Istoricul Brăilei – Episodul V

În 1560, se anexează o mare parte din judeţ, transformându-l în kaza ( raia – din arabul „rayet” = populaţie, turmă lipsită de drepturi politice ), păstrând numele adecvat pronunţiei turceşti IBRAIL, nume cunoscut în rapoartele diplomatice.

Populaţia ne-musulmană, aprox. 3000 de locuitori, trăia în 577 de gospodării (hane), dispuse în 23 de cartiere. Importanţa economică se păstrează clar în folosul Imperiului Otoman, cetatea devine un important cap de pod la Dunărea de Jos, prevăzut cu fortificaţii. Din port, porneau corăbii pline cu grâu şi orz, carne sărată şi pastramă, seu, cerviş, unt, mere, ceară, peşte, lemn sau alimente – toate iau drumul ’Stambulului ; de aceea se construiesc în zona portului magazii pentru provizii, iar în oraş se stabilesc negustori greci, mahomedani, albanezi ortodocşi sau armeni . Sediul raialei devine un important centru de refugiu pentru nemulţumiţii din Valahia, printre ei chiar domni.

Administraţia otomană a kazalei, avea la conducere un guvernator – mutesarif, aflat în subordinea Sangeacului de Silistra ( conducătorul tuturor raialelor de pe Dunăre ), ce purta iniţial denumirea de nazâr , aian sau sub-paşă în funcţie de împrejurări.

Nazârul era şi şeful garnizoanei militare, ajutat de judecător – kadiu , subaşi şi muflii. Ibrail devine centrul de aprovizionare al întregului sistem militar otoman de la Dunărea de Jos, dar şi al capitalei Imperiului Otoman ; Ţara Românească şi Moldova devin cămara (chelerul) otomană, aici fiind marele antrepozit pentru peşte, grâne sau animale.

Mărfurile soseau din mai multe direcţii : din zona rurală, alte zone ale Imperiului şi alte state.

Din Germania, Transilvania sau Braşov se aducea postav( bobu kebesi ), oţel, săpun ; din insula Creta se aduc vinurile misket, mervazi şi benefşe ; dinspre mare soseau mătăsurile şi bumbacul, ce aveau tariful vamal de 5% ad valorem. Peştele local avea mare căutare, la schimb cu uneltele de fier sau stofele aduse de la Vidin.

Între Măcin şi Brăila, avea loc un intens trafic de animale în ambele sensuri, traversarea fluviului se făcea cu taxa vozariye , luată de agentul administraţiei fiscale – dizdarul. Negustorii erau pe categorii şi cu vamă diferenţiată : musulmanii (muslim) – 3%, supuşii lor  zimmi) – 4% şi străinii (harbii) – 5% .

Politica otomană era clară, realizarea de venituri cât mai mari, promovarea comerţului pentru supuşii imperiului, în detrimentul străinilor sau aprovizionarea cu produse de strictă necesitate.

Turcii termină ridicarea cetăţii de zid („Ordu – Kalesi” = cetate armată), ce va domina portul şi fluviul, această serhat (cetate de margine), a fost construită în zona falezei şi în perimetrul străzilor de azi :

blv. P.Istrati – blv. A.I.Cuza – Vadul Schelei.

Incinta era pătrată, cu 4 bastioane circulare, înconjurată de o altă incintă, apoi a treia pentagonală, având la cele 5 colţuri câte un bastion din care două erau circulare, iar trei unghiulare sau poligonale. Cea de a patra întăritură era constituită dintr-un parapet de pământ şi lemn, prelungit într-o latură până la Dunăre şi înconjura primele trei rânduri de ziduri.

Oraşul propriu-zis, se afla în sudul cetăţii, apărat de un val de pământ (pe traseul semicircular al blv. Cuza) şi de un şanţ adânc, plin cu apă (str. Unirii). Această întăritură exterioară dispunea de şapte bastioane dotate cu tunuri (str.Bastionului şi str.Bateriei ). Casele se aflau între incinta 4 şi 7, trei drumuri străbat prin trei porţi ultima incintă (Lic. Murgoci, bloc Turn – str.Galaţi şi blv. Carol – M. Eminescu), ducând spre Silistra, Focşani şi Galaţi.

Toată cetatea era străbătută pe sub pământ de hrube pietruite într-un sistem ce ducea la Dunăre şi la corăbiile pregătite de plecare. Aceste hrube, există sub multe case din zona centrului, de pe străzile Belvedere, Oituz, C.A. Rosetti, Sf. Maria, Grădinii Publice, Fortificaţiei, Goleşti etc.

Pe strada Citadelei există un beci boltit ( fostă pulberărie), ce era după anul 1964 depozit al „Vinalcolului”, iar sub sediul B.R.D., fostul hotel Danubiu , avea un depozit pentru băuturi ce ajungea sub Piaţa Traian. Numele străzilor de astăzi, amintesc de serhatul turcesc : Cazărmii, Bateriei, Fortificaţiei, Citadelei sau Bastionului.

Cetatea era apărată de 200 de tunuri, avea un aspect falnic, impunător, bine apărată şi aprovizionată, putând rezista unui atac îndelungat, din vechiul zid se mai pot vedea porţiuni spre port, în zona malurilor înalte (Grădina Publică – spre est a rămas poterna – gura de tunel ) sau pe strada Împăratul Traian. În cetăţuie erau geamii şi meceturi (temple mici), Garnizoana era formată din 1500 ieniceri şi 1000 cavalerişti (la război – 8000 militari, plus orăşenii musulmani). Oraşul se întindea în stânga cetăţii privind de la fluviu, era mare, bine construit, avea case spaţioase şi frumoase, acoperite cu olane, streşini late şi pereţi scunzi.

                                                                                         VA URMA

Comentarii

comentarii