Pe 17 aprilie 1907 se naşte în Brăiliţa viitorul pictor şi gravor GHEORGHE NAUM ( – 15 mai 1968 )
După şcoala primară, urmează cursurile liceului N. Bălcescu, apoi ale Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind elevul lui Camil Ressu şi Artachino, pe care o termină în anul 1930. Expune încă din 1929 la Brăila şi Bucureşti, este nelipsit din saloanele oficiale de gravură şi pictură din perioada 1928 – 40. Călătoreşte în scop de studii în Bulgaria (1956), participă la înfiinţarea Grupului „Dunărea de Jos”. Căsătorit cu Lidia Nenu, au avut doi copii.
Este iniţiatorul Şcolii Populare de Artă Brăila, membru fondator şi secretar al filialei Brăila a UAP. Expune în Sofia (1952), China (1956), Moscova (1957), Riga (1959), Helsinki (1960), Praga, Damasc, Viena sau SUA. Expune gravură la liubliana (1955), Lugano şi Veneţia. Prezent în toate colectivele din ora,, cât şi la expoziţiile interregionale şi interjudeţene. Expune lucrări de gravură în muzeele dinn Galaţi, Bucureşti sau Sibiu, fiind premiat în 1936-38. unul din cei mai sensibili la variaţiile subtile ale lumii, dintre gravorii români. În pictură simte nuanţele şi valorile, iubeşte peisajul, ce convenea elanurilor sale romantice, firii sale poetice. Atras de oraşul său natal, l-a pictat ca nimeni altul, cu Dunărea, balta, sălciile, copacii străzilor.
„Destinat” de părinţi să se facă popă, şi-a găsit de multe ori pensulele aruncate în foc. Se stinge din viaţă pe 15 mai 1968, într-o frumoasă zi de primăvară, aşa cum îi plăcea s-o picteze.
Declarat post-mortem – Cetăţean de onoare pe 1 sept. 1995.
Comparat cu Brâncuşi şi chiar cu Michelangelo, a muncit mult, succesul a început la concursul din Grecia, unde expune „Cariatidele”, „Umbrele” şi „Altarele păgâne! – toate din marmură. La 70 de ani expune la Biblioteca Centrală Universitară, ca un omagiu şi un moment de reflecţie. Desenează tot timpul sau sculptează de plăcere.
În meseria sa nu pre l-a sprijinit nimeni, a început cu vopsit case, a făcut acoperişuri, s-a orientat către arta populară, considerând că este mai puţin subjugată. În vechiul regim a fost de multe ori respins de la anumite expoziţii, desnând pentru reviste Luceafărul, gazeta literară. Unele opere ale sale sunt expuse la Centrul Cultural „Nicăpetre” ( str. Belvedere )
–––
În centru ( pe locul actualului Hotel Traian ), era restaurantul „La paharul de aur”a lui Calbăr, pe regala, „La Mielul Blând” se poate practica jocul de popice, berăria „Peleş” are preţurile cele mai mici, reclama suna astfel : cine nu vizitează localul, nu ştie ce-i veselia cazinoul cu acelaşi nume, avea dansatori internaţionali, chansonetiste excentrice, după miezul nopţii proiecţii cinematografice cu tablouri picante, totul înecat în bere de Bragadiru. Reclama era : din perte-ne îndemnăm pe toţi nasoii şi hierarii cu gusturi alese, să viziteze Casinoul. La berăria „Bulevard”, cântau soliştii lumii interlope Caramfil şi Băgeac, reclamele foloseu cuvinte colorate : haliţi, fain, jarcaleţi, piliţi.
„Magasinul Milion” al comerciantului D.Alexian semnifica dorinţa propietarului.
Profesor la liceul N. Bălcescu este şi VASILE GORAŞ. Născut la Botoşani, pe 6 ian. 1882, licenţiat cu „magna cum laude” în filologia clasică al facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi ( 1906 ). La Brăila organizează şi conduce societăţi culturale, îndrumând elevii spre creaţii literr-artistice şi cercetare. Mult timp director al liceului, continuând tradiţiile frumose, sporindu-i prestigiul pe plan local şi naţional. Este coptat uneori în Ministerul educaţiei, în comisiile de redactare a programelor. În oraşul care l-a adoptat, a desfăşurat o bogată activitate culturală dar şi o ţinută verticală, lucru întâmplat şi pe front, unde participă cu acelaşi patriotism.
Primeşte distincţii militare importante româneşti şi ale guvernului francez. Dascălul de excepţie, primeşte „Meritul Cultural cls. I pentru Învăţământ”, va preda la liceul mult iubit lui, până la pensionare ( aug. 1940 ).
Moare pe 1 sept. 1975 la Bucureşti. Cetăţean de Onoare post-mortem în 1997.
VA URMA