joi, noiembrie 21, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul XCI

Important de Citit

 

Oraşul, construit ca un amfiteatru uriaş, cu 20 de căi de acces spre fluviu, tăiate de bulevarde largi şi lungi ; Dunărea a fost şi bună, dar şi rea uneori, depăşindu-şi albia ca în 1897, 1924, 1970 sau 2006, uneori îngheţând ca în iernile din 1954,1963 sau 1985.

După 1915, devine al doilea oraş al României Mici, cu o populaţie de 80000 de locuitori, în port cele 6 agenţii străine dirijau comerţul spre Europa prin cele 12 bănci, 97 % români, apoi greci, ţigani, lipoveni, şi germani ; 98,5 % fiind creştini ortodocşi.

Dintre aceştia, grecii au dat oraşului acea aură de comerţ şi navigaţie ; au construit în 1876 marea şi frumoasa Biserică Greacă, au avut şcolile lor, întrunirile lor, dar după 1986, majoritatea erau în vechea Eladă.

Funcţionau la acea vreme 123 stabilimente industriale cu 3420 de lucrători, apare revista „Marinarul” – condusă de cpt.cdor. Mihuţ Trandafir, căpitanul portului.

Deja în port se fac observaţii privind nivelul apei Dunării la ora 8, prin instalarea unei mire hidrometrice, se aplică deja regulamentul poliţiei porturilor şi malurilor Dunării, primar este prof. L. Macedonescu

Oraşul  are 46715 locuitori, în port au sosit 6595 vase şi au plecat 6599, cu o medie de 43 de nave zilnic, supravegheate de 100 nave de servitute, se introduc mijloace mecanizate, „Rizeria Română” lucrează la capacitate.

Strada Misitiilor e un schimb general, îngrămădire de tarabe cu zarafi, de cafenele, ceainării ; se încheiau afaceri oneroase, se puneau la cale lovituri, jafuri şi contrabande.

istoria-brailei

O fierbere de viespar, o pleavă de aventurieri,  misiţi,  escroci,  traficanţi şi de proxeneţi – adusă din toate colţurile lumii, veniţi aici să se căpătuiască, să se petreacă, să se desfrâneze, la taverne atârnau toate pavilioanele, se schimbau bancnote de peste tot.

Dar în port, sute de hamali se târau pe schele putrede cărau în spate saci grei de cereale, dar nu pentru foamea lor, atmosfera era de tristeţe. Sutele de căruţe caută de lucru, căruţaşii seamănă cu nişte gladiatori, copii se bat pe portocalele stricate aruncate din lăzile coborâte de pe vase.

Perioadă de război, toţi bărbaţii sunt înrolaţi, Flotila de la Dunăre va conlucra cu navele ruseşti, oprind coborârea Flotei austro – ungare, Batalionul de pontonieri se transformă în regiment de Pontonieri.

Grup de nave militare ale Flotilei
Grup de nave militare ale Flotilei

Una din cele mai grele perioade din istoria Brăilei, ocupanţii au băgat pe foc tribunele şi amenajările Hipodromului de lângă Parcul Kiseleff, au adunat de la populaţie toate metalele neferoase, au avut loc jafuri, crime. Sunt luate tunurile de lângă Gara Fluvială, este dărâmat Monumentul din Parc, tunurile sunt confiscate.

[the_ad id=”12306″]

soldat-port-braila

În cartierul N. Chercea, se amenajează  Cimitirul Soldaţilor Germani, cu un grandios monument, în faţa căruia se află 75 de morminte.

În decembrie 1916 – o nouă ocupaţie a Puterilor Centrale, cu un regim de jaf şi teroare, ocupaţia germană a transformat portul într-un canal de scurgere a resurselor economice. După 1918, brăilenii încă mai stăteau cu ochii aţintiţi pe fluviu aşteptând de la el o nouă revigorare, îşi aminteau de vapoarele atât de numeroase, încât catargele lăsau impresia unei păduri uscate. După 20% din importul ţării, acesta ajunge la 4 %.

[the_ad id=”12306″]

VA URMA

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -