duminică, noiembrie 24, 2024

Istoria stațiunii Lacul Sărat de PETRE MARAVELA- Partea II

Important de Citit

Formarea lacului

Lacul, format pe un vechi braţ al Dunării sau a unei văi-depresiuni, colmatate cu timpul sau solul salin din zonă s-a format prin cantonarea apei freatice la mică adâncime.
Zona înconjurată de 70 hectare de pădure, care atenuează climatul de stepă și constituie un plăcut loc de recreere. Adâncimea apei variază între 0,6 și 1,80 metri, iar fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafață de un nămol terapeutic, cu un grad foarte mare de mineralizare. Lacul are o suprafață de 1,72 kilometri pătrați și o adâncime de 1,5 metri, iar datorită conținutului ridicat de iod, rezultat în urma descompunerii anaerobe a unei specii de nevertebrate, artemia salinas, nămolul rezultat ameliorează zeci de afecțiuni, motiv pentru care suferinzi de peste tot vin, de ani de zile, la tratament.

baile-reci-braila

 

Au fost ani în care lacul a secat, în 1957 nămolul s-a transformat în sulfat de sodiu anhidru. Şi peroada 1987-1990 seceta şi opturarea canalului de legătură dintre cele două lacuri au dus la pericolul dispariţiei apei.
Secarea lacului a fost un vechi fenomen, în anul 2008 brăilenii erau chiar speriaţi, inclusiv varianta că aici se aducea apă din Dunăre şi sare alimentară.

Chiar şi în această variantă, dr. Bastachi afirma în anul 1906 că se poate alimenta şi cu apă filtrată.
Lacul seacă puternic în anul 2009, anul următor nivelul apei revenindu-şi datorită debitului Dunării dar şi cu o concentraţie de săruri scăzută. Lacul este hipersalin, predomină sulfaţii, clorurile, bicarbonaţii, sodiul, calciu şi magneziul.

imagine-rara-lacul-sarat

Originea nămolului

Este dată de fermentaţia algelor – spirogira elongata şi rupia rostelata, transformarea chimică face ca fitoplasma să devină nămol şi cu ajutorul florei şi faune abundente.
Încă din anul 1900, doctorii Sergiu şi Râmniceanu foloseau nămolul în practica spitalicească.
Fundul lacului este căptuşit cu un strat de nămol negru – gros de 40 cm, format din praf argilos amestecat cu nisip fin, din plante şi animale microscopice.

Apele sărate sunt clorurat – sodice hipertone, peştii nu pot trăi, apa având o concentraţie de 28 % cloruri şi sulfaţi de natriu şi magneziu, nămolul cuprinde 41 % substanţe minerale, 39 % substanţe organice şi 20 % apă.

Măsuri contra agenţilor poluanţi se iau în toamna anului 1991 prin împădurirea malurilor cu sălcioară, păducel şi cătină roşie. A urmat desfundarea canalului de alimentare cu apă. Cât şi a vechilor izvoare din zona malurilor mai înalte, dar şi desfiinţarea stânelor din zonă.

Protecţia zonei este reglementată prin :
– Ordinele nr. 56/26 febr. 1969 şi nr. 117/1967 ale comitatului de Stat al geologiei.
– Ordinul MMPG nr. 376/27 martie 1972 şi Ordinul nr. VI/CI/1101/9 martie 1979

După 1990, seceta a afectat exploatarea de nămol, firmele ce au concesionat perimetre sunt : SC Traian SA = 88,6 ha în zona West, UTB = 34,8 ha în zona Est. Apa lacului şi nămolul sunt insecticide, insectele parazitare nerezistând.
Nămolul sapropelic are plasticitate ( se mulează pe corp), capacitate hidrică ( absoarbe apa), densitate mică, propietatea de termopexie ( reţine căldura şi o cedează treptat), termoconductubilitate mică ( păstrează căldura), granulaţia.

lacul-sarat

Nămolul este de natură vegetală şi animală ( 59 de specii) – conţine substanţe active, stimuli biogeni şi H2S. Algele şi bacteriile moarte îngroaşă nămolul, crustaceul filopod maroniu ( „Artemia salina”) şi prototoarele mor în luna octombrie când algele şi bacteriile intră în activitate furnizând oxigenul din procedul de formare a nămolului.
În lac se găsesc aprox. 100.000 tone nămol, compoziţia stabilită de dr. Bernad Lendway – 20 % apă, 41 % minerale, 39 % materiale organice. Conform mineralizaţiei, nămolul brăilean este mai vechi decât cel de la Techirghiol.

VA URMA

[the_ad id=”11703″]

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -