Asociația The Social Incubator desfășoară o serie de ateliere educative în Brăila, pe 4 și 5 mai, care vor fi găzduite de Biblioteca Județeană „Panait Istrati”.
În cadrul proiectului Reconnect, se desfășoară două ateliere: Atelierul de socializare intergenerațional (4 mai) și Atelierul de educație digitală (5 mai).
În cadrul proiectului ResponsABIL, au loc alte două ateliere: Atelierul de educație financiară (4 mai) și Atelierul de dezvoltare personală, cu exerciții de autocunoaștere (5 mai).
Prin proiectul ?????????, susținut de United Way România, ne propunem să reducem decalajul dintre generații, prin ateliere de digitalizare incluzivă și prin contexte de socializare la care participă vârstnici de la Niciodată singur – prietenii acestora și tineri de la The Social Incubator.
ResponsABIL este un program educațional dedicat dezvoltării independenței și responsabilității financiare în rândul tinerilor din medii vulnerabile, implementat cu susținerea KRUK România.
Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, înfiinţată în 2014 pentru a veni în sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate.
De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale, care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8.724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1.619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.
La evenimentul din Brăila participă elevi de la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, tineri aflați în grija Direcției Generale de Protecția Copilului Brăila și persoane în etate care beneficiază de serviciile Asociației Niciodată Singur.