Fiecare om are un complex, indiferent dacă este la nivel fizic sau mental acesta există. Dar femeile, oohh femeile au destule şi dacă nu au îşi vor crea special unul. La unele femei complexul nu este un handicap, ba dimpotrivă dacă îl şi rezolvă, e perfect. Numai că femeia nu are nici cel mai mic gând să îl rezolve. Unele dintre noi îl acceptăm şi facem tot posibilul să îl prelucrăm atât cât se poate pentru a diminua gradul de stress asupra psihicului, altele pun mai mult accent pe el în ideea că va fi trecut mai uşor cu vederea. Dar aici vorbesc despre acele stereotipuri care îmbină falsitatea cu teatrul şi cu un accent personalizat.
Când spun false, mă refer la acele femei care nu te plac dar îţi zâmbesc cu toată faţa, la acele femei care abia aşteaptă să ajungă la muncă să ” îşi oftice colegele „ că „Ionel al ei a făcut şi a dres” , că a gătit aseară nu ştiu ce specialitate, că şamponul care îl foloseşte ea e cel mai bun, că socrii, verii, fraţii, COPIII ei sunt cei mai buni cei mai şcoliţi, dar la prima clipă în propria-i singurătate o bufneşte plânsul.
Unele se limitează la un complex mic, derizoriu care cu timpul îl uită sau îşi amintesc atunci când sunt mulţumite pe toate planurile şi simt că ceva nu este în ordine, atunci apare complexul imediat şi rezolvă problema. Dar „acele” femei care îşi „adoptă” un accent, sau un mers total, repet, total nepotrivit atât din punct de vedere al locului cât şi al mentalului … acele femei care cred că fără acea atitudine teatrală nimic nu mai are sens…ei bine ” acele” femei îmi crează o nedumerire imensă.
Pentru că nu văd scopul acestor tertipuri cunoscute încă de pe vremea răposatului, de a vorbi mai special , de a gesticula total pe afară numai ca să se uite cineva mai atent la tine. Dacă tu femeie, ştii că nu ai vocea aceea pe care te chinui să o mimezi zi de zi, nu ai mersul ăla care te chinuie infiorător fără ca tu nici măcar să nu realizezi cât de mult cazi în ridicol, dacă ştii că „Ionel al tău ” nu e nici măcar pe departe aşa cum l-ai descris colegelor …de ce Doamne iartă-mă mai continui?! De ce nu laşi lumea creată şi admirată doar de tine, de ce nu încetezi să te vezi numai tu perfectă şi minunată …înloc să fi realistă şi mai ales să trăieşti NATURAL.
O să râdeţi, dar nu multe au curajul ăsta, atunci când femeile se plictisesc au două şanse: să îşi schimbe viaţa în bine sau în rău. Eh.. , unele ajung la acest rău simţindu-se bine. Tare nu ?…scriu acest articol deoarece în decursul a câtorva zile am văzut peste 50 % de astfel de femei, unele tinere care cu siguranţă nu mai au vreo şansă la un real concludent, şi multe trecute de 40 de ani.
Cum să ajungi la această varstă cu 100 de accente, cu aşa perfecţiune de soţ şi de copiii, şi mai ales aşa de perfectă, fără să îţi dai seama măcar o secundă că această disimulare îţi face mai mult rău.
Păcat, căci copiii văd,aud şi reproduc, apoi eu, tu sau copiii mei, forţaţi de mijloacele socializării voluntare sau nu, ajung forţat în faţa acestor ” teatre” de duzină cu actriţe ce îşi au scenariul scris în frunte.
Femei : O viaţă aveţi, mima nu o multiplică!