joi, noiembrie 21, 2024

Concursul National – Vreau să devin reporter!

Important de Citit

Concursul National – Vreau să devin reporter!

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociaţia Culturală “Leviathan”  și cu Asociația ”Parteneriatul Global al Apei” vă invită la o nouă provocare: Concursul Naţional „Vreau să devin reporter!”
În perioada actuală, în societatea în care trăim, jurnaliştii sunt mesageri importanţi ai faptelor de zi cu zi, adevăraţi paznici ai adevărului care ne asigură toate informaţiile de care avem nevoie. Aşteptăm de la ei transparenţă privind relaţiile sociale în tot ce înseamnă educaţie, bun simţ şi cunoaştere. Publicul, oamenii, asta aşteaptă.
În intenţia de a sugera copiilor o viitoare profesie, cu mari implicaţii în societate, am iniţiat acest concurs, aflat acum la ediţia a III-a, ca un promotor al educaţiei generaţiei tinere de azi prin care să-i oferim oportunităţi nebănuite.
Există milioane de motive pentru care puteţi realiza un reportaj filmând obiective importante din oraşul vostru, filmând ceva ciudat şi misterios, filmând un peisaj verde din natură, fără poluare, filmând o joacă între voi, filmând ce vreţi voi cu condiţia ca filmuleţul să conţină un mesaj către oameni sau un interviu luat unui prieten, părinților voștri, educatorului de la şcoala unde învăţaţi, unui vecin sau, de ce nu?, unui om important din urbea voastră, cu ajutorul aparatului de filmat, telefonului, microfonului, carneţelului de reporter. Imaginaţia vă aparţine!
Mai nou, la această ediţie, vă sugerăm și tema ,,România, tot verde!”. Aveţi la îndemână toate instrumentele să ne arătaţi lumea aşa cum e cu adevărat.

Regulament:

Concursul este adresat elevilor cu vârsta între 8–18 ani.
Pentru acceptarea înscrierilor, este obligatoriu să folosiți formularul google https://forms.gle/EWd9rkS9Lgh9pLEb9. Perioada de înscriere: 5 – 20 mai 2023.
Reportajele sau interviurile pot fi trimise la concurs pe filmuleţe, înregistrate audio sau scrise, nu mai mult de 2 pagini A4, Times New Roman, corp 12, la adresa: sectiacopiibjbraila@gmail.com, împreună cu acordul de utilizare a lucrării.
Având în vedere că filmuleţele şi înregistrările audio sunt fişiere de dimensiuni mari vă recomandăm să le trimiteţi prin aplicaţii de trimitere fişiere mari.
Nu uitaţi să menţionaţi pe film, pe înregistrarea audio sau pe materialul scris, numele şi prenumele, vârsta, şcoala, localitatea şi un număr de telefon.
Se vor acorda premii separat pentru reportaje filmate, înregistrate audio sau scrise.
De asemenea, se vor oferi şi premii speciale, iar cele mai reuşite lucrări vor fi făcute publice, cu acordul părinţilor.
Juriul este format din jurnalişti recunoscuţi şi apreciaţi în domeniul media.
Ne asumăm răspunderea să modificăm şi să completăm acest regulament în colaborare cu cei interesaţi.
Relații și detalii cu sugestii şi recomandări pe adresa de email: lica_barbu55@yahoo.ro.
Coordonatori:
Doiniţa Mihaela Stanciu – bibliotecar,
Lică Barbu – membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
Mult succes!
Finanțator Global Water Partnership!

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -