vineri, noiembrie 22, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul XXXIV

Important de Citit

Imagini din arhiva personală a Dlui. Petre Maravela

BRĂILA ÎNRE ANII 1867 – 1879

În afara şcolilor se stat, erau şi 11 şcoli particulare, la 10 iunie 1867, Primăria prin Trandafir Djuvara, cere Ministerului să schimbe denumirea de Şcoala reală comercială în Gimnaziu clasic cu 4 clase ; după aprobare, pe 24 octombrie 1867 este denumit „Gimnaziul Carol I” (după vizita domnitorului), pe 29 iulie, director este Pavel Eliade, al doilea profesor de muzică este numit Felet Thaerman. Datorită stării precare a localului, ce funcţiona în casa Slătineanu, situat în curtea bisericii „Sf. Nicolae” şi intervenţiei domnitorului, Gimnaziul se mută la etajul casei Zurmale, de pe str. Bucureşti, colţ cu str. Regală.

Prefectul Poliţiei avea în subordine 155 de oameni (15 călări) ; era timpul când, hoţii erau duşi în piaţă în sunet de tobă, li se dădeau pantalonii jos, iar dorobanţul poliţiei îi aplica lovituri.

Pe locul fostei cetăţi începe construirea de case pe străzile : Citadelei, Cetăţii sau Fortificaţiei, funcţiona farmacia „Union” pe strada Galaţi, oraşul avea trei fanfare, care concertau în pieţe şi grădini, pe 1 mai se înfiinţează Şcoala primară nr. 2 de băieţi pe str. Sf. Constantin nr. 34 (azi Şcoala nr. 8) şi Şcoala primară nr. 2 de fete pe str. Rahova nr. 145.

„Maestru” al Lojii masonice – Nicolae Giurescu este ales pe 28 mai 1867, urmat peste un an de Jean Stelpeano (Ion Stâlpeanu) – prefect al judeţului. Loja cuprindea 75 de „fraţi”, printre ei : Jean Capelleanu, Gregorie Constantinesco, Constantin Mârzescu, Grigore Ferichidis, Constantin Bacalbaşi, Nicolae Şerbănescu, Ioan Vercescu, Richard Franasovici, Pierre Ghika, G. Economu, Nicolo Caligari, Eliodoe Butoianu, Dimitrie N. Filotti, Z.C. Zamfirescu.

Se începe construirea şoselei spre Galaţi, Principele Serbiei face o escală în port, în drum spre Constantinopol, iar pe 3 iunie, soseşte în oraş domnitorul Carol I , care este întâmpinat de Fanfara Reg. 3 Inf., după care vizitează Parcul şi Monumentul.

La sala Rally dau reprezentaţii Adelina Oatti, Anestin şi I.D.Ionescu ; în septembrie, bulgarii scot săptămânalul „Aurora Dunării” – organ liberal al emigraţiei burghezo-liberare. În port, se aflau în luna iunie 1867 – 118 corăbii de mare descărcate, caice 85, alte 155 de corăbii pline plecaseră, marfa – cereale, în special porumb.

Prin Înalt Decret nr. 376 din 16 martie 1867, flotila a fost reorganizată, personalul acesteia formând un corp militar al armatei, denumit Corpul Flotilei.

Cazarma flotilei de la Braila 1864
Cazarma flotilei de la Braila 1864

Pe 23 dec. soseşte în oraş Hristo Botev, observă că atmosfera era propice pentru activitate politică, jurnalistică şi literară. Este cazat de conaţionalul său Hristu D. Panicikov – tipograf, în schimbul muncii de culegător şi corector al ziarului „Dunavska Zora” (Aurora Dunării). În perioada 1861 – 1877, la tipografiile bulgare apar 70 de cărţi şi 20 de publicaţii, în limba bulgară.

VA URMA

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -