Ghidul serviciilor financiare – informaţii privind creditele
1. Nu semna cu ochii închişi
2. Întelegerea termenilor de credit
3. Trei paşi pentru a evita datoriile
„Nu semna cu ochii închişi”
Oportunitatea de a împrumuta bani [creditul pentru consum] reprezintă un instrument util pentru consumatori ca să achiziţioneze bunuri şi servicii cum ar fi: vacanţe, mobilă sau îmbrăcăminte fără să plătească de la început. Cu toate acestea, prea multă disponibilitate pentru un credit vă poate expune la risc.
În calitate de consumator, aveţi drepturi în cazul în care obţineţi un credit, oriunde v-aţi afla în Uniunea Europeană. Legislaţia europeană prevede anumite obligaţii ale creditorilor atât în ceea ce priveşte clauzele contractuale, ca de exemplu plata anticipată, cât şi în ceea ce priveşte informaţiile pe care sunteţi îndreptăţit să le primiţi. Companiile de servicii financiare trebuie să furnizeze consumatorilor toate informaţiile necesare înainte de încheierea contractului, inclusiv datele de contact ale furnizorului, preţul şi modalităţile de plată, drepturile şi obligaţiile contractuale, caracteristicile serviciului oferit precum şi un exemplar al proiectului contractului de credit.
ÎMPRUMUTURI DE BANI
În cazul în care solicitaţi să împrumutaţi bani, veţi fi rugat să completaţi un formular. Răspunsurile dumneavoastră vor ajuta creditorul să prevadă cât de mare este riscul pe care şi-l asumă îmrpumutându-vă banii. Veţi plăti de obicei lunar, suma împrumutată împreună cu dobânda. Rata dobânzii variază în funcţie de tipul de împrumut. Puteţi folosi Dobânda Anuală Efectivă (DAE) pentru a vă ajuta să căutaţi cea mai bună ofertă. DAE va cuprinde toate costurile îmrpumutului având în vedere dobânda împrumutului şi alte costuri. În cazul creditelor de consum, toate instituţiile de credit trebuie să vă informeze despre valoarea DAE proprie.
NU SEMNAŢI NICIODATĂ UN CONTRACT FINANCIAR FĂRĂ SĂ-L CITIŢI CU ATENŢIE. DACĂ NU FACEŢI ACEST LUCRU, PUTEŢI AFLA PREA TÂRZIU CĂ ACEL CONTRACT CONŢINE COMISIONAE SUPLIMENTARE SAU COSTURI PE CARE NU VI LE PUTEŢI PERMITE.
Sfaturi utile
- Realizaţi un plan de buget înainte de luarea unui credit. Vă puteţi permite rambursarea plăţilor?
- Faceţi un sondaj pentru cea mai bună ofertă- ratele dobânzii variază.
- Alocaţi un timp corespunzător – deciziile rapide pot fi costisitoare.
- Citiţi cu atenţie contractul financiar înainte de a-l semna.
- Nu semnaţi până când nu aţi chibzuit bine toate opţiunile.
- Comparaţi DAE din oferta dumneavoastră cu cea a altor instituţii creditoare – veţi avea o imagine a celei mai bune oferte.
- Nu acordaţi atenţie numai ratei lunare – calculaţi suma totală pe care o veţi plăti – suma împrumutată plus dobânda şi alte comisioane.
- Insistaţi să obţineţi propriul dumneavostră exemplar al contractului de credit.
ÎNŢELEGEREA TERMENILOR DE CREDIT
DAE
Dobânda Anuală Efectivă (DAE) oferă clienţilor posibilitatea de a compara costurile percepute de instituţii de credit diferite. DAE arată costul real al împrumutului şi se calculează printr-o metodă standard, fiind astfel destul de simplu să se compare ofertele. De exemplu, un împrumut cu DAE de 15% este mai scump decât unul cu DAE de 11%. DAE variază, de aceea ar fi o idee bună să faceţi un sondaj de piaţă pentru a găsi cea mai scăzută posibilă DAE şi oferta cea mai bună.
RESTANŢE
Banii datoraţi care nu sunt plătiţi la data scandentă
ATM (BANCOMAT)
Automated Teller Machine (Bancomat). Acesta este o maşină care eliberează numerar, sau prin intermediul căreia se poate face o plată. Pentru a utiliza un bancomat aveţi nevoie de un card bancar şi un număr de identificare personal, care se numeşte număr PIN.
SOLD
Suma de bani pe care o aveţi în contul dumneavoastră la o anumită dată sau diferenţa dintre suma datorată şi cea plătită. Acest lucru va putea fi vizibil pe extrasul dumneavoastră de cont.
FALIMENT
În anumite ţări, falimentul persoanei fizice este legal considerat ca o soluţie pentru cetăţenii cu datorii numeroase pentru a se înlătura presiunea creditorilor. Totuşi reprezintă o decizie serioasă şi atrage o serie de consecinţe: de exemplu pierderea casei, imposibilitatea de a dezvolta o afacere, refuzul de a accesa un credit.
Consumatorii sunt sfătuiţi să adesea să apeleze la consultanţă juridică. În prezent, în România, nu este legiferat falimentul persoanei fizice.
CREDIT
Reprezintă suma împrumutată; de exemplu o instituţie de credit v-a dat banii pentru a achiziţiona bunuri şi servicii. Banii v-au fost creditaţi pe o perioadă temporară şi dumneavoastră trebuie să-i rambursaţi. De regulă, creditul are dobândă şi deci va trebui să rambursaţi dobânda, motiv pentru care, în final, veţi plăti mai mult decât aţi împrumutat iniţial.
CARDUL DE CREDIT
Este un card din plastic eliberat de o instituţie de credit care vă permite să faceţi cumpărături în prezent şi să plătiţi pentru ele mai târziu. Creditul acordat prin intermediul cardului este utilizat în general pentru cumpărarea de bunuri. Banca vă trimite un extras de cont şi dumneavoastră va reebui să rambursaţi cel puţin o sumă minimă în fiecare lună, existând dobânzi penalizatoare dacă nu plătiţi integral suma împrumutată. Cardurile de credit pot fi o metodă convenabilă de plată pentru bunuri fără să utilizaţi bani lichizi sau cecuri şi sunt, în general, acceptate.
DEBIT
Suma datorată instituţiei de credit.
CARD DE DEBIT
Este un card din plastic utilizat în locul banilor lichizi la achiziţionarea unui produs. Cardul de debit este acel card ce permite efectuarea de plăţi sau retrageri de numerar în limita fondurilor proprii depuse în contul de card. Este o metodă folositoare când plătiţi în magazine, sau faceţi cumpărături prin telefon sau pe internet.
CREDITUL LA UŞA CLIENTULUI
Reprezintă un împrumut care este acordat la domiciliu. Un agent al instituţiei de credit se va deplasa acasă pentru a vă înmâna banii şi pentru a colecta ratele. Este un mod convenabil de a achiziţiona un credit dar poate fi costisitor. Verificaţi Dobânda Anuală Efectivă (DAE) şi citiţi cu atenţie clauzele contractuale.
CONTRACTUL DE LEASING
Un contract de leasing care vă permite să plătiţi în rate pentru bunurile achiziţionate; există şi varianta în care consumatorul poate „închiria” bunurile de la creditor cu opţiunea achiziţionării acestora la sfârşitul contractului. Autoturismele sunt adesea achiziţionate în acest mod. În aceste cazuri, nu deveniţi proprietarul bunurilor decât în momentul în care aţi plătit toate ratele. În cazul în care plăţile nu sunt efectuate la timp, bunul ar putea fi luat înapoi şi vândut. Nu veţi putea să vindeţi bunul fără permisiunea creditorului, până nu aţi finalizat plăţile pentru acesta.
PLASAMENTE
Reprezintă sume de bani investiţi în anumite afaceri, cu scopul de a obţine un profit. Există astfel de produse dinanciare, însă pot implica anumite riscuri de pierdere a banilor investiţi; profiturile pot fi mai mari decât simpla dobândă oferită de bănci pentru depozitile la termen. Banii sunt investiţi în acţiuni la bursa de valori. Valoare acţiunilor dumneavoastră se va schimba în timp în funcţie de fluctuaţia preţurilor la bursa de valori.
DATORII NEPRIORITARE
Reprezintă datorii care nu au întâietate la plată; pot fi plătite după ce au fost achitate datoriile urgente. Neachitarea acestor datorii nu determină pierderea casei, a libertăţii ori a bunurilor sau serviciilor esenţiale.
DESCOPERIT DE CONT (OVERDRAFT)
Descoperitul de cont sau overdraftul reprezintă o linie de credit pe care banca o acordă pe un card de debit. Astfel, posesorul are acces la un împrumut care se reînoieşte permanent, în limita unui plafon stabilit de bancă. Pentru a beneficia de un descoperit de cont, este nevoie însă de acceptul angajatorului. Acesta trebuie să încheie un protocol cu banca şi să vireze salariile angajaţilor pe cardurile de debit.
SUPRAÎNDATORAREA
Situaţia în care consumatorii unor produse de creditare financiară nu mai dispun de posibilităţile financiare necesare acoperirii ratelor şi datoriile curente pe care le au.
PLANUL PERSONAL DE BUGET
Este important să păstraţi evidenţa cheltuielilor dumneavoastră astfel încât să vă puteţi administra datoriile şi bugetul pentru viitoare cumpărături. Prin monitorizarea cheltuielilor dumneavoastră şi compararea cu veniturile pe care le aveţi, veţi putea vedea, în mod rapid, dacă aţi cheltuit prea mult şi, în acest caz, să diminuaţi sau să eliminaţi cheltuielile inutile, înainte de a intra în datorii care pot fi dificil de administrat. Prin planificarea cheltuielilor dumneavoastră, puteţi să vă permiteţi achiziţionarea unor bunuri mai costisitoare şi să vă simţiţi confortabil ştiind că nu sunteţi în impas financiar. Utilizaţi o abordare pas cu pas, aveţi în vedere veniturile, cheltuielile, priorităţile şi datoriile neprioritare.
PIN
Numărul Personal de Identificare reprezintă un număr secret necesar atunci când utilizăm cardul. Tastaţi acest număr, iar ATM-ul verifică dacă numărul cardului şi numărul PIN corespund aceleiaşi persoane. Nu trebuie să divulgaţi nimănui numărul PIN.
DATORII PRIORITARE
Datoriile prioritare trebuie plătite înaintea altor tipuri de datorii. Acestea sunt datorii care determină cele mai mari penalizări dacă nu sunt achitate la timp, de exemplu, evacuarea din casă, deconectarea de la gaz sau electricitate. Datoriile prioritare trebuie plătite înaintea altor tipuri de datorii (a se vedea >Cap. Datorii Neprioritare).
ECONOMII
Orice bani puşi deoparte pentru utilizări viitoare. Aceştia pot fi păstraţi într-un cont bancar sau sub patul dumneavoastră
ÎMPRUMUT GARANTAT
Banii împrumutaţi de la un creditor, în baza anumitor garanţii de rambursare (încheierea unei asigurări, ipotecarea unui imobil etc…). În cazul în care suma nu este plătită în întregime, creditorul vă poate executa respectivele garanţii (primeşte banii din asigurare, intră în posesia imobilului).
CARD DE MAGAZIN
Un card de plastic eliberat de un magazin care vă permite să cumpăraţi pe credit bunuri din acel magazin sau în baza căruia puteţi beneficia de anumite facilităţi (reduceri de preţ, diverse puncte de fidelitate, bonusuri etc.)
ÎMPRUMUT NEASIGURAT
Bani împrumutaţi, de exemplu, de la o bancă şi care nu sunt asiguraţi (se acordă fără garanţie). În general, cardurile de credit nu sunt acoperite de garanţii.
DOBÂNDĂ ZERO
La anumite produse financiare, în general carduri de credit, instituţiile de credit acordă o perioadă de timp în care poţi restitui sumele împrumutate fără să plăteşti dobânda. Dacă există însă întârzieri peste data stabilită pentru rambursare, dobânda poate fi destul de mare.
Trei paşi pentru a evita datoriile
Uneori, situaţia financiară a consumatorului se poate schimba şi poate fi dificilă achitarea cheltuielilor casnice şi menţinerea angajamentelor de credit. Multe persoane s-au îngropat în datorii la un anumit moment al vieţii, adesea dintr-o greşeală proprie. Urmaţi aceşti 3 paşi – ei vă vor ajuta să vă gestionaţi datoriile, să preveniţi situaţiile cele mai grave şi vă permit să recâştigaţi controlul finanţelor dumneavoastră.
PASUL 1: NU IGNORAŢI PROBLEMA
Dacă nu faceţi nimic, este de aşteptat ca situaţia să meargă mai rău. Trebuie să contactaţi creditorii de îndată ce realizaţi că nu puteţi să faceţi rambursările agreate. Explicaţi ce problemă aveţi şi cum propuneţi să o rezolvaţi. Aveţi în vedere, dacă este posibil, creşterea veniturilor dumneavoastră, de exemplu prin luarea unei slujbe suplimentare.
PASUL 2: SCRIEŢI UN BUGET PERSONAL
Calculaţi un buget săptămânal sau lunar (depinde când primiţi salariul). Acest lucru vă arată unde merg banii dumneavoastră şi cât vă puteţi permite să plătiţi creditorii. Scopul este să evitaţi cheltuirea unei sume mai mari decât venitul dumneavoastră, dar asiguraţi-vă că sumele sunt realiste şi pot fi susţinute.Bugetul trebuie să includă următoarele:
Veniturile familiei:
- Salariile pentru dumneavoastră li pentru soţ/soţie, dacă sunteţi angajat
- Orice alte venituri.
Cheltuielile familiei:
- Chiria sau ipoteca
- Plata facurilor pentru gaz, energie electrică, apă, telefon etc.
- Cheltuieli pentru alimente sau alte cheltuieli esenţiale pentru familie
- Cheltuieli de transport – de exemplu, pentru a ajunge la serviciu
- Cheltuieli medicale
- Haine
După ce daţi de-o parte din venitul dumneavoastră suma totală a acestor cheltuieli, banii rămaşi reprezintă suma pe care o aveţi disponibilă pentru plata creditorului/lor. Nu este recomandat să vă împrumutaţi mai mult decât vă puteţi permite, altfel nu veţi fi în măsură să susţineţi plata pe termen lung.
PASUL 3: PLĂTIŢI ÎN MOD REGULAT RATELE
Banii disponibili rămaşi după reţinerea sumei cheltuielilor esenţiale din venitul net reprezintă suma pe care o puteţi creditorului/lor.
În cazul în care aveţi dificultăţi financiare, este o idee bună să notificaţi fiecare creditor, explicând de ce aţi rămas în urmă cu plata şi ataşaţi o copie a declaraţiei de venituri. Păstraţi o copie a oricărei scrisori trimise.
Datoriile prioritare trebuie plătite mai întâi. Acestea sunt costurile pentru locuinţă, familie şi utilităţi, orice taxe locale sau amenzi, costuri pentru copii. Acestea sunt cele mai importante plăţi de făcut din cauza unei posibile acţiuni a creditorului pentru neplată – de exemplu, pierderea locuinţei sau sistarea încălzirii.
Datoriile Neprioritare includ alte împrumuturi, cardurile de credit şi descoperitul de cont bancar.