sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul LV

Important de Citit

(Imagini din arhiva personală – Petre Maravela )

Pe 8 martie 1888 se naşte Gheorghe Stavrescu. După Şcoala primară şi Gimnaziu, intră la Şcoala militară de GHEORGHE-STRAVRESCUartilerie, geniu şi marină.

Pe timpul războiului este comandant de companie în Regimentul 12 Artilerie cu gradul de maior, în 1919 conduce un divizion în Regimentul 32 Artilerie, iar în anul 1931 este comandant al acestui regiment.

Bun organizator, artilerist desăvârşit, cunoscând toate secretele acestei arme, serios, bun camarad, este numit comandant al Şcolii de Artilerie. În 1939 comandă Divizia 14 Infanterie, cu gradul de general de divizie. Pe timpul celui de al doilea război luptă în Est, din 1943, comandă Corpul 6 teritorial, din zona Transilvania.

Pe 20 martie 1945 este numit comandant al Corpului 6 Armată, dând dovadă de aceleaşi calităţi, primind numeroase decoraţii, este numit Inspector General al Artileriei.

Pentru soluţionarea masacrelor de la Stânca Rosnovanu şi Măeculeşti, în 26 iunie 1948 este condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Răpus de boală pe 11 ianuarie 1951 în penitenciarul Aiud, dispare un alt brăilean, pe care evenimentele nu l-au lăsat să stea pe acasă.

 

  Ion Eremie s-a născut într-o familie de ardeleni din Săcele, strămutată în Câmpia Bărăganului în secolul al XIX-lea. Tatăl său, Gheorghe Eremie, era proprietarul moşiei Stăncuţa, 7.649 ha, cumpărate, în anul 1888, cu 600.000 franci napoleoni de aur. Tocmai pentru a avea un urmaş specializat în exploatarea superioară a moşiei şi-a îndemnat fiul să urmeze Şcoala de Studii Comerciale din Anvers. Din Anvers şi-a adus tânărul, soţia, pe frumoasa Irma Elise Marie Vermeulen, care i-a dăruit 3 copii.
Vara, Ion Eremie şi familia se mutau la vila din Sinaia, iar casa din Brăila rămânea în paza îngrijitorului.
În anul 1950, toate proprietăţile familiei au fost naţionalizate.

Casa ION EREMIA- Arhivă personală:Petre Maravela
Casa ION EREMIE Arhivă personală:Petre Maravela

În anul 1889 profesorul Radu N.Corbu, de la liceul N. Bălcescu participă la Congresul de la Breslau.

Se finalizează Uzina de apă, pentru alimentare cu apă filtrată, secţia medico-chirurgicală a Spitalului era condusă de dr. I Butărăscu şi dr. P.R. Petzalis ( înlocuit de dr. Mina Minovici, ca medic secundar ). Mai târziu vine dr. G. Iovitz, dr. Aslan, iar din 1905 dr. Maria Florescu.

Creşterea economică a portului şi a numărului populaţiei, cât şi dezvoltarea oraşului au dus la dezvoltarea sistemului sanitar. Doctorii sunt vestiţi : Victor Dumitriu – sever, profesionist, ajuta uneori cu bani pe săraci pentru medicamente, Nicolae Robitu Gherlac – vestit chirurg sau brăileanul Vasile Demetrescu.

Apare revista „Medicina poporului”, redactată de A.Grum, se înfiinţează cea de-a cincea farmacie „Aurora Carpaţilor” a lui Nicolae Jaja, pe str. Regala nr. 73.

Liceul real are laborator de fizică şi chimie, de la 1 septembrie funcţionează Gimnaziul clasic cu 2 clase, sub direcţia lui Ion Guliotti, pe str Ana Aslan de azi nr. 8.

Pe 27 aprilie, consiliul Comunal aprobă două proiecte pentru şcoli urbane de băieţi şi fete, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, primar era N.V. Perlea.

Licitaţia a fost câştigată de antrepenorul Radu Dumitrescu, amplasarea şcolilor trebuind să respecte un traseu stradal riguros, în ideea de a acoperi întreaga suprafaţă a oraşului. Dintre acestea astăzi mai există doar şapte : Şcolile nr. 17 (Griviţei-Galaţi), nr. 18 (azi Grădiniţă), Şcoala Principală de fete nr. 3 (Griviţei – Gării) demolată în 1974 şi construit un local modern –Şcoala nr. 12, Şcoala principală de băieţi „T.Vladimirescu” (fosta Şcoală nr. 11) dezafectată prin unificarea cu Şcoala nr. 12 în anul 1986 în vechea clădire a Casa Corpului didactic, Şcoala nr. 10 (Griviţei – Republicii), local modernizat cu o nouă aripă, Şcoala nr. 8 (Griviţei – Sf. Constantin), cu o nouă clădire, actuala Grădiniţă de pe Griviţei – C.Călăraşi, Şcoala nr. 4, modernizată, Şcoala nr. 5 – str. Rubinelor, Şcoala nr. 4 (veche), construită în anul 1857, viitoare nr. 16, renovată, dar şi retrocedată.

La Congresul mondial de hidrologie şi climatologie –Paris, dr. I.G. Apostolescu, face o comunicare, argumentând ştiinţific despre apele Lacului Sărat şi nămolul cu eficienţă terapeutică mare.

lacul-sarat-braila

Casa Kenedy din Scoţia, după amânări şi tergiversări, câştigă concesionarea alimentării cu apă potabilă a oraşului după principii moderne. Se începe construcţia Uzinei de apă.

 VA URMA

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -