sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Adolescenţa nu înseamnă procreere!

Important de Citit

LUCRURI DE CARE SĂ ŢII CONT

Numărul mamelor adolescente din SUA este printre cele mai mari sarcina4-brailaportaldin lumea industrializată. Centrul Naţional de Statistică pentru Sănătate declara, în 1998, peste 40 de naşteri la o mie de fete cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani. Cifra a scăzut considerabil faţă de cea din 1960 (80 de naşteri) dar tot este mult prea ridicată.

Scăderea numărului mamelor adolescentine pare să se datoreze mai multor factori : scăderea numărului de fete care fac sex la această vârstă, creşterea folosirii mijloacelor contraceptive şi mai multă educaţie sexuală în şcoli. Chiar şi aşa, rata naşterilor în adolescenţă este mult prea mare, sunt necesare noi măsuri pentru diminuarea ei.

Discută cu fiul sau cu fiica ta despre actul sexual. În primul rând, ai grijă să aibă cunoştinţe anatomice despre actul sexual în sine, despre ciclul menstrual, despre riscul apariţiei unei sarcini şi al contractării unor boli cu transmitere sexuală. Subliniază faptul că o relaţie sexuală are consecinţe ce depăşesc cu mult aceste aspecte.

În al doilea rând discută deschis cu adolescentul despre moralitatea sarcina2-braila-portalrelaţiilor sexuale în adolescenţă. În societatea noastră, sexul la această vârstă prezintă numeroase pericole, cel mai evident dintre ele fiind o sarcină nedorită.  A fi mamă sau tată cere sacrificii şi un devotament lipsit de egoism. Multor adolecenţi, chiar mânaţi de cele mai bune intenţii, acest lucru li se pare foarte dificil. Adolecenţii trebuie să fie liberi să-şi dedice timpul şcolii, sportului, muzicii, dansului, poate unui serviciu cu jumătate de normă şi pregătirilor pentru viitor. Dacă au un copil pe care trebuie să-l îngrijească, viitorul se transformă în prezent!

Nimeni nu ne învaţă cu adevărat să fim buni părinţi. Ştim că dragostea nu este suficientă. Pentru a creşte copii este nevoie de maturitate, de experienţă de viaţă, de o bună educaţie, de un venit sigur şi de o locuinţă plăcută. Adolescenţii nu îndeplinesc nici una din aceste condiţii.

Păstrează legătura cu copilul tău, ca să fii sigur că ştie tot ce-l poţi învăţa despre evitarea unei sarcini nedorite. Tu eşti cel mai în măsură să-i evaluezi nevoile.

TREI LUCRURI PE CARE TREBUIE SĂ LE FACI

1. Vorbeşte deschis despre sex şi despre pericolul unei sarcini nedorite.

2.Dă-i sfaturi adolescentului cu privire la toate măsurile de precauţie necesare pentru a preveni o eventuală sarcină sau o boală cu transmitere sexuală.

3. Cunoaşte-ţi copilul şi riscul la care ar putea fi expus.

CE SĂ SPUI ŞI CE SĂ FACI

Discută cu adolescentul despre sex, procreere şi dragoste.sarcina3-brailaportal Dacă ai vreo îndoială în privinţa cunoştinţelor sale, pune-i întrebări de genul:

  • De-a lungul anilor, am încercat să te învăţ cât mai multe despre sex, dar ştiu că n-am reuşit întotdeauna. Sunt lucruri pe care nu le cunoşti şi despre care aş putea să-ţi vorbesc?
  • Ştii cum fac dragoste un bărbat şi o femeie?
  • Dacă ai face sex cu cineva şi ai vrea să previi o sarcină sau o boală, ce ai face?
  • Ştii ce este ciclul menstrual al femeii şi ce legătură are cu conceperea unui copil?

Convinge-te că adolescentul nu consideră actul sexual ca pe o formă de recreere fizică la fel ca oricare alta. Vorbeşte-i despre implicaţiile actului sexual, astfel:

  • Ştiu că sexul e foarte prezent în filme, la cinema şi pe Internet. Care este părerea ta asupra subiectului acestuia?
  • Sexul este un subiect de discuţie important pentru noi, din moment ce îi preocupă foarte mult pe toţi adolescenţii.
  • Cu cine crezi că este bine să ai o relaţie sexuală şi când?

Discutaţi împreună aspectele morale legate de sex. Îi poţi spune:

  • Religia noastră interzice sexul în afara căsătoriei. Ce părere ai despre asta?
  • Crezi că trebuie să iubeşti o persoană pentru a face sex cu ea?

Abordează în discuţii responsabilităţile pe care le presupune naşterea unui copil. Foloseşte întrebări ca:

  • Îţi imaginezi cât de diferită ar fi viaţa ta dacă ar trebui să ai în grijă un copil?
  • Cum crezi că ti-ar schimbat viaţa un copil?
  • Dacă ar trebui să răspunzi de un copil, ai mai putea avea o viaţă normală?

Este ideal să ai o relaţie deschisă cu adolescentul, astfel încât el să ştie că poate veni la tine dacă are probleme. Pentru asta, oferă-i toată dragostea, tot sprijinul şi toate sfaturile de care eşti capabil. Spune-i lucruri ca:

  • Dacă ţi se întâmplă vreodată să rămâi însărcinată (să laşi o fată însărcinată), nu ezita să îmi spui. Voi face tot ce pot ca să te ajut.
  • Ştiu că îmi poţi spune orice şi te voi înţelege.

CE SĂ NU SPUI ŞI CE SĂ NU FACI

sarcina5-braila-portalNu porni de la premisa că adolescentul tău nu are relaţii sexuale. Nu spune lucruri de genul:

  • N-ai de ce să îţi faci griji în privinţa sarcinii în adolescenţă, fiindcă tu eşti o fată cuminte.
  • Ştiu că în nici un caz nu ai lăsa o fată însărcinată.

Nu presupune că fiul sau fiica ta ştie totul despre sex. Evită sa îi spui:

  • Pun pariu că nu-ţi pot spune nimic nou despre sex.
  • Ştii totul despre sex, aşa că nu trebuie să-ţi mai explic.
  • Aş vrea să vorbesc cu tine despre sex dar mi-e foarte ruşine. Întreabă-ţi prietenii.

Dacă fiica ta rămâne însărcinată, nu o renega. Nu-i spune:

  • Sarcina asta e problema ta, nu a mea!
  • Ai să faci avort indiferent dacă vrei sau nu!
  • M-ai făcut de râs!

Nu pierde contactul cu adolescentul şi cu relaţiile sale. Evită frazele ca:

  • Eşti destul de mare să faci ce vrei.
  • Nu-mi pasă cu cine ieşi, dar să nu vii la mine dacă rămâi însărcinată!
  • Nu-mi spune mie despre legăturile tale amoroase, am destulă bătaie de cap cu problemele mele!

Sursa: Cum să vorbeşti cu adolescenţii, Richrd Heyman

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -