi permanent

înfiinţarea unei şcoli pentru copii mici până în 8 ani, fără mijloace

10 burse anual la Şcoala de meserii, pentru copii din judeţ

– bani anuali pentru biblioteca centrală, cumpărarea de cărţi

– pentru Societatea „Ajutorul copiilor săraci”– cărţi, haine

ajutoare de Paşti şi Crăciun, lemne la săraci, şi încheie : celor ce m-au iubit, recunoştinţa mea ! , celor ce m-au urât, iertarea mea şi rugămintea mea de a mă ierta şi ei pentru oricât le-am greşit în viaţă !

În 1900, fostul primar cumpără cu un milion lei aur, de la Ianache Rally, clădirea din centru, întreg ansamblu cu 3 etaje şi 12 prăvălii. După donarea ei, se va numi Teatrul Comunal. Din viaţa acestui om, moşier şi mare filantrop, activitatea în slujba urbei a fost impresionantă şi ca primar, parlamentar, om politic, cu vocaţii sociale, culturale şi umaniste. La 70 de ani se retrage la conacul său, pentru odihnă la umbra copacilor, iar definitiv pe 19 mai 1919.

Este ales cetăţean de Onoare în 2003, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 243

VA URMA

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -