Evenimentul hotărâtor care determină viitoarea soartă a oraşului Brăila, este războiul din 1828 – 1829.

După 1821, relaţiile dintre puterile occidentale şi Rusia înregistrează schimbări substanţiale în problema orientală. Vizând oprirea avansului Rusiei asupra Imperiului otoman, puterile europene din vest au transferat, în scopul apărării intereselor creştinilor ortodocşi (legitimarea mişcării de eliberare din Grecia şi Principate), problema „omului bolnav” într-una europeană. Şi relaţiile ruso-turce la nivelul bilateral în care s-au aflat până acum au devenit de nivel colectiv, aprilie 1826 (consacra separarea problemei româneşti de cea a grecilor şi dădea mână liberă Rusiei în Principate) şi Convenţia de la Akkerman (legifera protectoratul Rusiei asupra Principatelor). Acordul anglo-franco-rus de la Londra din 24 iunie-6 iulie 1827, prin care puterile semnatare sileau Turcia să acorde autonomie Greciei, a dus în cele din urmă, la intervenţia armată; o escadră franco-anglo-rusă zdrobeşte flota turco-egipteană la Navarino (8-20 octombrie 1927). La 8-20 decembrie 1927, Turcia denunţă convenţia de la Akkerman şi declară război Rusiei. În noua conflagraţie, Rusia a acţionat sub mandat european, cu angajamentul formal de a nu proceda la anexiuni, convenindu-i mai mult menţinerea şi întărirea controlului politic şi strategic asupra Principatelor şi posibilitatea de imixtiune nelimitată într-un Imperiu otoman slăbit, decât extinderea graniţelor sale până la Dunăre sau favorizarea creării unor state naţionale libere pe ruinele acestui imperiu.

Declaraţia de război a  Rusiei contra Turciei are loc la 26 aprilie/8 mai 1828. Armata rusă, formată din corpul 6 şi 7, sub comanda generalului Wittgenstein, a trecut Prutul la 25 aprilie/7 mai 1828. Corpul 6 s-a îndreptat spre Bucureşti, iar Corpul 7, condus de generalul Voinov şi sub direcţia superioară a marelui duce Mihail, spre cetatea Brăilei. Dintre cetăţile  turceşti de la Dunărea de Jos, cea mai însemnată, atât prin poziţie cât şi prin întărituri, era cetatea Brăilei.

Turcii dispuneau de circa 8000 de oameni înarmaţi, 278 de tunuri şi mortiere şi o flotă compusă din 28 de şalupe canoniere. Comandantul cetăţii era Soliman Paşa. Corpul  7 de asediu rusesc, ce numără între 25000 şi 28000 de ostaşi, era întărit cu un parc de geniu şi artilerie (circa 100 de tunuri), un batalion de săpători minieri şi două de pionieri; pe Dunăre, ruşii aveau 20 de vase (şalupe mari), echipaj între 60 şi 100 de oameni.

Asediul asupra cetăţii Brăilei începe la 1 mai 1828. Pentru săparea tranşeelor, au fost rechiziţionaţi ţărani din judeţele vecine, efectuându-se 40260 de zile – lucru, ceea ce înseamnă circa 1700 de lucrători zilnic pe întreaga durată a asediului. La 21 mai, ţarul Rusiei, Nicolae I, a venit la Brăila. În aceeaşi zi, în scopul de a-i convinge pe asediaţi să se predea, sunt eliberaţi 25 de prizonieri turci; Soliman Paşa răspunzând prin spânzurarea pe zidurile cetăţii a doi cazaci capturaţi în luptă. Ca urmare, a doua zi, 22 mai, a avut loc un bombardament general şi violent asupra cetăţii Brăilei, însă turcii rezistă. În ziua de 24 mai, are loc, de la patru dimineaţa până la 8 seara, un alt bombardament, turcii rezistând şi acum. La 15 iunie, ruşii reuşesc să facă, cu ajutorul unei mine, o spărtură mare în zidul cetăţii, pătrunzând în incintă dar sunt respinşi, cu pierderi mari. Atacul din 17 iunie are acelaşi rezultat. Între timp, ruşii înfrâng flota turcă (patru şalupe sunt scufundate şi şase capturate), ocupă Măcinul şi Isaccea şi înaintează în Dobrogea spre miazăzi. Tocmai când se pregătea un nou atac al ruşilor, în aceeaşi zi, 17 iunie, Soliman Paşa, văzând că retragerea peste Dunăre îi este tăiată, ridică steagul alb şi convine să capituleze. Obţine  acordul ruşilor ca turcii înarmaţi şi civili să se retragă spre Silistra, el şi principalii săi ofiţeri rămânând ostatici până la completa executare a stipulaţiilor capitulării. Se mai ştie că Paşa din Brăila a cerut ruşilor permisiunea să rămână la Focşani, temându-se să nu aibă soarta comandanţilor turci de la Măcin şi Isaccea, care au fost decapitaţi la Şumla, pentru că  se retrăseseră, în loc să lupte până la urmă.

Pierderile Corpului 7 rus, în morţi, la asediul Brăilei, se cifrează în: 4 generali, 18 ofiţeri superiori, peste 100 de ofiţeri inferiori şi 2251 soldaţi; adăugând şi răniţii, sacrificiile umane se ridică la 7000-8000 de oameni. Ruşii au capturat bunuri în cantităţi deosebit de mari: cele 278 de tunuri al cetăţii, peste 1700 de puduri de praf de puşcă, o cantitate impresionantă de proiectile, de toate calibrele, două mari depozite de lemn şi provizii cât să asigure armatei ruse subzistenţa timp de mai mult de o lună.

Ruşii, profitând de privilegiul învingătorului, hotărăsc dărâmarea cetăţii, pentru a nu mai servi, pe viitor, ca punct de rezistenţă, iar turcii, la tratativele de pace, să fie puşi în faţa faptului împlinit. Imediat după ocuparea cetăţii, împăratul Rusiei ordonă dărâmarea ei, trebuind a se executa în termen de 40 de zile. Visteria porunceşte serdarului Grigore Tăut, ispravnicul judeţului Brăila, să găsească salahorii ceruţi şi să se îngrijească de hrana lor, întocmai ca şi a ostaşilor, şi să-i supravegheze ca să nu fugă. Numărul de 3000 de salahori pe zi fiind prea mare pentru puterile judeţului Brăila, Vistieria a poruncit şi altor ispravnici de judeţe să dea concursul la dărâmarea cetăţii , după următoarea repartizare: cu câte  400 Gorjul, 500 Vâlcea, 500 Argeş, 300 Muscel, 400 Dâmboviţa, 200 Prahova, 200 Prahova, 200 Râmnicu Sărat, 500 isprăvnicia străinilor din 12 judeţe. Cei 3000 de salahori erau împărţiţi în grupe de câte 10, iar la suta de muncitori era stabilit un „cinovnic” (funcţionar de stat de rang inferior).

Dărâmarea cetăţii a început în iulie 1828, însă a durat mult din cauza lipsei salahorilor, care, neputând suporta munca grea, fugeau de la lucru  şi nu rămâneau decât 170, zilnic.

Mai apoi, în 1838 , s-a ridicat la 1 km de oraş, un monument pentru gloria ţarului  Rusiei, Nicolae I, în jurul căruia s-a amenajat o grădină care s-a tot extins, ajungându-se la marele şi vestitul parc al Brăilei, numit Parcul Monument. Acest monument era o movilă pe care se afla aşezat, ca bază, un soclu, deasupra căruia se ridica un obelisc în formă piramidală, având la vârf o cruce înfiptă într-o semilună, simbolizând victoria creştinismului asupra păgânismului.

Amintirea fostei cetăţi a Brăilei ne-o păstrează o încăpere subterană denumită „pulberărie”, câteva porţiuni de hrube şi numele unor străzi : Cetăţii, Citadelei, Fortificaaţiei, Bastionului, Bateriei.

Editura Centrului de Creaţie – Toader Buculei