Nu se ştia până la publicarea volumului XXIII din Studiile şi documentele mele (Bucureşti 1913) când s-a luat de turci Brăila, care la 1569, după o notă de spion german, se afla în stăpânirea lor: la 12 iunie din acest an se trimite în adevăr un ordin la „Brăila, şchele a Ţării Româneşti şi a Moldovei”, pentru o furnitură (leui, poate legna, lemne).
Într-un raport al lui Nicolae Sieniawsky, castelan de Bielz, căpitan de Halicz şi de Kolomeia, datat 30 octombrie 1540, se află acest pasagiu :” Apoi în Ţara Transalpină sau a Muntenilor, de partea aceia a Dunării, acelaşi turc (sultanul), luând o cetate mare şi bogată, anume Brăila, a supus-o stăpânirii sale şi a început a construi o fortăreaţă de zid”.
Domn era în acel moment Radu Paisie (Petru de la Argeş), fiu al lui Radu cel Mare, om paşnic, care n-avu nimic comun cu ambiţiile cele mari ale vechiului său moldovean, dibaciul şi mândrul Petru Rareş. Dar acesta din urmă, prin conflictul său cu polonii, prin atitudinea sa de provocantă iniţiativă faţă de toţi vecinii, stârnise mânia puternicului sultan Soliman şi atrăsese atenţia acestuia asupra graniţii dunărene. Izgonind pe acest incomod, aşezând cu pază turcească un domn supus în Moldova, anexând la vechea raia Tighina, din care făcu Benderul său, cuceritorul turc nu putea pierde din vedere importantul punct de sprijin pe care-l înfăţişa portul bogat al Ţării Româneşti. Păstrând pe vasalul său muntean, el dădu pur şi simplu ordinul de a se aşeza o garnizoană turcească, de a se instala pentru comerţ şi pescuit, un nazir şi de a se începe fortificaţiile.
Domnul Ţării Româneşti, care abia scăpase de răscoala lui Şerban banul şi fusese dus apoi la Poartă, primi fără rezistenţă această îngustare şi despoiare, pe când se ştie câte silinţi, de multe feluri, au cheltuit toţi domnii Moldovei până la sfârşitul acestui secol ca să-şi recapete vechiul hotar. Se poate chiar ca părăsirea Brăilei să fi fost o condiţie pentru restabilirea lui în domnie, căci fusese vorba de numirea altui domn. Fiul său Marcu fu lăsat un timp la turci, revenind numai în iulie 1546. Peste câtva timp însă, Radu a fost rechemat la Constantinopol şi exilat în Egipt.
N.Iorga, Din viaţa socială a Brăilei sub turci, chitanţă de plată din Brăila turcească
Aşezarea turcilor n-a schimbat de altfel caracterul oraşului. Aceiaşi pescari români veniau cu căruţele lor de marfă la Braşov. La 1542, socotelile acestui oraş notează pe Drăgoi, pe Milea, pe Ioan, pe Todor, pe „Zyn„, pe Stanciul, pe Tudoran, pe Voicul , pe Stoica, pe Mircea, pe Mihai, pe Vâlcul, pe Şerban, pe Stan, pe Dragomir, pe Grozav, pe Bran, pe Manea, pe Borda, pe Pătru, pe Petco, pe Gherghe, pe Dragu, pe Neagu, toţi români, pe lângă care şi grecul Mavrodin. În anii următori apar un Balotă, un Bucur, un Bran, un Dumitru, un Dobre, un Neagu, un Dobrilă, un Ivan etc.
N.Iorga, Când, cum şi de ce s-a luat Brăila de turci? – Turci la Brăila după Jean AL. Steriade
La 1546 se întindeau la Brăila trei poduri, bănuindu-se în Ardeal că e vorba de o expediţie în Polonia. Brăila, ale cărei întăriri fuseseră terminate, putu adăposti pe pribegii înaintea lui Mircea Vodă Ciobanul, la 1548. Acolo fură primiţi Alexandru Vodă Lăpuşneanu, bătut de Ştefan Tomşa, apoi Petru Şchiopul pe care-l izgonise Ioan Vodă cel Cumplit. Brăila deveni astfel un punct de sprijin şi un punct de plecare pentru acţiunile militare ale turcilor.
Sursa : „Din trecutul istoric al oraşului Brăila” Nicolae Iorga