Denumiă iniţial BELVEDERE, mai apoi GRĂDINA PUBLICĂ sau GRĂDINA MARE, (GRĂDINA MICĂ fiind numit parcul din Piaţa Sfinţilor Arhangheli), pe cât de vastă, pe atât de intimă, admirabilă şi emoţionantă, greu de redat în imagini literare, ea păstrează şi astăzi măreţia şi farmecul de odinioară pe întreaga suprafaţa de 60.000 de metri pătraţi.
Prin strada Bolintineanu, deosebit de bogată în solide case particulare, ajungi în splendida grădină publică, de pe terasa căreia ochiul cuprinde acoperişurile roşii, de olane, ale magaziilor, catargurile pe care se ţes funii şi gurile negre ale vapoarelor ce se odihnesc de drum pe Dunărea îngustă, albă ca argintul, apoi ostrovul din faţă cuverdeaţa-i deasă şi încă verde, iar, tocmai la capăt, culmile albstru-închis ale dealurilor Dobrogii, tăindu-şi linia şerpuitoare în cenuşiul norilor…
(Nicolae Iorga, România până la 1918, Bucureşti, 1972 ,p.405)
Aici era parcul preferat al brăilenilor. Veneau să zăbovească puţin pe aleile nemărginite de arbori, să inspire parfumul miilor de albăstrele, trandafiri, petunii, gura leului şi regina nopţii în peisajul mirific al acestei imense grădini. Iată în imaginea de mai sus, sub egida Editurii Librăriei G. Halikias/No.2680, ilustrata cu imaginea pavilionului de muzică unde fanfare militare interpretau cântece de promenadă, momente pe care…
Atrăgătoare prin parfumul de epocă pe care îl emană sunt următoarele imagini, expresive pentru Grădina Mare, cum îi spuneam cu toţii, sau Grădina Publică oficial . Nu ne poate scăpa un fragment absolut încântător desprins din romanul „Copilărie şi miracol brăilean”, scris de cel care a fost filozof , istoric şi critic, literat şi eseist, memorialist, epistolier, profesor şi pedagog cu valenţe de apostol, Vasile Băncilă (01.01.1897 – 10.06.1979) :
Un vechi brăilean, instalat în loja naturală care e promontoriul Grădinii Publice şi privind către fluviu şi dincolo de el până la orizont, va avea iluzia că toate sunt la locul lor: şi Corotişca, ce curge repede ca un râu de munte, şi largul canal al Filipoiului, ce se deschide ca o revelaţie a solemnităţii onirice, şi lacul Şerban, ce apare ca o mare interioară invadată de soare şi de arhaism paradisiac…..
Sursa : „Amintiri din cel mai frumos port de la Dunăre” de Valeriu Avramescu
Tuşul este un produs foarte des folosit în cosmetică fiind mult mai rezistent decât clasicele creioane dermatograf. Iată câteva sfaturi ca să foloseşti corect acest produs, pentru un machiaj reuşit.
1. Dacă tuşul este singurul produs cosmetic pentru ochi pe care ai de gând să îl porţi, începe cu pleoapele uscate şi curate lipsite de orice alt produs sau urme de machiaj.
2. Pleoapele uleioase pot provoca pete sau cute conturului cu tuş al ochilor. Pentru a evita acest lucru şterge proala cu o pudră matifiantă înainte de a începe machiajul.
3. Dacă adaugi un contur cu tuş unui machiaj existent aplică peste, fard de ochi şi înainte de rimel.
4. Instrumentele sunt foarte importante. Nu se poate obţine o aplicare precisă dacă se lucrează cu perii rare efectul final va fi strâmb şi inegal.
5. Folosiţi acest tip de perii: Angle Liner/Brow, Angle Eyeliner, EyeLiner/Brow, Angle Definer, Smudge & Detail Brushes.
6. Dacă nu folosţi tuş pentru contur ci un creion dermatograf asiguraţi-vă că este bine ascuţit. Nu veţi realiza o linie fină şi precisă cu un creion bont.
7. Evaluaţi-vă forma ochiului şi luaţi în considerare grosimea conturului precum şi modul de aplicare a acestuia. Veţi linia pleoapa de sus, de jos sau ambele?
8. Ca regulă generală, grosimea şi intensitatea conturului ar trebui să coreleze cu dimensiunea pleoapei: dacă zona pleoapei este mare aceasta va permine o linie mai groasă.
9. Luaţi în considerare textura tuşului. Acesta vine de obicei într-un creion în formă lchidă, pe bază de gel sau cremă.
10. Pentru o linie fină, netedă aplicarea de tuş gel sau cremă se face cu o pensulă dar în forma lichită este cel mai bun. Aceste instrumente permit aplicarea precisă îşi permit să ajungă aproape de linia genelor.
11. Puteţi de asemena obţine un efect de linie folosind orice culoare de fard de ochi şi o pensulă înclinată.
12. Dacă doriţi un aspect difuz puteţi folosi fard de pleoape şi creion de ochi sau tuş dub formă de gel pe care îl întindeţi cu o pensulă înainte ca el sa aibă timp să se usuce.
13. La crearea aspectului tradiţional de linie închinaţi capul uşor înapoi astfel încât să puteţi atinge rădăcinile genelor.
14. Pentru linii precise, ţineţi puţin apăsat pe creion sau pensula înclinată astfel vârful alunecă lin fără a crea denivelări.
15. Porniţi cu linia de la colţul interior al ochiului apoi mai treceţ o dată de la colţul exterior şi asiguraţi-vă că treceţi cât mai aproape de linia genelor fără a lasa vreun loc liber în această zonă.
16. Începe prin a trasa o linie subţire, indiferent de model, apoi o modelezi şi o îngroşi. Trasează iniţial conturul dacă adopţi o linie foarte groasă, pe care ulterior o umpli cu grijă.
17. Ţine pielea întinsă dacă aplici o codiţă lungă şi întotdeauna ridică vârfurile pentru un efect elegant.
Viaţa culturală a oraşului Brăila a fost întotdeauna activă, pe măsura anvergurii sale economice, mai ales portuară, dar muzica a rămas favorita napolitanilor de la Dunăre, pentru că aici s-au născut, au învăţat şi apoi au cântat pe scenele ţării şi ale lumii : George Cavadia, Liviu Macedonescu, Petre Ştefănescu Goangă, Hariclea Darclee, George Niculescu – Basu…
Din această familie de iluştri muzicieni, face parte şi Ionel Voineag, născut la Brăila, 1noiembrie 1950, unde a copilărit şi a crescut în mediul muzical oferit cu generozitate, mai întâi, de tatăl său, Ştefan Voineag, de la care a moştenit vocea bine timbrată de tenor şi ambiţia de a fi cel mai bun şi apoi de la profesorul Nicolae Ivanov.
După terminarea Liceului Nicolae Bălcescu, Ionel Voineag se înscrie la Conservatorul George Enescu din Iaşi, pe care-l absolvă în anul în care la 26 iunie 1976 debutează ca solist liric pe scena Operei Române din oraşul moldav cu rolul Rodolfo din Boemia de Puccini, examenul său de diplomă.
Tenorul Ionel Voineag şi-a început cariera de notorietate naţională şi internaţională odată cu debutul în oraşul studenţiei sale, unde este şi laureat al Concursului Naţional de Canto Francisco Vinas, de la Barcelona, în 1979, la Sofia şi în 1980, la Ostende, în Belgia, unde a obţinut Grand Prix, pentru cea mai bună prestaţie individuală şi Premiul Presei Internaţionale. Cariera muzicianului brăilean se derulează impetuos, când, în 1981, obţine o bursă de studii în Italia, la Academia Santa Cecillia din Roma şi la celebra Scala din Milano. Prestaţia sa artistică este încununată de succesul unor repetate turnee în Olanda, Spania, Germania, Franţa, Japonia, Italia, Austria, Belgia, Korrea, Irlanda…şi de concerte susţinute alături de mari solişti lirici şi dirijori ai lumii.
Studii
– 1965 – 1969 Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila
– 1969 – 1976 Conservatorul George Enescu din Iași – secția Canto, clasa prof. Visarion Huţu
– 1980 Bursier al Acadademiei Santa Cecilia din Roma și Teatro alla Scala din Milano
– 1980 a studiat cu marele bariton italian de operă, Gino Bechi
– 1982 – 1986 a studiat cu renumitul tenor român, din perioada interbelică, Emil Marinescu.
Tenor cu mari disponibilităţi vocale, a interpretat mai toate rolurile principale din repertoriul universal de operă, vocal – simfonic şi lied, de la Rodolfo din Boema, la Cavaradosi din Tosca, Radames din Aida, Turidu din Cavaleria rusticană sau Ciprian Porumbescu din Lăsaţi-mă să cânt! de Gherase Dendrino. Repertoriul său vocal – simfonic cuprinde pagini celebre din Bach, Mozart, Beethoven, Haydn sau Paul Constantinescu iar lieduri cântă din cicluri consacrate semnate Schubert, Schumann, Liszt, Brahms, Chopin, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, George Enescu..
Profesor universitar la Catedra de Canto a Academiei de Muzică din Bucureşti şi solist al primei scene lirice din ţară, Opera Naţională, tenorul Ionel Voineag va reveni frecvent la Brăila, când va cânta în cadul celor două ediţii ale zilelor muzicale Orfica Lyrei, iniţiate de muzicianul brăilean doctor Nicu Teodorescu şi, mai ales, în 1995, când va face parte din juriul Festivalului Internaţional de Canto Hariclea Darclee şi cântă în oraşul natal alături de soliştii Mariana Nicolesco şi David Ohanesian.
Este căsătorit cu Suzana Voineag, profesoră de pian. Are un fiu, Cătălin Voineag (n. 1974), regizor de teatru, operă, operetă, musical și film. Premii și distincții
– Laureat al Concursului Național de Canto, Iași (1976)
– Laureat al Concursului Internațional de Canto Francisco Viñas, Barcelona – Spania (1978)
– Premiul special al Juriului la Concursul internațional al tinerilor cântăreți de operă de la Sofia – Bulgaria (1979)
– Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto de la Ostende – Belgia (1980)
– Premiul Revistei Flacăra, pentru Cel mai bun cântăreț de operă al anului (1986)
– Cetățean de onoare al Municipiului Brăila (1996)
– Medalia de onoare George Enescu (1998)
– Medalia de aur Darclée, Brăila (1999)
– Premiul Criticii Muzicale – Excelența discursului liric (2001)
– Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, acordat de Președenția României (2004)
– Doctor în Muzică al UNMB – Magna cum Laude – Specialitatea Canto Clasic (2005)
– Medalia și Diploma de Excelență, pentru întreaga carieră artistică, cu ocazia aniversării a 85 ani de la instituționalizarea Operei Naționale din București (2006)
– Diploma de Onoare, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de la înființarea, de către maestrul SABIN PAUTZA, în cadrul Conservatorului George – -Enescu din Iași, a Corului de cameră ANIMOSI (Iași, august 2008)
– Medalia Jubiliară – la 125 de ani de existență a Societății Filarmonice LYRA din Brăila (2008)
– Membru de onoare al Societății Filarmonice LYRA din Brăila (2010)
– Membru în Comitetul Director al UNIMIR (Uniunea Interpreților Muzicieni din România) – (2011)
Nicolae Herlea despre Ionel Voineag: „L-am apreciat și îl apreciez mereu. Fără îndoială, IONEL VOINEAG este un artist de mare valoare. Un om a cărui companie este o plăcere. Un artist care își respectă semenii și este la rându-i respectat…” Prin Hotărârea Nr. 87 din 30 august 1996, artistul liric Ionel Voineag primeşte titlul de Cetăţean de Onoare al Brăilei.
Sursa: „Cetăţeni de Onoare ai Brăilei” Dumitru Anghel
Probabil că alegerea unui singur model din trecutul mărcii Ferrari este un exerciţiu imposibil, dar dacă ar fi totuşi necesar, majoritatea specialiştilor, colecţionarilor şi fanilor ar vota Ferrari 250 GTO. Regele de odinioară al pistelor de curse a devenit în prezent vedeta licitaţiilor de automobile.
Două avioane private Bombardier Challenger 300. Opt iahturi de lux cu lungime de peste 30 de metri. Eventual 150 de Ferrari 458 Italia nou-nouţe. Din 38 de milioane de dolari, preţul celei mai scumpe maşini vândute până acum la o licitaţie, se pot cumpăra multe. Atât s-a plătit în august la licitaţia din California a casei britanice Bonhams pentru un Ferrari 250 GTO din 1962, confirmând oficial statutul de legendă al modelului. Preţul final i-a surprins totuşi pe majoritatea specialiştilor, cei mai mulţi dintre ei aşteptându-se la o sumă mai mare – exemplu în 2013 un alt exemplar al modelului sport din cele 39 fabricate între 1962 şi 1964 şi-a schimbat proprietarul pentru 52 milioane de dolari în cadrul unei tranzacţii private.
Triplu campion mondial
Ferrari 250 GTO este deci cel mai scump vehicul pe patru roţi din lume – dar care sunt motivele acestui lucru? Criza economică sosită în urmă cu şapte ani a răsturnat piaţa maşinilor clasice : paralel cu scăderea drastică a cererii pentru noile vehicul, rarizăţilr old-timer au devenit foarte căutate în rândul celor bogaţi, fiind considerate excelente investiţii. Iar diferitele modele Ferrari sunt vedetele acestei pieţe în creştere: pe lângă succesele realizate la cursele anilor ’50, ’60 şi ’70, firma italiană şi-a dobândit reputaţia prin designul de excepţie şi exclusivitate permanentă.
Ferrari 250 GTO este simbolul acestor virtuţi în lumea fanilor. Forma agresivă finalizată de Sergio Scaglietti ascunde o tehnologie care a adunat o serie se succese. Puterea maximă a motorului V12 de 3,0 litri este de 300 CP, datorită căreia performanţele vehiculului de 1.043 kg sunt şi astăzi de invidiat. Maşina accelerează în 6 secunde la 100km /h, iar viteza maximă depăşeşte 280km/h. Modelul a atras atenţia încă de la prima cursă, competiţia de 12 ore de la Sebring din 1962 când, condus de campionul mondial de Formula 1 en titre, Phil Hill, a terminat pe locul II în urma unui Ferrari Testa Rossa mult mai puternic.
PROPRIETARI RENUMIŢI :
Din cauza preţurilor exorbitante, printre proprietarii 250 GTO găsim în special oameni de afaceri foarte bogaţi, aristocraţi şi celebrităţi. Unul din exemplare face parte din colecţia designerului de modă american Ralph Lauren, iar bateristul nebun după maşini al formaţiei rock Pink Floyd, Nick Mason.
Dealurile conice care se înalţă parcă subit din pământ pe o insulă din Filipine capătă culoarea ciocolatei în anotimpul uscat.
La prima vedere, Dealurile de Ciocolată de pe Insula Bohol, aparţinând Filipinelor, par artificiale, rezultat al unor prodigioase eforturi omeneşti, nicidecum o creaţie a naturii. Sute de coline conice sau mai rotunjite la vârf se înalţă în grupuri una în spatele alteia, precum căpiţele de fân pe câmp. Coastele lor sunt acoperite cu ierburi aspre, care în anotimpul uscat, din luna februarie până în mai, sunt atât de arse de soare, încât dealurile par învelite în ciocolată. Apoi încep ploile tropicale torenţiale, care readuc vegetaţia la viaţă şi redau peisajului o culoare verde, strălucitoare.
Bohol face parte din Arhipelagul Visaza, aflat în inima Filipinelor. Mare cam cât Mallorca, insula deţine un loc aparte în istoria ţării, deoarece aici a fost semnat, în 1565, primul documet oficial între insulari şi regatul spaniol. Un şef local, Datu Sikatuna, a încheiat un tratat de prietenie cu Miguel Lopez de Legazpi, reprezentantul regelui Filip al II-lea al Spaniei, de la care provice şi numele ţării. Cei doi au parafat această înţelegere bând un vin amestecat cu propriul lor sânge, picurat în cupe din tăieturi făcute la încheietura mâinii. De atunci tratatul este numit „Pactul Sângelui”.
Dar pentru filipinezii din zilele noastre Bohol este înainte de toate tărâmul Dealurilor de Ciocolată; 1268 de coline cu versanţi abrupţi se ridică „umăr lângă umăr” pe un platou din centrul insulei, având înălţimi ce variază între 30 şi 100 m.
Nimeni nu ştie cu certitudine cum s-au format, dar se poate ca ele să fie pur şi simplu rezultatul milioanelor de ani de eroziune provocată de ploaie. Neobişnuit la aceste dealuri este deopotrivă faptul că, spre deosebire de alte regiuni similare, aici nu există aparent nici unul dintre sistemele de peşteri care se dezvoltă în acest tip de zonă calcaroasă.
Lacrimile Uriaşului Conform unei legende locale, conurile şi cupolele Dealurilor de Ciocolată sunt lacrimile unui uriaş ce şi-a plâns dragostea neîmpărtăşită.
Folclorul insularilor oferă alte explicaţii pentru originile Dealurilor de Ciocolată . Într-una din legende, dealurile sunt rezultatul lupei între doi uriaşi furioşi, care zile de-a rândul au aruncat unul în altul cu stânci. Istoviţi, s-au împăcat şi au părăsit insula buni prieteni, lăsând stâncile acolo unde au căzut. O altă legentă povesteşte că uriaşul Arogo, foarte îndrăgostit de o muritoare pe nume Aloya, a hotărât s-o răpească. Dar fata i-a respins avansurile şi, nefericită s-a stins, iar Dealurile de Ciocolată sunt lacrimile uriaşului îndurerat.
Cu această biserică intrăm în secolul al XX lea deoarece lucrările de construcţie au demarat chiar în anul 1900. Înaintea construcţiei actuale din strada Galaţi, tot în acelaşi loc a funcţionat un paraclis, ridicat din paiantă de către locuitorii zonei în anul 1895.
Noua construcţie din cărămidă arsă a fost finalizată în anul 1912 prin eforturile preotului paroh Radu Iancu şi a unui comitet de cetăţeni coordonat de epitropi O. Chiscăneanu şi Paul Tudose.
Pictura întregii biserici a fost realizată de către pictorul Marinela Stănescu, însă icoanele împărăteşti au fost pictate de către Matache Orăşeanu fiind folosite neîntrerupt şi în vechiul paraclis între 1895 – 1912 şi în noua biserică.
Pe data de 29 august 1912 în prezenţa episcopului Dunării de Jos Nifon Nicolescu s-a făcut sfinţirea bisericii, la ea participând nu numai localnicii din zonă, dar şi numeroşi cetăţeni ai urbei. Biserica este un monument de arhitectură realizată în stil bizantin cu planul în formă de cruce, ea beneficiind şi de o frumoasă poziţie pe artera principală a oraşului, actuala Calea Galaţi.
În decursul timpului au avut loc mai multe lucrări de reparaţii, întreţinere şi consolidare. Astfel în anul 1927 s-a restaurat pictura şi s-a introdus parchetul de jos. În 1947 au avut loc o serie de reparaţii de zidărie şi în 1974 s-a refăcut din nou pictura deteriorată timp de jumătate de secol de fumul lumânărilor. Ultima reparaţie generală s-a efectuat în 1987, când s-au înlăturat toate urmările lăsate de cutremurul ce avusese loc cu un deceniu înainte.
Resfinţirea bisericii s-a efectuat a doua zi de Crăciun în anul 1988 de către preasfinţitul episcop al Buzăului, Epifanie Norocel.
În momentul de faţă biserica este slujită de către preotul paroh Costache Tureatcă şi de preotul slujitor Maricel Chiriţă. Adresa este Calea Galaţi nr. 74
Sursa: „Bisericile Brăilei” Dr. Ionel Ştefan Alexandru
Poliţia Română vine în sprijinul celor mici, cu broşura denumită “Unde- i lege, nu-i tocmeală” – Codul Penal pe înţelesul copiilor, pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile.
De la data de 1 februarie 2014, în România au intrat în vigoare prevederile unui nou Cod Penal.
Copiii noştri şi ai dumneavoastră trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, pentru a dobândi o educaţie în spiritul unei societăţi bazate atât pe respectarea normelor morale, cât şi a celor legale. De asemenea, copiii trebuie să cunoască la ce riscuri se expun în cazul în care nu respectă legea sau ce trebuie să facă, în cazul în care le sunt încălcate drepturile.
Copiii, părinții, educatorii trebuie să găsească în lege nu un lucru negativ, ci un instrument, un partener în atingerea scopului pe care îl au, acela de a înţelege rolul şi necesitatea existenţei unui sistem legislativ corect.
Pentru a crede în dreptate, copiii trebuie să înţeleagă că legea îi protejează pe cei corecţi şi că trebuie aplicată şi respectată.
Cei mici trebuie să cunoască ABC-ul legii, astfel încât să nu greşească niciodată pe motiv că nu o cunosc. Totodată, ei trebuie să ştie că, în cazul în care devin victime, pot avea încredere că instituțiile statului îi vor pedepsi pe cei vinovaţi.
Poliţia Română vine în sprijinul copiilor, părinților și educatorilor cu broşura – “Unde- i lege, nu-i tocmeală” – Codul Penal pe înţelesul copiilor, pe care o puteți găsi, în format online, www.politiaromana.ro/ro/prevenire/codul-penal-pe-intelesul-copiilor.
Braila-portal.ro foloseste cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigarii implică acceptarea lor.Acceptă toateVezi mai mult
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
