Cântăreţul şi compozitorul George Cavadia poate fi considerat un Mecena cel puţin din două considerente: contribuţia sa numai ca promotor al ideii înfiinţării Societăţii muzicale Lyra, ci şi ca susţinător cu fonduri băneşti importante la construirea clădirii monumentale, a dotării cu mobilier pentru sala de spectacol şi a înzestrării cu un pian de concert; meritul de a fi fost îndrumătorul tinerei Hariclea Hartulary pe drumul artei lirice, sprijinul dat viitoarei soprane Darclee, pe care o introduce în cercurile protipendadei muzicale brăilene: Suliotti, Pană, Umvogel, Hepites, Berlescu, Petrică Jean sau Drossino.
George Cavadia s-a născut pe la 1858 în Macedonia şi s-a stabilit la Brăila cu părinţii, de când era copil. Starea materială a familiei i-a înlesnit înzestratului tânăr să studieze pianul şi să ia lecţii de canto cu tenorul italian Luigi Ademollo. Înzestrat cu o amplă voce de bariton şi cu un evident talent în domeniul compozisticii, posesor al unei culturi muzicale şi generale de excepţie, George Cavadia s-a implicat cu răbdare, tact şi sprijin material în înfiinţarea Şcolii de Muzică, devenită apoi Conservator, în edificarea Societăţii Muzicale Lyra, a Corului şi a Orchestrei Simfonice ale acesteia.
El are meritul de a fi intuit fondul genetic muzical al brăilenilor, pe care l-a cultivat cu alte personalităţi ale vieţii muzicale locale şi le-a adjudecat emblema onorabilă de napolitani de Dunăre. Dacă Brăila a produs până la cel de-al Doilea Război Mondial cei mai mulţi cântăreţi de talie naţională şi internaţională, aceasta se datorează lui George Cavadia şi generaţiei sale de muzicieni.
Cavadia nu a fost doar promotorul culturii muzicale brăilene ci şi unul care a determinat numeroase activităţi ale aristrocraţiei bucureştene de pe la 1880 – 1884. Prin februarie 1883 cântă pe scena Teatrului Naţional din capitală într-un spectacol, la care a asistat familia regală. Prinţesa Bibescu a cântat la pian iar George Cavadia a interpretat Santa Maria de Gabriel Faure, romanţa sa Unde eşti? şi Epistolă de George Ventura. Vocea sa de o remarcabilă întindere – de la gravitatea basului până la registru de tenor – a răsunat şi a desfătat generaţii de ascultători nu numai la Brăila sau în ţară, ci şi la Neapole, Paris, Madrid, Nisa iar cronicarii muzicali ai timpului îl asemănau cu celebrii Carusso şi Tamberlick.
În plan personal, George Cavadia poate fi considerat mentorul spiritual al Haricleei Darclee, pe care a sfătuit-o să se dedice şcenei şi să aleagă pentru continuarea studiilor o şcoală de canto la Paris, apoi o introduce în cercurile de elită ale Bucureştiului.
Cântăreţul şi compozitorul George Cavadia, Mecena al Brăilei, a murit la 18 ianuarie 1926, la Paris de unde a fost adus şi înmormântat la Brăila.
Prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Nr. 171 din 30 iulie 2004, George Cavadia a fost declarat – post-mortem – Cetăţean de Onoare al Brăilei.
Sursa : „Cetăţeni de Onoare ai Brăilei ” Dumitru Anghel
[…] Prin Legea învoielilor agricole, ia fiinţă Inspectoratul agricol Brăila, S. Aldea este numit conferenţiar şi director la Institutul Agronomic Herăstrău. Publică noi cărţi. Ghe. Murgoci descoperă noi minereuri pe Lotru, întocmeşte prima hartă a nivelurilor freatice din zona Brăila. La liceul N. Bălcescu, unde director era D.I. Dogaru, funcţionează Şcoala comercială de adulţi – ucenici, Orchestra simfonică oferă concerte., preşedinte la Societatea Lyra este compozitorul G. Cavadia. […]