sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Amintiri pentru cei de mâine – Dicianu Radu

Important de Citit

Mă numesc Dicianu Radu şi m-am născut în comuna Movila veteranMiresii, în anul 1922.  Părinţii erau agricultori. Am fost 7 fraţi, acum doar eu mai sunt în viaţă. În copilărie lucram toţi pământul părinţilor. Am terminat patru clase în comună.

(Când aţi fost luat în armată?)

În 1943 cu Regimentul 38 Infanterie Brăila unde am făcut 3 luni de armată, apoi am plecat pe front. Am trecut Prutul şi am rămas în Basarabia în comun Cupelcea, aproape de mare. Am fost observator la Marea Neagră.

(Cât timp aţi stat acolo?)

Vreo 3 luni.

(După aceea unde aţi ajuns?)

Tot în Basarabia am rămas până au debarcat ruşii. Am venit până în comuna Tătărăşti tot regimentul. Între Marea Neagră şi Prut era o fâşie de pământ şi erau cazemate din 50 în 50 de metri. M-a luat sergentul cu el, m-a ajutat să trec apa că eu nu ştiam să înot. Am venit pe jos până la Tulcea; acolo ne-am adunat mai mulţi ofiţeri şi am plecat pe jos şi am venit până aproape de Ploieşti. De acolo ne-am întors înapoi şi am venit până în Prahova, unde am stat până în toamnă. Am făcut 2-3 luni de şcoală sanitară şi am rămas sanitar. În linia întâi n-am fost.

(Aţi fost în Vest?)

Da, în Cehoslovacia am fost în Munţii Tatra. Eram o grupă de 6 militari, frontul înainta şi noi mergeam după ei.

(Aveaţi şi prizonieri germani?)

Nu, ruşii aveau.

(Eraţi cu ruşii împreună?)

Aveam sectoare separate. Ruşii săpau gropi şi îngropau morţii grămadă, câte 7-10 ostaşi. Românii nu procedau aşa, îngropau morţii câte unul, îmbrăcaţi, cu cruce.

(Echipament de iarnă aveaţi?)

Da, aveam bocanci de schi…

(Mâncarea cum era?)

Ne dădeau mâncare uscată pentru 2-3 zile şi pâine.

(Decoraţii aţi primit pe front?)

Nu. S-a terminat războiul, am fost demobilizat şi am muncit toată viaţa în agricultură, până la pensie.

 

Interviu realizat de I.V. la 15.07.2010

Sursa: AMINTIRI PENTRU CEI DE MÂINE Interviuri cu veteranii de război Vol.I, Ion Volcu

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -