Cazinoul (Cazinul) s-a dat in folosinţă in anul 1886, avea doua etaje si era dispus pe aleea din fata mănăstirii de azi. La parter erau amenajate : sala de bal, de billiard, ruletă, cofetăria, terasa şi birtul. La etaj erau câteva camere unde se putea intâlni lumea bună. Era locul ideal pentru distracţii – va fi renovat şi mărit în anul 1891.
În fata Cazinoului era amplasat Pavilionul muzicii.
La inaugurare au cântat tenorul Constantin Bărcănescu şi baritonul G. Cavadia.
Statul începe în 1886 construirea unui stabiliment sistematic, se împart gratuit parcele negustorilor dornici de a-şi construi prăvălii.
Stabilimentul balnear a fost construit în anul 1887 şi extins în 1891, participând în 1906 un preţ de 3 lei de baie şi un bacşis de 50 de bani pentru băiaş. În anul 1889 avea la parter un salon de aşteptare şi 32 de cabine pentru băi calde, în care locuiau administratorul staţiunii şi peronalul de întreţinere. Cabinele pentru băi reci erau situate în lac la o distanţă de 30-50 metri de stabiliment, legătura făcându-se printr-un pod. Bărbaţii făceau baie liber în lac iar pentru femei locul era închis din toate părţile de un gard de scânduri.
Gradul de concentarţie a apei era la un nivel de 26 – 45 %. Începând cu anul 1888 – medic diriginte al staţiunii Lacu Sărat este dr. Ion G. Apostoleanu, care scrie trei lucrări dedicate lacului.
Raportul publicat în Anuarul biroului Geologic din 1888 dă liber la turism şi tratamente.
Alt studiu îl execută dr. C. Istrati şi ing. H. Bochet – inspector al minelor din Franţa.
Nivelul lacului vine din apa pluvială, prin scurgere naturală şi din izvoarele de pe fund sau din împrejurili. În privinţa originii sărurilor – ipotezele au fost că provenienţa din zona masivelor salifere carpatice transportate prin apele subterane sub forma izvoarelor sărate ascensionale.
Ipoteza emisă de P. Poni şi T. Poruciuc se referă la urmele Mării sarmatice ( resturi ale Mări Negre), argument susţinut şi de geograful C. Brătescu.
Gheorghe Munteanu Murgoci susţinea că sărurile provin din apele freatice şi subterane ajunse la suprafaţă prin evaporaţie.
Staţiunea devine cunoscută în Europa după Congresul de hidrologie şi climatologie – Paris 1889, unde dr. Carnot prezintă compoziţia nămolului şi apei din L. Sărat – Brăila
Fundul lacului este căptuşit cu un strat de nămol negru – gros de 40 cm, format din praf argilos amestecat cu nisip fin, din plante şi animale microscopice.
Apele sărate sunt clorurat – sodice hipertone, peştii nu pot trăi, apa având o concentraţie de 28 % cloruri şi sulfaţi de natriu şi magneziu, nămolul cuprinde 41 % substanţe minerale, 39 % substanţe organice şi 20 % apă.
Secarea lacului a fost un vechi fenomen, în anul 2008 brăilenii erau chiar speriaţi, inclusiv varianta că aici se aducea apă din Dunăre şi sare alimentară.
Chiar şi în această variantă, dr. Bastachi afirma în anul 1906 că se poate alimenta şi cu apă filtrată.
Apa lacului şi nămolul sunt insecticide, insectele parazitare nerezistând.
Nămolul sapropelic are plasticitate ( se mulează pe corp), capacitate hidrică ( absoarbe apa), densitate mică, propietatea de termopexie ( reţine căldura şi o cedează treptat), termoconductubilitate mică ( păstrează căldura), granulaţia.
[the_ad id=”11703″]
Nămolul este de natură vegetală şi animală ( 59 de specii) – conţine substanţe active, stimuli biogeni şi H2S. Algele şi bacteriile moarte îngroaşă nămolul, crustaceul filopod maroniu ( „Artemia salina”) şi prototoarele mor în luna octombrie când algele şi bacteriile intră în activitate furnizând oxigenul din procedul de formare a nămolului.
În lac se găsesc aprox. 100.000 tone nămol, compoziţia stabilită de dr. Bernad Lendway – 20 % apă, 41 % minerale, 39 % materiale organice. Conform mineralizaţiei, nămolul brăilean este mai vechi decât cel de la Techirghiol.
VA URMA