BRAILA LA 1920
Termină cursurile liceului N. Bălcescu, Mircea Grosu. Născut în com. Viziru în mai 1903, urmează cursurile Şcolii primare de băieţi nr. 1. Pleacă la Paris, învăţând la Liceul « St. Louis », apoi obţine licenţa în ştiinţe la Sorbona. Inginerul în aviaţie Gogu Viziru, revine în ţară în anul 1927, va lucra la IAR Braşov. Lucrează la avionul IAR 80 şi proiectează IAR 37. În 1944 pleacă din Ţară, ajunge în Brazilia, apoi în SUA, unde devine un gigant în domeniul aviaţiei. Moare la Long Beach – California pe 7 nov. 1980
–––-
Apare revista bilunară Din paginile vremii, revista „Marinarul” – condusă de cpt. cdor. Mihuţ Trandafir, căpitanul Portului şi revista literară „Cocorul”, pe Aleea Monument funcţionează Şcoala de Aplicaţie ;i :coal Normal[ de fete pe blv. Cuza nr. 61 Gimnaziul de băieţi „Schafer”, pe str. Rubinilor nr. 2 Gimnaziul particular de Băieţi Elen, pe str. R.S. Campiniu nr. 25, Liceul particular de fete „Santa Maria”, Şcoala Normală de Băieţi, pe str. D. Bolintineanu, Liceul de Fete, pe blv. Carol nr. 8.
[the_ad id=”12306″]
Funcţionează grădiniţele . nr. 2 pe blv. Cuza nr. 204, nr. 3 pe str. rahova nr. 264, nr. 4 pe str. Ştefan cel mare nr. 205, nr. 5 pe blv. Carol nr. 87, nr. 6 pe str. Victoriei nr. 25
Se înfiinţează banca „Dunărea Română”, Banca de Credit Agricol, Societatea franceză de navigaţie dunăreană cu 157 de lucrători ( sediul central la Paris ), Sfatul negustoresc ( pentru îngrijirea şi apărarea intereselor comerciale ) şi Consiliul agricol, se instalează prima centrală telefonică automată cu sute de numere. Director la Conservatorul de muzică este prof. Liviu Macedonescu, Petre Andrei scrie la Iaşi, G.Enescu felicită societatea Lyra.
În comuna Chercea se dau locuri de casă participanţilor în război, ia fiinţăcartierul demobilizaţior, în Cimitirul eroilor – Sf. constantin, este amplasat Monumentul soldaţilor italieni, morţi în prizonierat în zona Brăila.Se înfiinţează Oficiul public de plasare
În martie, P. Istrati pleacă la Paris şi Nisa, din septembrie, Perpessicius vine în oraş şi predă franceza şi limba română la Şc. Normală de învăţători „Şt. O. Iosif”.
Termină cursurile liceului N. Bălcescu ION BĂNCILĂ. Născut pe 2 febr. 1901 în comuna Scorţaru Nou, merge la Şcoal Primară nr. 4 din Brăila.
Licenţiat în Ştiinţele naturii al Facultăţii de Ştiinţe Bucureşti – 1924, rămâne asistent în laboratorul de Geologie al Unuversităţii Bucureşti, dar predă ştiinţele naturii la liceul „M. Basarab” şi „Ghe. Lazăr”. În anul 1935 este şef de lucrări, secretar şi membru fondator al Societăţii Române de Geologie şi al Institutului geologic Român. Din 1941 este şef la Societatea de petrol „Prahova”. Postul de profesor la Catedra de Geologie a Universităţii Iaşi, obţinut prin concurs, îi este refuzat pe motive politice, după care este îndepărtat din învăţământul superior în 1947. Lucrează ca geolog la Comitetul de Stat al Geologiei, în Ministerul Energiei, din 1951 geolog şef la Institutul Hidroenergetic, în paralel şi director ştiinţific la Intreprinderea de Laboratoare geologice din Ministerul Petrolului şi Chimiei ( 1957 – 65 ), dar şi consilier la Institutul pentru Gospodărirea Apelor ( 1963 – 86 ). Are mari contribuţii geologice la cunoaşterea teritorului ţării, elaborează peste 170 de lucrări, sinteze, rapoarte, unele tipărite, altele prezentate la diverse întruniri ştiinţifice din ţară şi europa. Este autorul „Hărţii Geologice a României” ( 76 coli ) – 1960, şi a lucrărilor : „geologia Carpaţilor Orientali” – 1958, tradusă în Europa, „Geologia amenajărilor hidrotehnice carpatic” – 1989. Doctor docent în ştiinţe ( 1965 ), autor al „manualului de geologie” – pentru cls. VIII ( 1935 ), reeditat în 1955.
Întocmeşte studii geologice complexe pentru hidrocarburi de pe teritoriul României, are valoroase contribuţii la descoperirea unor noi rezerve de hidrocarburi ( 1949 – 1980 ), participă cu studii la construcţia ecluzelor la canalul Dunăre – Marea Neagră.
Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe – 1937, titlu retras în 1947.
Academicianul brăilean Ion Băncilă a pus în valoare rezervele de hidrocarburi şi s-a implicat în realizarea unor obiective hidroenergetice, pentru care a primit ordine şi medalii ale României şi Iugoslaviei. Academician în 1992, publică volumul memorialistic „Arc peste timp” ( 1901 – 1999 ), Cetăţean de Onoare al Brăilei din nov.1995. Retras în Bucureşti, moare pe 27 martie 2000, la vârsta de 99 de ani.
––––––––
Grevă generală 23-25 oct., pe 15 dec. apare revista literară „Din paginile vremii”, C.Sandu Aldea publică noi cărţi, funcţionează Şc. primară de băieţi nr. 11 pe str. Ştefan cel Mare nr. 421
În 26 aprilie se organizează Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.
Sosesc de la Sulina fraţii Adrian şi Antonache Alexici, care vor avea atelier pe braţul Măcin. Lângă Consulatul Panamez, de pe str. Goleşti, locuia armatorul evreu Mina Daniel, care avea cele mai curate remorchere din port.
Alt armator important era grecul George Portolo, proprietar al vaselor „lord Byron”, „Evras” şi remorcherele „Portolo” 1 la 12. Armatorul Cantacuzino avea ceamuri, societatea SRD pasagerele „A. Saligny” şi „Ismail”, societatea franceză SFND, avea micile remorchere : Mistral, J. Vucino, Descartes, Moliere, Pasteur şi Voltaire, armatorul evreu Bunchi, avea elevatoare şi remorchere Nave maritime înregistrate la Brăila : Olt, jiu, Siret, Prahova, petroliere : B. Ştirbei, Steaua, ing. Vlassopol
[the_ad id=”12306″]
Farmacia „Curţii Regale” ( str. Regală, nr. 4 ), proprietar M. Minovici, arendată lui P. Clekner, diriginte N. Jaja, este vândută lui C. Ionescu Bereghet.
Se construieşte casa Eugen Schileru, pe blv. Cuza nr. 180
[the_ad id=”12306″]
Eugen Schileru (13 septembrie 1916, Brăila – 10 august 1968, Bucureşti) este un eseist şi traducător.
Frecventează cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1930-1934). Scrie la gazetele locale „Columna lui Traian” (1931), „Premergătorul” (1932-1933) şi „Tribuna” (1934), probabil că, sub pseudonim, se află între redactorii revistei „Stilet” (1933). Student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia estetică filosofică (1934-1938), urmează, în paralel, cursurile Facultăţii de Drept, al cărei licenţiat devine în 1939. Activează în grupul studenţilor de stânga, sub conducerea Uniunii Tineretului Comunist. Va absolvi şi Seminarul Pedagogic (1939), fiind profesor la liceele bucureştene „Matei Basarab” şi „Gh. Lazăr”.
Între 1948 şi 1951 funcţionează ca director la Biblioteca Academiei Române, iar din 1949 predă istoria esteticii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde ţine şi cursuri de artă universală, istoria criticii de artă, istoria costumului, istoria ceramicii, istoria textilelor de artă, istoria literaturii universale, a teatrului şi a cinematografului. În ultimul an de viaţă este şef al Catedrei de istoria artei. Sub semnătura Adrian Schileru, colaborează în 1936 la „Era nouă”, publicaţie condusă de N.D. Cocea, unde va da recenzii şi însemnări despre cinematografie.
În 1945-1946 colaborează la revista „Lumea” (unde şi traduce din Benjamin Fondane) şi la „Revista Fundaţiilor Regale” cu cronici cinematografice, plastice şi literare. Mai e prezent în „Cuvântul liber”, „Adevărul literar şi artistic”, „Adevărul”, „Viaţa românească”, „Tinereţea”, „Democraţia”, „România liberă”, iar după război scrie în „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Secolul 20″ etc.
VA URMA
[the_ad id=”14977″]