Hainele tale trebuie să fie mereu „ca scoase din cutie” chiar şi când ele nu sunt la prima purtare. Iată câteva sfaturi elementare pentru îngrijirea garderobei şi păstrarea pieselor vestimentare într-o stare perfectă şi îndelungată.
Folosind umeraşe capitonate hainele nu vor forma încreţituri, cute şi deformări în zona umerilor cauzate de faptul că au stat mult timp atârnte, mai ales când le pui la păstrare pentru sezonul următor.
2. Păstrează bijuteriile în cutii închise etanş
Ştii şi tu că argintul se închide la culoare atunci când intră în contact cu aerul sau când intră în contact mai des cu pielea își schimbă nuanța. De aceea bijuteriile din argint trebuie curăţate mai des şi ţinute în cutii închise etanş.
3. Lasă hainele să se usuce complet
Atunci când le strângi de pe frânghia de rufe este bine să verifici dacă acestea sunt uscate complet, altfel rişti ca ele să capete miros foarte neplăcut care iese destul de greu.
4. Scoate petele imediat!
Dacă ai pătat ţesătura vreunei piese din garderoba ta spal-o imediat şi nu o depozita pentru că astfel rişti să nu mai poţi scoate acea pată sau chiar să împrăştii un miros neplăcut între celelalte haine.
5. Calcă hainele înainte să le depozitezi pe umeraş
Dacă sunt în special haine de ocazie pe care nu le porţi nici măcar lunar, nu le depozita boţite pentru că vei îndrepta foarte greu materialul cu trecerea timpului şi nu va mai arăta la fel.
6. Adaugă oțet în ciclul de clătire!
Oţetul îndepărtează resturile de detergent şi catifelează ţesătura.
7. Foloseşte un odorizant
Hainele capătă un miros de aer închis mai ales când sunt depozitate de la un sezon la altul, de aceea poţi folosi metoda clasică de a ţine un săpun parfumat între ele sau un odorizant pentru spaţiile pe care nu le aeriseşti foarte des.