Probabil că alegerea unui singur model din trecutul mărcii Ferrari este un exerciţiu imposibil, dar dacă ar fi totuşi necesar, majoritatea specialiştilor, colecţionarilor şi fanilor ar vota Ferrari 250 GTO. Regele de odinioară al pistelor de curse a devenit în prezent vedeta licitaţiilor de automobile.
Două avioane private Bombardier Challenger 300. Opt iahturi de lux cu lungime de peste 30 de metri. Eventual 150 de Ferrari 458 Italia nou-nouţe. Din 38 de milioane de dolari, preţul celei mai scumpe maşini vândute până acum la o licitaţie, se pot cumpăra multe. Atât s-a plătit în august la licitaţia din California a casei britanice Bonhams pentru un Ferrari 250 GTO din 1962, confirmând oficial statutul de legendă al modelului. Preţul final i-a surprins totuşi pe majoritatea specialiştilor, cei mai mulţi dintre ei aşteptându-se la o sumă mai mare – exemplu în 2013 un alt exemplar al modelului sport din cele 39 fabricate între 1962 şi 1964 şi-a schimbat proprietarul pentru 52 milioane de dolari în cadrul unei tranzacţii private.
Triplu campion mondial
Ferrari 250 GTO este deci cel mai scump vehicul pe patru roţi din lume – dar care sunt motivele acestui lucru? Criza economică sosită în urmă cu şapte ani a răsturnat piaţa maşinilor clasice : paralel cu scăderea drastică a cererii pentru noile vehicul, rarizăţilr old-timer au devenit foarte căutate în rândul celor bogaţi, fiind considerate excelente investiţii. Iar diferitele modele Ferrari sunt vedetele acestei pieţe în creştere: pe lângă succesele realizate la cursele anilor ’50, ’60 şi ’70, firma italiană şi-a dobândit reputaţia prin designul de excepţie şi exclusivitate permanentă.
Ferrari 250 GTO este simbolul acestor virtuţi în lumea fanilor. Forma agresivă finalizată de Sergio Scaglietti ascunde o tehnologie care a adunat o serie se succese. Puterea maximă a motorului V12 de 3,0 litri este de 300 CP, datorită căreia performanţele vehiculului de 1.043 kg sunt şi astăzi de invidiat. Maşina accelerează în 6 secunde la 100km /h, iar viteza maximă depăşeşte 280km/h. Modelul a atras atenţia încă de la prima cursă, competiţia de 12 ore de la Sebring din 1962 când, condus de campionul mondial de Formula 1 en titre, Phil Hill, a terminat pe locul II în urma unui Ferrari Testa Rossa mult mai puternic.
PROPRIETARI RENUMIŢI :
Din cauza preţurilor exorbitante, printre proprietarii 250 GTO găsim în special oameni de afaceri foarte bogaţi, aristocraţi şi celebrităţi. Unul din exemplare face parte din colecţia designerului de modă american Ralph Lauren, iar bateristul nebun după maşini al formaţiei rock Pink Floyd, Nick Mason.