[the_ad id=”12306″]
Cu toate că oraşul a fost ocupat, nu întreg teritoriul judeţului a 
intrat în raza raialei, unele resturi din judeţ sunt confirmate în continuare ca aparţinând Ţării Româneşti până în timpul lui Matei Basarab, când a fost contopit cu teritoriul judeţului Râmnicu-Sărat. În schimb oraşul va rezista pe toată durata stăpânirii străine, primind numele de Ibrail, mai apropiat ca pronunţie de limba turcă.
Brăila va reprezenta pentru aceştia un puternic cap de pod strategic prevăzut cu puternice fortificaţii şi tunele subterane de care s-au izbit toate armatele din războaiele antiotomane ulterioare. Puterea economică mare a oraşului era la fel ca şi înainte. Astfel după 5 ani de stăpânire turcă, la Braşov se exporta 8713 de poveri de peşte, cantitatea fiind dublată faţă de cea din timpul cât aparţinuse Ţării Româneşti. Şi în această perioadă oraşul a participat
la evenimente remarcabile. Astfel în 1541 îl găsim aici pe domnul Petru Rareş, pornind pentru a-şi primi a doua oară tronul Moldovei, 
iar în 1574 un alt voievod moldov, Ioan Vodă cel Viteaz, după victoria de la Jiliştea, organizează o expediţie de pedepsire a Brăilei, unde se ascunsese rivalul său, Petre Şchiopul.
Cu acest prilej oraşul a fost cucerit şi ars, cetatea rezistând însă. În anul 1595 marele voievod Mihai Viteaul a reuşit pentru prima dată să recucerească cetatea şi oraşul şi să le stăpânească până în 1601. Încercările repetate ale turcilor de a recuceri s-au soldat cu tot atâtea eşecuri. De menţionat că Mihai a ridicat aici o biserică ortodoxă şi a organizat începând din anul 1598 funcţia de ban al Buzălui şi a Brăilei.
În sec. XVII, în timpul luptelor fatidice dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, acesta din urmă înfrânt în bătăliile de la Ojogeni şi Nănişori s-a refugiat în drum spre Moldova, câteva zile în cetatea Brăilei. Peste câţiva ani, un pretendent la tronul Ţării Româneşti, în timpul lui Constantin Şerban, s-a refugiat tot la Brăila. În anul 1659 un alt viteaz voievod încercând să reintre pe timpurile lui Mihai Vodă, este vorba de Mihnea al III-lea, a încercat fără succes să elibereze oraşul.
În sec. al XVIII-lea când au avut loc numeroase războaie ruso-turce, la Brăila au avut loc lupte grele organizându-se numeroase asedii ale cetăţii, aşa cum s-a întâmplat în 1770 sau 1791.
Războiul ruso-turc din 1806-1812, a dus la ocuparea cetăţii, cu
toate că paşa de Brăila avea 25.000 de soldaţi la dispoziţie. Cel mai însemnat conflict însă pentru Brăila a fost războinicul din 1828-1829, care s-a soldat cu eliberarea deifinitivă a cetăţii şi a oraşului. La luptele de la Brăila a luat parte şi însuşi ţarul Nicolae I care a venit aici pentru a-i face pe turci să capituleze imediat. Totuşi luptele au durat câteva luni. Turcii dispuneau de 8.000 soldaţi în timp ce ruşii aveau 25.000. Au vut loc două puternice bombardamente, în 22 şi 24 mai. Doar în data de 15 iunie s-a reuşit o săpătură în zid, ceea ce a făcut ca pe 17 iunie, după două asalturi şi când se pregătea cel de al treilea, turcii să ridice steagul alb al capitulării. Condiţia a fost aceea a permiterii evacuării trupelor turceşti spre Silistra, ceea ce s-a şi acceptat. Cu toate că au pierdut între 7000-8000 de oameni, ruşii au capturat 278 de tunuri şi 17.000 de puduri de praf de puşcă, cât şi provizii ce au ajuns armatei timp de o lună de zile. Oficial, Brăila a reintrat în teritoriul ţării, prin tratatul de la Adrianopole semnat în 1829.
Se încheie astfel, îndelungata stăpânire străină la Brăila şi începe o nouă eră.
Sursa: Ionel Ştefan ALEXANDRU, Milica ALEXANDRU – BRĂILA
[the_ad id=”14977″]