joi, noiembrie 21, 2024

Drumul de la sport la antreprenoriat! Ce afacere de succes a lansat un fost sportiv Brăilean ?

Important de Citit

După ce a încheiat socotelile cu sportul de performanță, fostul portar al echipei Dacia Unirea  Brăila, Cristi Mitrea  a fost nevoit să își ia soarta în propriile mâini și să performeze și în afara terenului. Cu experiență zero în vânzări, dar cu o ambiție de fier, Cristi ajunge în scurt timp un antreprenor cu o afacere de success.

Pentru că Brăila Portal susține antreprenorii brăileni și pentru că ne-a plăcut idea, l-am rugat pe Cristi Mitrea să ne povestească despre business, inspiraţie şi provocări.  Te invităm să citeşti mai jos un interviu cu el:

BP: Care a fost primul tău contact cu sportul?
CM: Ca orice copil, am început să joc fotbal în curtea școlii, care pe atunci era arhiplină în perioada de vacanță și în week-enduri.

Îmi amintesc că făceam câte 4-5 echipe și ne schimbam la 10 minute. Bineînțeles că astfel mi-am făcut mulți prieteni, iar printre ei am întâlnit un băiat care era la juniorii Daciei Unirea. Acesta îmi povestea mereu că a mers în deplasare la Galați sau la Focșani. M-a încântat ideea de a călători în alte orașe să joc fotbal, așa că m-am dus și m-am înscris și eu la club. Am ales să joc în poartă pentru că mă gândeam că nu o să am concurență pe post. Toți copii vroiau să fie atacanți, să dea goluri, nici unul nu vroia să stea în poartă. Legat de ceea ce fac acum, îmi amintesc că primele mănuși de portar pe care le-am avut erau o pereche de mănuși de sudor “stilizate”: le-am pus un elastic la încheietură care se prindea în capsă și le colorasem cu carioca, am scris pe ele “Lotto”, care era un brand la modă atunci. Țin minte că împrospătam mereu desenele cu cariocile pentru că se ștergeau de la apă și transpirație.
BP: Care au fost factorii ce te-au determinat să îți clădești propria afacere?
CM: După ce Callatis Mangalia, echipa la care activam, s-a desființat în vara anului 2012, mi-a fost greu să-mi găsesc un alt angajament care să-mi convină. Acela a fost un semnal de alarmă pentru mine, și mi-am dat seama că trebuie să mă gândesc și la ce voi face după ce voi agăța ghetele în cui. Cum oferta de mănuși de portar era foarte limitată pe atunci în România, pentru că și eu și ceilalți portari pe care îi cunoșteam, ne cumpăram mănușile de pe site-uri din străinătate, nu a fost greu să găsesc o idee de afacere.
BP :Cât de greu a fost să intri pe această piață și în cât timp ai câștigat încrederea consumatorilor?
CM: În primal rând vreau să spun că am luat-o foarte ușor la început. Cumpărăm câte 10-15 perechi de pe site-urile din Anglia, așteptam să le vând, mai luam un salariu și aduceam 20-25 de perechi și tot așa. Gândirea mea era ca să construiesc o bază de clienți cât timp încă joc fotbal, iar în momentul în care mă las să am deja o fundație pentru afacerea mea. Deci nu am investit masiv de la început, iar penetrarea pieței a fost de asemenea greoaie. În ceea ce privește încrederea clienților mei, sunt convins că am câștigat-o de la prima comandă. Am pus întotdeauna prețurile corecte, nu mi-am păcălit niciodată clienții, am încercat să fiu cât de corect am putut. Drept dovadă, am foarte mulți clienți care cumpără de la mine încă din 2012-2013-2014, indiferent că am vândut produse marca RG, J4K, KA, Nike
sau Reusch.
BP: Ce te face cel mai mândru legat de acest business?
CM: TOT. Faptul că e al meu, l-am clădit de la 0 și am ajuns la un nivel destul de ridicat. Nu am statisticile, dar cred că manusionline.ro este unul dintre cele mai bune site-uri pentru portarii din România, iar brandul RG este cu siguranță printre cele mai folosite și de încredere branduri de mănuși de portar, datorită calității și a prețului corect. Dar, poate, cea mai mare mândrie rezultă din faptul că fundamentul acestui business a fost de la început corectitudinea față de clienți, în ceea ce
privește stabilirea prețurilor, relații cu clienții, politica de retururi etc. Dacă o pereche de mănuși se rupe în primele două săptămâni din vina producătorului (țesătura proastă, defect de fabrică), eu o schimb.
BP: Pe lângă MănușiOnline mai ai și alte proiecte de suflet?
CM: Da. E vorba de evenimentul “Bătălia Portarilor” pe care îl organizez cu colegul meu, Răzvan Ciodar. Ideea Bătăliei am dezbătut-o de multe ori cu Răzvan, dar abia în 2015 am pus-o în practică. Ne-a fost foarte greu la început, pentru că nu știam ce și cum să facem, niciunul nu mai organizasem vreun eveniment sportiv până atunci. Nu pot să zic că acum ne este ușor, pentru că în fiecare an am făcut câte ceva nou și a trebuit să ne adaptăm, să învățăm lucruri noi. În plus, e ceva ce facem din pasiune, nu pentru profit, e ceva ce facem în timpul care ne rămâne după ce ne terminăm activitățile zilnice. Evenimentrul a crescut destul de frumos în această perioadă, de la aproximativ 50 de participanți la prima ediție din 2015 la 140 în 2017. Un număr uriaș din punctul nostru de vedere, fapt ce ne-a forțat să prelungim evenimentul pe parcursul a două zile. Din păcate, din cauza mai multor factori cumulați, în 2018 nu am putut organiza evenimentul principal de la București. Încă de la început am plecat cu gândul să organizăm în mai multe orașe din țară, nu doar în București și, 2018 a marcat primul eveniment în afara capitalei, la Râmnicu Sărat. Speram ca acest moment să impulsioneze și alți oameni pasionați, din alte orașe din țară, să ne cheme să organizăm
împreună Bătălia Portarilor la ei acasă.
BP: Ai întâmpinat și momente mai puțin plăcute?
CM: Nu pot să zic că le-am întâmpinat și au trecut. Momentele neplăcute apar în permanență. Colete rătăcite de curieri, probleme cu furnizorii etc. Au fost și vor fi, dar până acum nu am avut dificultăți extraordinare. Cele mai dificile momente pentru mine sunt atunci când un client este nemulțumit și știu că este din vina mea.
BP: Ai făcut greşeli? Dacă da, care ar fi cea din care ai învăţat cel mai mult?
CM: Cu siguranță am făcut greșeli și am învățat din fiecare. Dar nu pot să spun că e una anume care mi-a rămas întipărită în memorie. Am făcut mici greșeli pe care le-am corectat și fac asta și astăzi, pe măsură ce afacerea crește și apar noi provocări. Poate lucrul cel mai important pe care l-am descoperit a fost să mă concencentrez cât mai mult doar pe piața din România, în loc să caut să mă extind în alte țări.
BP: Cum se împacă viața profesională cu cea personală? Îți rămâne timp liber?
CM: E drept că de obicei îmi dedic mai mult de 8 ore pe zi afacerii. Sunt mereu în priză, mereu răspund la telefon, sau la un mesaj, sau caut metode de a crește business-ul, vânzările etc. În același timp, dacă vreau să ies la o plimbare într-o dimineață, sau dacă am altă treabă în mijlocul zilei, pot pleca fără probleme, nu sunt la program. Din acest punct de vedere, eu zic că se împacă foarte bine, deși soția e de altă părere :))
BP: Ce sfaturi ai pentru cei ce vor să devină antrepenori?
CM: Să acționeze. Nu trebuie să vezi tot drumul de la început. Lucrurile se află pe parcurs. Am citit undeva un paragraf legat de chestia asta care spunea cam așa: “Imaginează-ți că mergi pe un hol întunecat. Nu poți vedea toate ușile de la început, dar pe măsură ce înaintezi pe hol, ușile ți se vor dezvălui”
BP: Care este motto-ul ce servește drept inspirație pentru tine?
CM: Nu am un motto care să mă inspire. Inspirația mea vine din pasiunea pentru acest business. Îmi place ceea ce fac și încerc să fac lucrurile din ce în ce mai bine în fiecare zi.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -